Concluzie oficială: hala Pieţei Centrale din Piatra Neamţ a ars de la un boiler electric

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piaţa Centrală din Piatra Neamţ a ars în întregime în noaptea de 19/20 iulie 2014
Piaţa Centrală din Piatra Neamţ a ars în întregime în noaptea de 19/20 iulie 2014

Conform expertizei efectuate de specialişti, un scurtcircuit produs la un boiler de la etajul I al halei a generat incendiul care a mistuit cea mai mare piaţă din Piatra Neamţ.

Expertiza efectuată de specialiştii Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Securitatea Minieră şi Protecţie Antiexplozivă INSEMEX Petroşani, a concluzionat că incendiul din 19/20 iulie a.c. care a distrus complet hala Pieţei Centrale, a fost cauzat de un boiler. Conform experţilor, la aparatul lăsat sub tensiune în acea noapte s-a produs un scurticuit, iar flăcările au cuprins în decurs de câteva minute întreaga construcţie.

„Acolo erau foarte multe materiale şi mărfuri inflamabile şi din cauza lor focul s-a propagat foarte uşor. Expertiza este o piesă importantă la dosarul penal aflat în lucru. În paralel, la cererea asiguratorului, se decopertează şi parterul, pentru a se putea stabili dacă a fost afectată fundaţia şi să se poată analiza structura de rezistenţă. Deşi s-a vorbit despre faptul că e suspectă traiectoria incendiului, care a pornit de la boilerul de la etaj, dar focul a fost de amploare la parter, lucrurile sunt foarte simple: scurtcircuitul a fost la boiler, dar scânteia apare undeva, pe circuit“, a declarat viceprimarul de Piatra Neamţ, Aurelia Simionică.

Poliţiştii continuă acum cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere, urmând să identificată firma care a realizat branşamentul electric. De asemenea, trebuie stabilită dacă această firmă nu se face vinovată la rândul ei de declaşarea incendiului. 

Pe aceeaşi temă:

Hala arsă a pieţei din Piatra Neamţ, demolată bucată cu bucată

FOTO VIDEO Hala Pieţei Centrale din Piatra Neamţ a fost făcută scrum într-un incendiu devastator

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite