Cum au pătimit evreii din Piteşti din cauza legislaţiei antisemite. Exproprieri scandaloase şi multe procese înscenate

Ca toţi evreii din România, nici cei de la Piteşti nu au scăpat de aplicarea legislaţiei antisemite din vremea dictaturii militare a generalului Antonescu, mulţi dintre ei ajungând să fie  deportaţi în Transnistria. Au fost şi cazuri în care autorităţile au mers până la înscenarea unora sabortaje economice.

Piteştiul mai număra în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial doar 398 evrei, potrivit unor statistici de la acea vreme păstrate în Arhivele Naţionale Argeş şi în arhiva Poliţiei Piteşti, deşi înainte, comunitatea evreiască a fost mult mai numeroasă. La 1919, spre exemplu, avea aproape 1000 de membri, rădăcinile acestei comunităţi coborând înainte de anul1800, potrivit istoricului şi arhivistului Aurel Radu când aici funcţionase o comunitate bine încheghată.

"Încă de la mijlocul secolului al XIX-lea comunitatea avea o sinagogă, o baie şi o şcoală primară (1849) în centrul oraşului, pe  strada Egalităţii. Aceste clădiri au fost dărâmate în 1922, pentru a se construi clădirile existente în prezent, o sinagogă şi o şcoală, la punerea pietrei de temelie fiind prezent ministrul dr. Constantin Angelescu din partea Ministerului Cutelor şi Artelor. De amintit că pentru ridicarea acestor construcţii comunitatea a fost sprijinită de reprezentantul de seamă al PNL din Argeş, avocatul Honoriu Bănescu", spune istoricul şi arhivistul Aurel Radu.

Fosta şcoală evreiască. Foto Aurel Radu

Doar că dictatura militară ce avea să vină în Al Doilea Război Mondial a destabilizat această comunitate solidă.

"În mare, aplicarea legislaţiei antisemite din timpul dictaturii militare a generalului Antonescu care a însemnat însemnat pentru evreii din Piteşti exproprierea caselor pe care le deţineau, interzicerea dreptului de muncă, dar cu obligaţia de a presta munci de interes obştesc, fie deportarea în Transnistria. Comunitatea evreilor a dat în timpul războiului 100 de paturi necesare spitalelor înfiinţate pentru răniţii aduşi de pe fontul de răsărit şi a contribuit cu sume de bani la <<Împrumutul Reîntregirii>>, pentru susţinerea efortului de război sau au donat articole de îmbrăcăminte pentru <<opera de asistenţă socială>>” explică istoricul şi arhivistul Aurel Radu.

Înaintea prigonirii lor,  mulţi evrei din Piteşti aveau o situaţie materială bună, erau înscrişi în partidele politice local şi aveau capacitatea de a  înfluenţa mersul administraţiei oraşului, după intrarea în vigoare a legislaţiei antisemite, penru aceştia din urmă lucrurile nu s-au schimbat radical.

"La 1941, în oraşul Piteşti  erau doar 29 de firme comerciale deţinute de patroni evrei, aflate cu precădere în zona comercială centrală, pe strada Şerban Vodă, actualmente strada Victoriei. Era vorba de mici afaceri de familie cu magazine de haine şi încălţăminte, depozite de băuturi spirtoase, băcănii, parfumerii, librării, un atelier de ceasornicărie şi unul de fotografie etc. care acopereau practic principale ramuri ale comerţului local şi mai puţin ramurile de producţie. Restul evreilor din oraş erau liber profesionişti: medici (dr. Raistat specializat la Paris), avocaţi (Abamovici Moise), contabili (Elias Mişu, contabil la cofetăria Ion Borănescu), giuvaergii cu brevete (Feldman Iancu) etc.

„Întrucât autorităţile statului nu au dorit să destabilizeze mersul economiei naţionale, comercianţii evrei din oraş au fost toleraţi în continuare, însă  au fost obligaţi să-şi concedieze angajaţii evrei, în locul acestora fiind numiţi de către Oficiul Central de Românizare Bucureşti „etnici români”,  în special din rândul refugiaţilor din Transilvania de Nord cedată Ungariei. Evreii concediaţi erau astfel lipsiţi de o sursă de venit fără posibilitatea de reangajare, fie erau supuşi muncilor de folos obştesc (măturarea străzilor de zăpadă) sau la detaşamentele de muncă de la gara CFR Costeşti şi la Găeşti aflate sub coordonarea Prefecturii Argeş şi a Cercului de Recrutare Argeş”, mai spune istoricul Aurel Radu.

Condamnat la 4 luni de lagăr, dar achitat după ce şi-a cumpărat gtraţierea

Zuckermann Francisc, un cunoscut comerciant evreu al acelor vremuri, deţnea pe  strada Şerban Vodă 21, un magazin specializat în confecţii de damă şi copii cu emblema „Femina”. Avea 9 angajaţi, dintre care 3 erau evrei: Rosentzweig Saul, funcţionar şi contabil, Adelberg Ernestina, casieră şi vânzătoare şi Weissman Iehuda magazioner cu 4 clase de liceu, potrivit unor documente păstrate în Arhivele Naţionale Argeş. Toţi au rămas pe drumuri. 

„Deşi patronul Zuckermann Francisc şi-a concediat toţi angajaţii evrei,  i s-a înscenat şi un proces la Tribunalul Argeş sub acuzaţia de sabotaj economic sau „depăşire de preţuri” fiind condamnat la 4 luni de lagăr, însă Curtea de Apel Bucureşti a respins hotărârea iniţială. De fapt acesta şi-a cumpărat graţierea cu bani, pentru că a „plătit în numerar” ca să nu fie internat în lagăr, după cum stă scris într-o  situaţie întocmită de Poliţia Piteşti”,  arată istoricul şi arhivistul Aurel Radu.

Sinagoga din Piteşti (2013). Foto Aurel Radu