FOTO VIDEO Evaluarea Naţională 2016. Poezia a descreţit frunţile elevilor. "Subiectele au avut dificultate medie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parintii au avut emotii mai mari decat elevii Foto-Claudia Bonchis
Parintii au avut emotii mai mari decat elevii Foto-Claudia Bonchis

Emoţii mari pentru cei peste 4.500 de elevi bihoreni au susţinut proba scrisă de Limba si literatura română la  Evaluarea Naţională.

Zi plină de emoţii pentru cei peste 4.500 de elevi bihoreni care au început  Evaluarea Naţională 2016. Au susţinut primul examen important din viaţă, iar prima probă peste care au avut de trecut a fost cea la Limba şi Literatura Română.

Evaluarea Naţională 2016 a debutat la Oradea cu emoţii pentru candidaţi. Unii au ales să vină la şcoală însoţiţi de părinţi, în timp ce alţii au ales să vină neînsoţiţi.

Antonio s-a numărat printre elevii care au susţinut prima probă a Evaluării Naţionale. A recunoscut că a avut emoţii până la aflarea subiectelor. “A fost mai uşor decât mă aşteptam. Am învăţat pentru subiecte mai grele. Mă aştept să iau peste 9 l”, ne-a spus Antonio

"A fost greu. Primul subiect a fost uşor, al doilea a fost greu, dar m-a descurcat. La subiectul al doilea am avut un text de pe Adevarul.ro şi ni s-au dat mai multe indicaţii. Mă aşteptau să iau undeva la nota 7”, ne-a mărturisit un alt elev.

Limba Romana Oradea

Deşi cei mai mulţi dintre tineri păreau siguri pe ei, elevii care au dat examenul la şcoala generală Dacia au avut totuşi emoţii. Ştiau că de notele obţinute va depinde viitoarea şcoală la care îşi vor petrece următorii ani şi că un start bun le-ar putea da o altă perspectivă pentru examenul de Bacalaureat şi admiterea la facultate.

„În judeţul Bihor, din cei 4.704 de elevi înscrişi au absentat 182. Examenul s-a desfăşurat fără probleme, nefiind elininat niciun elev. A crescut doar numărul de cazuri speciale, de la 11 la 16, pentru că a fost un focar de varicelă la Beiuş. Cei 5 elevi au dat examenele în săli separate”, a precizat Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.

 Subiecte relativ uşoare

La primul subiect (42 de puncte) absolvenţilor le-a picat poezia „Salcâmi” de A E Baconski pe baza căreia au avut de răspuns la cinci cerinţe notate cu câte 6 puncte (sinonime, rolul cratimei, măsura a două dintre versuri, epitete, repetiţii, explicarea semnificaţiei unora dintre versuri).

La punctul B al aceluiaşi subiect elevii au avut de redactat o compunere de 150-250 de cuvinte în care să motiveze apartenenţa la genul liric din care face parte poezia „Salcâmi”.

Limba Romana Oradea

Subiectul doi a fost conceput în jurul unui text dintr-un cotidian naţional (Andreea Marinaş, „Grădina pierdută a Edenului”: locul în care ajungi doar cu elicopterul). Elevii au avut de rezolvat şase cerinţe a câte patru puncte fiecare (construirea unor enunţuri bazate pe aspecte din text, precizarea funcţiei sintactice a unor cuvinte, transcrierea unor propoziţii subordonate etc). Punctul B a fost notat cu 12 puncte iar elevilor li s-a cerut să redacteze în 150-250 de cuvinte o naraţiune în care să prezinte, respectând mai multe reguli, o întâmplare reală sau imaginară petrecută într-o zonă turistică.

În Bihor sunt 128 de centre de examen şi un Centru Zonal de Evaluare, unde vor fi corectate lucrările provenite însă dintr-un alt judeţ. După examenul de luni, absolvenţii vor susţine examenul la limba maternă, iar miercuri, 29 iunie, pe cel la matematică.

Vineri, 1 iulie, va avea loc afişarea rezultatelor (până la ora 16), tot în 1 iulie putând fi depuse contestaţiile (orele 16.00 – 20.00). Rezolvarea acestora a fost prevăzută pentru perioada 2-4 iulie, urmând ca afişarea rezultatelor finale să aibă loc în data de 5 iulie.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite