Adolescenta de 16 ani din Piteşti, cu două romane publicate. Criticii români o elogiază: „Se citeşte cu sufletul la gură“

Diana Andreea Ilie, în 2015 la lansarea primei cărţi FOTO: arhiva personală

Diana Andreea Ilie (16 ani), din Piteşti, este o scriitoare apreciată, deşi încă nu a atins vârsta majoratului. Autoarea are deja două romane publicate, ambele la Editura Paralela 45: „Cealaltă acasă“ şi „Zbor prin  lucarna spartă“.

Diana Andreea Ilie este elevă în clasa a X-a, la Colegiul Naţional „Zinca Golescu“ din Piteşti, la profilul de Ştiinţele Naturii-Bilingv. A publicat primul roman la vârsta de 15 ani, iar fiecare dintre cele două cărţi a fost scrisă în mai puţin de trei luni, în perioada vacanţei de vară. În timpul anului, atunci când principala ei ocupaţie nu este literatura, piteşteanca este o elevă de excepţie: la testele naţionale de anul trecut a luat 10 pe linie şi a obţinut de trei ori premiul special la Olimpiada naţională de limba şi literatura
română.

Diana şi-a descoperit pasiunea pentru scris încă din clasa a V-a, când se pregătea intens pentru etapa naţională a Olimpiadei de limba şi literatura română. În cei patru ani de gimnaziu, Diana Andreea Ilie s-a calificat de trei ori la etapa naţională, sub îndrumarea profesoarei Corina Oprescu, mentorul ei, care a ştiut să o facă să vadă literatura ca pe „cealaltă acasă“. Şi de fiecare dată a luat premiul special la olimpiada naţională.

„Mi-am format condeiul pregătindu-mă atât pentru olimpiadă, cât şi pentru alte concursuri naţionale de limba română, cum ar fi Concursul transcurricular «Ionel Teodoreanu» sau «Un condei numit fair-play». De fiecare dată m-am întors cu premii, iar asta mi-a dat aripi să-mi perfecţionez arta scrisului. Astfel, în spatele celor două romane scrise stau sute de ore de muncă, de încercări, de căutări, şi tot atâta pasiune pentru scris şi pentru literatură în general“, spune tânăra scriitoare. 

Prima carte

 Procesul de creaţie pentru primul roman, „Cealaltă acasă“, publicat în aprilie 2015, a fost unul legat de concursurile la care participă. Diana s-a apucat să scrie romanul în 2014, după ce s-a întors de la Iaşi, de la etapa naţională a Concursului transcurricular de lectură şi interpretare „Ionel Teodoreanu“: „Tocmai venisem de acolo cu locul I şi mă aflam într-o dispoziţie excelentă, iar Iaşul îmi oferise acea încărcătură spirituală necesară pentru a scrie: teiul lui Eminescu, bojdeuca lui Creangă, numele lui Ionel Teodoreanu gravat pe o placă de marmură alături de alte nume importante, la colegiul unde susţinusem concursul“.

Diana a scris romanul într-un timp foarte scurt, în vacanţa de vară dintre clasa a VII-a şi a VIII-a. „Am schiţat ideile pe un caiet, am scris apoi direct la calculator, am şters, am scris, iar am schiţat. Scrisul e ca mersul pe bicicletă. De altfel, pe ambele le ador! La început ţi-e teamă, simţi nesiguranţă, uneori cazi, te mai şi loveşti, dar dacă te ţii tare, fără să-ţi dai seama, începi să înghiţi kilometri, cum şi calculatorul începe să înghită zeci de mii de cuvinte, şi începe la nebunie să îţi placă cum vântul îţi flutură prin păr şi cum imaginaţia zboară departe, departe şi creează lumi unde totul este posibil“, spune Diana.

Spre sfârşitul verii lui 2014, a reuşit să încheie manuscrisul. „Dincolo de euforia faptului că am reuşit să duc la bun sfârşit un «lucru mare», ştiam că trebuie să uit de manuscris, pentru o vreme. Citisem «Pânza de păianjen» a Cellei Serghi, citisem şi despre faptul că Liviu Rebreanu a sfătuit-o să pună manuscrisul în sertar şi să-l scoată după şase luni. Va mai avea pe urmă de lucru la el… Eu n-am avut răbdare şase luni. Mi-am recitit manuscrisul în vacanţa de iarnă şi am constatat, cu lacrimi în ochi, că prima parte mai trebuie lucrată. M-am pus din nou pe treabă. Manuscrisul era, în sfârşit, gata. L-am trimis la Editura Paralela 45 cu multă speranţă în suflet. Mi-am dorit să scriu ceva «altfel», care chiar să reprezinte generaţia mea“, îşi aminteşte Diana.

„Părinţii, cei mai buni prieteni“

Iar efortul ei literar a fost remarcat de către Călin Vlasie, directorul general al Editurii Paralela 45, care a apreciat atât manuscrisul, cât şi curajul Dianei de a scrie un roman. Sprijinul său a însemnat enorm pentru Diana: „Cuvintele pe care le-a scris pe coperta ambelor mele romane mă onorează şi îmi dau încredere în talentul şi puterea mea de a crea lumi. Căci în lumea aceasta plină de superficialitate în care trăim, este extraordinar să ştii că există oameni care îi încurajează pe cei tineri şi îi ajută să-şi găsească drumul. Faptul că manuscrisul meu a luat forma unei cărţi mi-a dat forţa de a continua să scriu, de a deschide noi lumi pe care le simţeam undeva, latente, în nesfârşitul orizont interior. Tot la Editura Paralela 45 am întâlnit o adevărată echipă de profesionişti, care a făcut posibilă transformarea manuscrisului într-o carte, mirosind a nou şi a aventură“.

Care au fost reacţiile familiei şi colegilor la succesul literar precoce al Dianei? „Părinţii m-au încurajat întotdeauna să fac ceea ce îmi place, iar dacă scrisul a fost pasiunea mea, ei au fost primii cititori, primii mei fani şi critici, deopotrivă. Alături de ei călătoresc foarte mult, discutăm despre orice, împărtăşim totul. Părinţii îmi sunt cei mai buni prieteni. Atât familia, cât şi colegii au trăit emoţia lansărilor de carte alături de mine, mi-au simţit toate îndoielile, dar şi speranţele în discursurile pe care le-am ţinut în faţa lor. E minunat când ştii că ai sprijinul prietenilor!“, adaugă Diana.

Editorul cărţii, Călin Vlasie, spune că a fost impresionat de „Cealaltă acasă“, primul roman al Dianei, din două aspecte: „În primul rând, faptul că un copil de 14 ani şi jumătate poate scrie un roman bine închegat, cu multă expresivitate stilistică. În al doilea rând, acest fenomen este destul de restrâns la noi, în timp ce în Occident este des întâlnit, normal, pentru că şcoala de acolo prevede lectură şi scriere creativă. Acest roman se citeşte cu sufletul la gură, are o intrigă destul de simplă, dar cu trimiteri absolut uluitoare construite pe simplitate. M-ar bucura ca mesajul acestei cărţi să-i impulsioneze pe colegii ei“.

Romanul „Cealaltă acasă“ este, în esenţă, o poveste despre întoarcerea la origini. „Eu am crescut cu bunicii şi cred că pentru orice copil bunicii sunt o parte importantă din copilărie, poate chiar esenţa ei. Rădăcinile noastre îşi iau întotdeauna seva de acasă, acel loc dulce care, la orice vârstă, te duce cu gândul la copilărie, la arome unice pe care nicăieri în lume nu le regăseşti, la frânturi de imagini întipărite pentru totdeauna pe retina sufletului. «Acasă» e spaţiu şi spirit deopotrivă, aşa că mi-am plasat eroii, Ida, Anne şi Peter, între «acasă» şi «cealaltă acasă», în căutarea Copilăriei“, explică tânăra scriitoare.

A doua carte

În schimb, a doua carte a Dianei, intitulată „Zbor prin lucarna spartă“, este un roman despre copiii fără casă şi fără familie, povestea unor copii crescuţi într-unul din orfelinatele României postdecembriste, iar „lucarna spartă“ reprezintă evadarea lor din acel spaţiu opac, ostil copilăriei, spre o lume liberă, la care orice copil trebuie să aibă şansă. Este povestea eroilor ei, Oarba, Matei şi Şchiopu’, despre suferinţă, prietenie şi despre şansă.

Deşi este foarte pasionată de scris şi literatură, Diana nu neglijează şcoala. „În timpul şcolii, mă dedic cu totul învăţăturii. Consider că ea este foarte importantă pentru desăvârşirea mea intelectuală. Nu aş fi putut scrie aceste romane fără studiu, fără să am o cultură generală solidă. În acelaşi timp, scrisul necesită o stare de spirit specială, în care timpul să nu mai conteze, ci doar povestea. De aceea, am scris întotdeauna în vacanţe. În timpul şcolii acumulez, în vacanţe creez“, spune piteşteanca. Diana nu are tabieturi atunci când scrie, fiind o persoană foarte organizată. Când scrie, stă ore întregi în faţa calculatorului, fără să simtă când a trecut timpul. „Când acţiunea te fură, nu mai ai timp de tabieturi“, mai spune ea.

Peste 50 de premii

Pe lângă premiile speciale obţinute la faza naţională a Olimpiadei de Limbă, Comunicare şi Literatură română (în 2015, 2014 şi 2012), Diana Andreea Ilie a câştigat Premiul I la Etapa Naţională a Concursului Naţional Transcurricular de lectură şi interpretare „Ionel Teodoreanu“ (Iaşi, 2014) şi  Premiul al III-lea la Etapa Naţională a aceleiaşi competiţii, în 2013. A mai obţinut peste 50 de premii, menţiuni şi medalii la concursuri naţionale şi judeţene de literatură, lingvistică, lectură, limbi străine, biologie, pictură şi altele. A fost prezentă la şase sesiuni de comunicări ştiinţifice, cu participare internaţională.

„Am întors copilăria pe toate feţele“

„Proiectele mele literare de până acum s-au sprijinit pe acea perioadă deja încheiată din viaţa mea, copilăria. Devenind adolescentă, am putut avea o privire de ansamblu asupra copilăriei şi de aceea mi-a fost uşor să scriu despre ea, s-o întorc pe toate feţele, să creez poveşti şi lumi. Acum mă aflu într-o perioadă de acumulare. Toţi oamenii de cultură cu care am discutat m-au sfătuit să scriu un roman în momentul în care simt că am o idee bună, să nu-mi uzez puritatea scrisului doar de dragul de a scrie romane“, mai spune Diana.

În ceea ce priveşte sursele de inspiraţie pentru romane, Diana Andreea Ilie consideră că, dacă ai suficient talent, orice eveniment din viaţa reală poate fi sursă de inspiraţie. Cele două romane ale sale au la bază evenimente reale care au măcinat destine, evenimente care „s-au petrecut în istoria noastră, pe care nu le mai putem schimba, dar despre care putem scrie şi putem astfel să ne schimbăm noi, oamenii de astăzi, în aşa fel încât ele să rămână acolo, în trecut“.   

Cititul,  marea pasiune

Diana nu are un anume autor preferat şi citeşte atât scriitori români, cât şi din literatura universală. O listă scurtă i-ar include pe: Mircea Eliade, Marin Preda, Liviu Rebreanu, George Călinescu, Charles Dickens, Emily Brontë, Jane Austin, Thomas Hardy, Stendhal, Irving Stone („Agonie şi extaz“ este una dintre cărţile ei de referinţă). Are o pasiune pentru scriitorii englezi, poate şi datorită faptului că studiază engleza în liceu. „Sunt mândră că am reuşit să achiziţionez pentru propria bibliotecă cinci romane în limba engleză, în urma unei călătorii la Londra, iar în prezent citesc «Tess of the D’Urbervilles» de Thomas Hardy. De asemenea, mă pasionează cărţile care au ca temă cel de-Al Doilea Război Mondial, cum ar fi: «Hoţul de cărţi» de Markus Zusak, «Jurnalul Annei Frank» şi «Băiatul cu pijamale în dungi» de John Boyne“, arată autoarea.  

„Vreau să devin medic“

În viitor, Diana Andreea Ilie îşi doreşte să împletească pasiunea ei pentru scris cu o altă pasiune, la fel de mare, aceea pentru biologie şi chimie. De aceea, s-a gândit să urmeze cariera de medic. „Medicina cred că se îmbină atât de frumos cu literatura! Omul este lut şi spirit deopotrivă şi cred că a deveni medic mă va ajuta să mă desăvârşesc şi ca scriitor“, mărturiseşte Diana.

Editorul Călin Vlasie mai spune despre tânăra scriitoare că „are mentalitatea unei adolescente născute în anul 2000, chiar la ruptura mileniilor. O despart decisiv de generaţiile ultime cultura, educaţia şi modul de comunicare. S-a născut într-o altă lume, într-un vârtej fără precedent al informaţiilor, într-o civilizaţie pentru care timpul, spaţiul şi viteza se topesc, deopotrivă, în propriile noastre trăiri. Diana are un CV şcolar impresionant, de parcă s-ar fi născut pentru a dovedi că se poate trăi de la cea mai mică vârstă doar prin educaţie, cultură şi creaţie. Frazarea narativă şi stilistică din cele două cărţi ale sale, întreaga construcţie epică par de necrezut pentru vârsta ei, cele ale unui scriitor matur, stăpân pe arta şi profesionalismul lui. Nimic nu e stânjenitor, gratuit, plictisitor. Dimpotrivă, scriitura curge cu dezinvoltură şi frenezie, făcând salturi de expresivitate ce amintesc de gimnastica uluitoare a puştoaicei Nadiei Comăneci“.