FOTO Tehnologia modernă va ajunge şi  în sălile de operaţie din Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se modernizeaza blocurile operatorii
Se modernizeaza blocurile operatorii

Se modernizează blocurile operatorii de la Spitalul Municipal şi Spitalul Judeţean din Oradea. Acestea vor fi dotate cu aparatură modernă, cu bani europeni, ca urmare a câştigării unui proiect tranfrontalier.

Astfel, la Spitalul Municipal blocurile operatorii vor fi modernizate la nivel european. Ele vor fi dotate în cadrul unui proiect european transfrontalier în valoare de peste 2,2 milioane de euro din care finanţare nerambursabilă 2 milioane de euro. Din aceşti bani, 1,66 de milioane de euro îi revin municipiului Oradea, 86,76% (1,44 de milioane) finanţare nerambursabilă şi aproape 220 de mii de euro contribuţie proprie, iar partenerului de proiect, Universitatea din Debrecen, îi revin puţin peste 558 de mii de euro.

Patru săli de operaţii vor fi reamenajate şi dotate cu aparatură modernă, şi în acelaşi timp vor beneficia de un sistem de telemedicină. Cu ajutorul acestuia,, medicii orădeni vor putea cere sfatul unor specialişti de la alte clinici din străinătat. Din banii primiţi din bugetul local al municipalităţii, se vor reabilita blocurile operatorii.

Modernizarea blocurilor operatorii are loc în cadrul proiectului “Prevenirea riscurilor din sănătate prin blocuri operatorii de înaltă performanţă în Debrecen şi Oradea”, proiect care este implementat pe o periodă de 24 de luni, între 1 septembrie 2012 şi 31 august 2014. Pentru că perioada de implementare se apropie de final, iar lucrările abia acum încep,  s-a cerut prelungirea termenului, până la finele acestui an.

Şi la Spitalul Judeţean se vor reabilita blocurile operatorii, din banii municipalităţii, în timp ce dotarea celor cinci săli de operaţie se va face  printr-un alt proiect european.

În ultimii ani, în sistemul sanitar din Oradea s-au investit aproximativ 8 milionae de euro, fiind vorba de bani de la Ministerul Sănătăţii, bani europeni sau  fonduri proprii

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite