Bebe Ivan (PSD), primarul comunei Băbana: ”Îmi voi pune un tablou cu preşedintele Iohannis chiar în birou”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bebe Ivan (stânga)
Bebe Ivan (stânga)

Şi-a început activitatea politică cu PRM, a trecut la PNL, a devenit primar independent, pentru ca, ulterior, să profite de ordonanţa lui Liviu Dragnea şi să treacă la PSD. Bebe Ivan nu regretă decizia luată, chiar dacă se aştepta ca Victor Ponta să câştige detaşat alegerile, dar spune că nici Iohannis nu e rău ca preşedinte.

În intervalul în care s-a dat undă verde migraţiei politice (fără pierderea mandatului), la PSD Argeş au trecut 16 primari argeşeni, 9 viceprimari şi peste 90 de consilieri locali. Toţi au reuşit să-l scoată câştigător în localităţile lor, pe Victor Ponta, Argeşul fiind, de altfel, unul dintre judeţele în care PSD a punctat bine, cu 59,27 de procente în favoarea candidatului PSD-UNPR-PC (doar în 4 comune argeşene Ponta a fost învins de Iohannis). 

Printre cei 16 primari care au profitat de ordonanţa lui Dragnea se numără şi edilul de la Băbana, Bebe Ivan, care a strâns pentru Ponta, în comuna pe care o păstoreşte, 68,8% din voturi. Altfel spus, şi-a făcut treaba pentru PSD, dar a cam rămas descumpănit după ce şeful său de partid a pierdut prezidenţialele.

“De fapt, nu ne-a bătut Iohannis, ne-am bătut singuri, după ce la televizor s-a văzut ce se întâmplă în diaspora. Cred că asta a contat cel mai mult! Eu am avut  în comună o secţie de votare la care prezenţa a fost de peste 93%. Oamenii de aici au rude în străinătate şi, după ce s-au difuzat imaginile acelea la televizor, au ieşit în număr mare la vot. Gândiţi-vă  numai că 300 de persoane de la noi sunt plecaţi la muncă în afară. Contează şi s-a văzut!”, spune primarul Comunei Băbaba, Bebe Ivan.

Nu-şi imagina că Victor Ponta va pierde şansa de a se instala la Cotroceni, dar nici cu Iohannis nu i se pare tocmai rău! Priveşte viitorul destul de pragmatic şi spune că nu va pleca din PSD doar pentru că partidul a pierdut prezidenţialele.

“Am suferit când am văzut exit-pollurile şi apoi rezultatele, dar lacrimile s-au uscat. Pentru noi, primarii, nu prea are importanţă cine e preşedintele României. Contează cine e la guvernare şi cine are şefia Consiliului Judeţean, că din direcţiile astea se distribuie banii. Cât a fost Nicolescu la CJ, Băbana era pe ultimul loc când venea vorba de alocări. Cu domnul Florin Tecău (nr. preşedintele CJ Argeş) mă înţeleg foarte bine, e un preşedinte bun şi un om priceput”, mai spune Bebe Ivan. 

“Văd că e bun mutul!”

Cât despre Iohannis…

“Pe mine nu mă deranjează că e Iohannis preşedinte. La început nu-mi plăcea că era mut, dar văd că e bun mutul. Imi place! Îmi voi pune un tablou cu preşedintele Iohannis chiar în birou! ”, încheie Bebe Ivan.

Bebe Ivan şi-a început activitatea politică în 2004, cu PRM, partid în care a rămas până în 2008. Din 2008 până în aprilie 2014 a fost membru PNL. Din aprilie a devenit independent, iar luna trecută a profitat de ordonanţa traseismului şi a trecut la PSD. De altfel, Bebe Ivan mărturiseşte că a mai avut o cerere de adeziune la social democraţi, în 1996, nematerializată însă.

Toţi ceilalţi 15 primari argşeni care au trecut la PSD au reuşit să strângă în comunele lor peste 50 de procente în favoarea lui  Vctor Ponta 

Este vorba despre Gheorghe Ionescu, primar comuna Călineşti (de la PNL), Liviu Poşircă, primar comuna Vultureşti (de la PDL), Dumitru Doru Slătineanu, primar comuna Tigveni (de la PNL), Cristian Dică Hristu, primar comuna Vlădeşti (de la PNL), Ştefan Benonie, primar comuna Aninoasa (de la PP-DD), Vasile Dina, primar comuna Valea Danului (de la PP-DD), Ionuţ Sandu, primar comuna Davideşti (de la PDL), Aurelian Maria, primar comuna Drăganu (de la PNL), Niculaie Dragnea, primar comuna Băiculeşti (de la PNL), Irinel Georgescu, primar comuna Dobreşti (de la PDL), Mircea Păuna, primar comuna Muşăteşti (de la PDL), Florin Dumitru, primar comuna Teiu (de la PDL), Florin Maria, primar comuna Uda (de la PDL), Niculae Dochinoiu, primar comuna Vedea (PDL), Iulian Miu, primar comuna Ungheni (de la PDL). 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite