UPDATE Reacţia ministrului Justiţiei la acuzaţiile de aranjare a regulamentului înainte de concursul fiului său. Ministerul Educaţiei face verificări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform site-ului 7Est.ro, Ionuţ Alexandru Toader, fiul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, ar fi ajuns asistent universitar la Facultatea de Drept de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi cu ajutorul Senatului Universităţii Alexandru Ioan Cuza, care ar fi modificat cu o lună mai devreme metodologia de angajare. Ministrul Justiţiei a venit cu precizări într-o postare pe Facebook.

UPDATE ORA 18.00 Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat că luat act de informaţiile apărute recent în spaţiul public şi va verifica modul în care a fost organizat şi s-a desfăşurat concursul pentru ocuparea unui post în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Mai exact, controlul Ministerului Educaţiei Naţionale vizează ocuparea postului de asistent universitar (perioadă determinată), poziţia 71, disciplina Drept civil. Partea generală. Persoanele, scos la concurs de Facultatea de Drept în semestrul al II-lea al anului universitar 2016-2017.

ŞTIREA INIŢIALĂ: Conducerea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, au făcut o serie de precizări în legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora Ionuţ Alexandru Toader, fiul ministrului Toader, a fost angajat la universitatea ieşeană în urma unor artificii. Informaţiile iniţiale au fost publicate pe site-ul 7Est.ro.

Conducerea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, rectorul suspendat al universităţii ieşene, au remis presei o serie de precizări în legătură cu modul în care a fost angajat în instituţia de învăţământ superior fiul ministrului Toader. Explicaţiile au fost oferite în contextul în care săptămânalul 7est.ro a publicat ieri un material conform căruia Alexandru Ionuţ Toader a ajuns asistent universitar la Facultatea de Drept de la UAIC datorită unor artificii. Potrivit sursei menţionate, Toader jr. s-a putut înscrie în concurs pentru că tatăl său, ministrul Toader, rector al universităţii ieşene, s-a suspendat din funcţie pentru a prelua conducerea Ministerului Justiţiei. În plus, Senatul UAIC ar fi schimbat metodologia de angajare cu o lună înainte să fie scos la concurs un post de asistent universitar la Facultatea de Drept a universităţii. Senatul universităţii ar fi modificat articolul 8 din metodologia de angajare, cel care îl împiedica pe Toader jr. să participe la concurs. Ionuţ Alexandru Toader este doctor în Drept Penal şi pentru a ocupa postul scos la concurs ar fi avut nevoie de un doctorat în Drept Civil. 

Precizările ministrului Justiţiei, Tudorel Toader

În urma informaţiilor săptămânalului ieşean, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a explicat pe Facebook  că, pentru ocuparea postului de asistent universitar, este necesar titlul ştiinţific de doctor în domeniul „Drept”. „Ionuţ Alexandru Toader este notar public începând din 2011, asistent universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Petre Andrei din Iaşi, începând din 2013 şi doctor în drept penal, din 2016. Postul de asistent universitar, scos la concurs, a fost publicat în Monitorul Oficial al României. Prin modificarea regulamentului de concurs a fost introdus un filtru suplimentar, pentru verificarea îndeplinirii criteriilor specifice, cu specială referire la doctoratele interdisciplinare. Îndeplinirea criteriilor de concurs poate fi observată pe pagina de internet a Universităţii”, a scris ministrul Tudorel Toader. 

Precizările universităţii ieşene

La rândul său, conducerea UAIC a transmis o serie de precizări scrise privind concursul în urma căruia Ionuţ Alexandru Toader a ajuns asistent universitar. Potrivit biroului de presă al universităţii ieşene, Toader jr. a candidat pentru postul de asistent universitar pe perioadă determinată, disciplina „Drept civil. Partea generală; Drept civil. Persoanele”, scos la concurs de Facultatea de Drept în semestrul al II-lea, anul universitar 2016-2017. Comisia de concurs a fost formată din cinci profesori şi conferenţiari de la universităţi din ţară şi un angajat de la Facultatea de Drept din Iaşi. Candidatul a fost admis cu media 9,24.

„Conform reglementărilor interne ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, nu pot participa la concursuri de angajare persoane ale căror rude exercită funcţii de conducere. Pe perioada concursului, prof.univ.dr. Tudorel Toader nu a exercitat funcţia de rector al Universităţii, fiind suspendat din funcţie, iar articolul nefiind aplicabil în acest caz. La nivel naţional, Legea Educaţiei nu are prevederi care să restricţioneze accesul la posturi didactice membrilor familiei. Întregul parcurs al concursului pentru posturi didactice a fost transparent, toate documentele fiind publicate pe site-ul universităţii în fiecare etapă”, se arată în comunicatul citat. 

Universitatea admite că Senatul UAIC a modificat în luna martie articolul 8 din metodologia de concurs pentru posturile didactice, dar subliniază că acest lucru nu ar fi avut niciun efect în cazul angajării fiului rectorului suspendat. „În cazul acesta, a fost vorba despre un post în domeniul Drept, cerinţa pentru candidaţi fiind diplomă de doctor în Drept”, subliniază universitatea. 

Citeşte şi:

Fostul judecător constituţional Tudorel Toader, propunerea premierului la Ministerul Justiţiei. Toader, printre puţinii rectori care nu au criticat OUG 13

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite