Un bărbat şi-a obligat concubina, timp e cinci ani, să se prostitueze
0Un argeşean a fost reţinut după ce concubina sa l-a dat pe mâna oamenilor legii. Timp de cinci ani, femeia a fost pusă de individ să se prostitueze. Vineri, bărbatul va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Timp de cinci ani, femeia a îndurat chinuri greu de imaginat: de la umilinţe, până la bătăi crunte şi obligarea sa să se prostitueze. Ca să-şi mai rotunjească veniturile, bărbatul cu care îşi ducea viaţa o trimitea la produs, pe Calea Depozitelor din Piteşti, un loc în care clienţii îşi caută frecvent dame de companie.
Joi, femeia şi-a luat inima în dinţi şi a mers la Secţia de poliţie din Prundu, unde a depus plângere împotriva concubinului său.
Ancheta a fost preluată de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, iar individul a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.
Bărbatul este din Piteşti, are 38 de ani şi este recidivist. În trecut a fost cercetat pentru furt.
Şi-a petrecut noaptea de joi spre vineri în arest, iar astăzi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.