Rozalia Biro, propunerea UDMR pentru  Ministerul Culturii. Deţine o avere impresionantă şi este în atenţia DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rozalia Biro
Rozalia Biro

UDMR a propus-o pe Rozalia Biro în fruntea Ministerului Culturii. Senatorul bihorean ar urma să ocupe  E locul lăsat liber de  Kelemen Hunor, cel care şi-a anunţat retragerea de la 1 august. Totdată, Rozalia Biro ar putea ocupa şi postul de vicepremier.

Senatorul bihorean Biro Rozalia va fi noul ministrul al Culturii. Anunţul a fost făcut de către Kelemen Hunor, cel care, din 1 august, va renunţa la fotoliul de ministru al Culturii.

Demnitarul se află în vizorul DNA din 2012, fiina anchetată pentru abuz în funcţie, după ce, în 2010, ANI a acuzat-o de conflict de interese. Este vorba despre perioada 2006, cândd viceprimarul de atunci al Oradeiera şi membru în Consiliul de Administraţie al Fundaţiei Partium, ce funcţionează pe lângă UDMR Bihor şi a aprobat închirierea către fundaţie a unui imobil din centrul Oradiei.

Potrivit CV-ului, Rozalia Biro a absolvit, în 1989 Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca profilul: economia industriei, construcţiilor şi transporturilor. Are absolvite o serie de cursuri postuniversitae cum ar fi : Managementul resurselor pentru piaţã, Managementul schimbãrii şi dezvoltãrii, Managementul financiar, Managementul relaţiilor cu clienţi şi cumpãrãtoriisau Managementul competitiv. A urmat şi cursuri de specialitate. Este vorba despre Managementul de performanţã în administraţia publicã localã, organizatã de Research Triangle Institute International şi Descentralizarea în domeniul administratiei publice locale - organizata de Research Triangle Institute International.

Când vine vorba despre activitatea profesională, senatorul UDMR se poate lăuda că a fost lector universitar la Universitatea Creştină Partium, din iunie 2004 până în 2012 viceprimar al municipiului Oradea, din 2012 ocupând funcţia de senator

În ce priveşte activitatea politică, din 1991 este membru UDMR, în 1999 a devenit membru al consiliului reprezentanţilor circumscripţiei Csillagváros al UDMR Bihor, în 2010 consilier local al grupului UDMR din Consiliul Local Oradea, în 2001 preşedinta a circumscripţiei Rogerius al UDMR Bihor, în 2003 membru al Consiliului Reprezentanţilor Unionali al UDMR, membru al fracţiei Partium, în 2004 preşedinte al Comitetului de Integrare Europeanã al Consiliului Reprezentanţilor Unionali al UDMR, iar în 2005 preşedinte al Consiliului Reprezentanţilor Judeţene UDMR Bihor

Senatorul Rozalia Biro este  unul dintre cei mai avuţi Parlamentari bihoreni. Aceasta deţine 11 terenuri agricole, intravilane sau extravilane, în Oradea, localităţi din Bihor, Cluj, Constanţa şi Harghita. Are o casă de locuit în Oradea, de aproape 500 de metri pătraţi şi o casă de vacanţă. Când vine vorba despre bunuri a căror valoare trec de 5.000 de euro, senatoareq Biro deţine mobilă antică de 30.000 de lei, tablouri a căror valoare se ridică la 50.000 de lei, ceasuri şi bijuterii de 60.000 de lei. În 2013 a vândut un teren extravilan în localitatea Paleu cu 20.000 de lei şi un teren intravilan cu 81.000 de lei. Are acordate împrumuturi de sute de mii de lei la mai multe firme, este asociat la 6 firme şi acţionar la RCS-RDS. A câştigat 64.512 lei ca senator, 482 de lei ca lector la Universitatea Creştină Partium din Oradea şi 40.581 de lei din dividende.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite