Un poliţist din Oradea a refuzat o mită de 200 de euro pentru cumpărarea examenului auto. Mituitorul a fost reţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Politistul a refuzat o mita de 200 de euro
Politistul a refuzat o mita de 200 de euro

Un poliţist din cadrul Serviciul de Permise din Bihor a refuzat o mită de 200 de euro. Tânărul care a încercat să-şi cumpere examenul pentru obţinerea permisului de conducere este t anchetat sub control judiciar de procurorii Parchetului Bihor.

Omul legii a spus “Nu” sumei de 200 de euro care i-a fost oferită de un tânăr de 19 ani ce a fost denunţat Serviciului Judeţean Anticorupţie Bihor.

Banii au fost puşi, în plic, într-un dosar, pe lângă documentaţia necesară. Imediat a fost anunţat procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor care a dispus efectuarea actelor de constatare de către lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul S.J.A. Bihor.

Astfel, s-a constatat infracţiunea imediat după comiterea acesteia, procedându-se la legitimarea candidatului. În dosarul înmânat de acesta examinatorului a fost găsit un plic în care se afla suma de 200 euro. Candidatul a declarat că banii îi aparţin şi că i-a pus în dosar pentru ca, în schimbul lor, examinatorul să îl promoveze la proba practică şi să obţină în aceste condiţii permisul de conducere.

Actele întocmite au fost înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, fiind înregistrat dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de candidat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. Procurorul desemnat a dispus reţinerea tânărului pentru 24 de ore.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite