Mafia balastierelor, în atenţia Gărzii de Mediu: fund de râu betonat ca să poată trece camioanele FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Garda de Mediu a făcut un control inopinat pe malul Crişului Negru, în localitatea Tărcaia foto: Garda de Mediu Bihor
Garda de Mediu a făcut un control inopinat pe malul Crişului Negru, în localitatea Tărcaia foto: Garda de Mediu Bihor

Mafia balastierelor din Bihor a intrat în atenţia comisarilor Gărzii de Mediu care vor înainta o plângere penală procurorilor după ce au descoperit că albia râului Crişul Negru a fost betonată în două locuri între localităţile Tărcaia şi Finiş.

Fundul râului a fost betonat, spun comisarii de Mediu, pentru ca autocamioanele cu balast extras din râu să poată circula prin apă până la staţiile de sortare din zonă şi să evite, astfel, eventualele controale de pe şosele.

Descoperirea a fost făcută de un pescar din zonă, marţi, după ce nivelul apei a scăzut din cauza secetei, scoţând la iveală bucăţile uriaşe de beton din albia râului. 

Joi, echipaje comune ale Gărzii de Mediu şi Administraţiei bazinale Ape Crişuri s-au deplasat în zonă, chemându-l la faţa locului şi pe primarul localităţii, Aurel Ille, care a încercat să minimalizeze problema susţinând că zona ar fi fost betonată pentru prevenirea unor inundaţii. 

Garda de Mediu a făcut un control inopinat pe malul Crişului Negru

Prima platformă betonată de pe Crişul Negru este mai veche şi leagă o staţie de sortare de o staţie de asfalt. Foto: Garda de Mediu Bihor

„Primarul comunei în timpul controlului a spus că lucrarea a fost făcută cu ocazia unei regularizări care a avut loc prin anii 2002 – 2003. Vom verifica susţinerile iar în cazul în care nu e lucrare autorizată, şi părerea mea e că nu este, execuţia unei astfel de lucrări constituie infracţiune”, a susţinut şeful Gărzii de Mediu, Sever Şerbănescu. 

Garda de Mediu a făcut un control inopinat pe malul Crişului Negru

A doua porţiune betonată care leagă cele două maluri ale Crişului Negru, în comuna Finiş este proaspăt terminată Foto: Garda de Mediu Bihor

În urma verificărilor, echipajele de control au descoperit totodată încă o porţiune betonată, chiar recent, unde râul a fost din nou deviat, două autospeciale care transportau balast extras ilegal din albia minoră a Crişului Negru la circa 600 metri amonte de un pod, săpături haotice, dar şi zeci de anvelope uzate de diverse mărimi aruncate în albia Crişului şi în perimetrele exploatate.

Garda de Mediu a făcut un control inopinat pe malul Crişului Negru

Pe cursul râului au fost găsite numeroase zone cu săpături haotice FOTO: Garda de Mediu Bihor

"Aceste constatări s-au putut face pentru că nivelul apei este foarte scăzut şi astfel sunt vizibile"; a mai spus Şerbănescu. 

Garda de Mediu a făcut un control inopinat pe malul Crişului Negru

Zeci de anvelope uzate de diferite mărimi dar şi alte deşeuri au fost descoperite în Crişul Negru, pe perimetrele de exploatare FOTO: Garda de Mediu Bihor

Firmă cu probleme

Firmele care exploatează agregate minerale din Crişul Negru în zona Tărcaia se află deja în atenţia organelor de anchetă penală. Patronul firmei Ile Viorel Construct, Viorel Ile, este anchetat deja din din 2016 pentru exploatări ilegale care au provocat un adevărat dezastru ecologic pe Crişul Negru, dar şi distrugerea unui pod de pe DN 76 pentru refacerea căruia statul român va plăti acum peste 2,5 milioane de lei. 

Garda de Mediu a făcut un control inopinat pe malul Crişului Negru

La sosirea comisarilor de Mediu, lucrătorul de pe excavator s-a făcut nevăzut. Foto: Garda de Mediu Bihor

Angajaţii balastierei au continuat, însă, să încalce legea. Ei au fost prinşi luna trecută de către comisarii de Mediu, în timp ce săpau la doar câţiva metri de un pod, tot în comuna Tărcaia. Afaceristul şi primarul comunei Tărcaia, Aurel Ille au mai fost în atenţia publică după ce publicaţia locală ebihoreanul.ro a dezvăluit că şi-au construit vile uriaşe pe vârful Măgura(video, jos) al masivului Codru Moma, sit natural protejat de interes naţional, unde construcţiile sunt permise doar cu aprobări speciale din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi a celei pentru Arii Naturale Protejate. În urma dezvăluirilor, comisarii Gărzii de Mediu Bihor, inspectorii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) şi a celei pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) au sesizat Parchetul Beiuş, solicitând tragerea la răspundere penală a vinovaţilor.

Primarul comunei Tărcaia, Aurel Ille şi protejatul său, Viorel Ile, patronul balastierelor din zonă, şi-au ridicat adevărate conace într-o arie protejată

Vă recomandăm şi: 

Pe Mureş în jos se fură vârtos. Ce au descoperit poliţiştii după ce au controlat balastierele din zonă

Bani din piatră seacă. Exploatările care distrug ecosistemul, rentabile pentru proprietari, dar şi pentru stat

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite