Podul de flori peste Prut, varianta 2015. Un steag tricolor uriaş, de 300 de metri, va fi întins între România de Basarabia
0Un steag tricolor lung de 300 de metri va fi desfăşurat între Basarabia şi România, pe podul de la Sculeni, în cadrul celei mai importante acţiuni unioniste programate în ultimii 25 ani.
Reprezentanţii Organizaţiei „Tinerii Moldovei” din Chişinău, împreună cu membrii altor organizaţii care cer unirea României cu Basarabia, au programat sâmbătă, 6 iunie, o acţiune demonstrativă de amploare la vama Sculeni, din imediata apropiere a Iaşiului.
Participanţii la demonstraţie îşi propun să desfăşoare pe toată lungimea podului care traversează Prutul în punctul de trecere a frontierei un steag tricolor imens, de 300 de metri.
Demonstraţia este programată începând cu ora 14.00.
„E datoria noastră să continuăm munca depusă de Grigore Vieru, Ion şi Doina Teodorovici, Adrian Păunescu şi a întregii generaţii a Podurilor de Flori. Ne adunăm sute de tineri de pe ambele maluri ale Prutului pentru a face un lucru frumos, paşnic. Ne mai adunăm acolo sub acest uriaş steag tricolor pentru a cere ca interdicţia lui George Simion să fie ridicată” a menţionat Anatol Ursu, reprezentantul organizaţiei „Tinerii Moldovei”, din Chişinău.
În urmă cu o lună, la Chişinău a avut loc un miting pro-unionist de mare amploare. Potrivit unor estimări, la demonstraţie au luat parte în jur de 25.000 de persoane care au cerut unirea Basarabiei cu România.
De asemenea, pe 17 mai, sute de oameni de pe ambele maluri ale Prutului s-au adunat la Vama Albiţa din Vaslui şi au cerut ridicarea interdicţiilor liderului unioniştilor, George Simion, expulzat la începutul lunii mai din Republica Moldova şi declarat indezirabil pentru o perioadă de cinci ani.
Mai puteţi citi:
Povestea primului român expulzat din Moldova în ultimii şase ani
Reacţii la expulzarea liderului platformei unioniste Acţiunea 2012 din Republica Moldova
George Simion, primul român expulzat din Republica Moldova după revoluţia din 2009