Preot român din Scoţia, mesaj dur pentru Biserica Ortodoxă: „Oameni se răfuiesc cu imaginea arogantă a unei instituţii“
0
Preotul ortodox Ioan Florin Florescu, care a transmis acum câteva zile un omagiu tulburător adresat eroilor din clubul Colectiv, a revenit cu un mesaj virulent în care critică atitudinea Bisericii Ortodoxe după evenimentul tragic din data de 30 octombrie.
Părintele Florescu enumeră într-o scrisoare lungă, publicată pe blogul personal, toate erorile pe care Biserica Ortodoxă Română le-a făcut în ultimii 25 de ani, de natură a genera furia românilor ieşiţi să protesteze în toată ţara.
În acelaşi timp, respectatul teolog român emigrat în Scoţia în 2011, pace un apel la înţelegere din partea protestatarilor şi la respect pentru preoţii care-şi respectă menirea şi fac minuni în comunităţile în care trăiesc.
Părintele Florescu a publicat pe 2 noiembrie o epistolă emoţionantă dedicată tinerilor care şi-au pierdut viaţa în incendiul din clubul Colectiv încercând să-i salveze pe cei prinşi în infernul din club.
Redăm, mai jos, texul integral al preotului Ioan Florin Florescu:
„Sunt zile amare pentru Biserica Ortodoxă, dar să nu ne pierdem cumpătul, cei care suntem în ea. Şi nici să nu o dăm pe predici sforăitoare, ca şi cum nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu ne miroase. Am pentru fraţii mei, preoţii, o veste bună şi una proastă. Mă pricep un pic la veşti, nu doar pentru că am fost ziarist, dar şi pentru că am umblat mult printre oameni de tot felul, acasă şi printre străini. E drept însă că nu mă pricep la profeţii.
Vestea bună este că, dincolo de scandări, de vituperaţiile unor ziarişti sau de lozinci, oamenii din stradă (citiţi-le aici revendicările!) nu au nimic cu Biserica lor: nici cu Hristos, nici cu Ortodoxia, nici cu Sfinţii Părinţi şi, până la urmă, nici cu moaştele Sfintei Paraschiva. Lumea e tulburată, dar nu pe slujitorii Bisericii care îşi fac în mod cinstit treaba prin parohii, în spitale, la căpătâiul oamenilor sau pe oriunde or mai umbla, de care se minunează şi îi laudă când îi găseşte.
Un exemplu chiar din aceste zile, dacă vreţi, este nominalizarea unui preot, părintele Mihail Jar, la „Oamenii Timpului” (părintele Mihail are grijă la Bănceni, în Ucraina, de patru sute de copii). Sau bucuria cu care oamenii îl înconjoară, de pildă, pe Mitropolitul Iosif de la Paris, când apare blând şi smerit între ei. Pe el şi mai sunt şi alţii. Sau faptul că oriunde ajung prin lume românii emigranţi, biserica este printre primele locuri pe care le caută.
Oamenii scandează, aşa e, dar nu se răfuiesc cu Biserica Ortodoxă, ci cu o imagine a ei din zilele noastre: imaginea aroganţei unei instituţii. Aceasta este vestea proastă.
Ne-am învăţat să nu le dăm niciodată dreptate, să simplificăm totul la un atac împotriva Bisericii, să-i demonizăm. E o „ostilitate comandată”, s-a spus zilele astea. Bun, e drept, am văzut şi o mulţime de răutăţi şi minciuni, că lumea e mare şi are acces la feisbuc, s-a vorbit cu ură şi s-a scris cu scuipaţi, că aşa e la revoluţii, – dar o ostilitate comandată de cine? Să se spună atunci până la capăt, clar, pe nume, cine o comandă, prin cine, cum, ca să ştim ce avem de făcut. Altfel, ameninţarea asta sună ca „agenturile” din decembrie 89.
Până să comande cineva alte ostilităţi, cred că mai întâi am făcut-o noi înşine, cei din Biserică. Cine i-a comandat, fraţii mei, purtătorului de cuvânt al Patriarhiei enormităţile pe care le-a bălmăjit zilele astea, umplând o lume de revoltă şi pe noi de ruşinea cu „preotul invitat”? De unde făţărnicia asta, că „Biserica respectă convingerea religioasă a fiecărei familii îndoliate” şi de aceea nu s-ar fi spus o slujbă pe trotuarul de la Colectiv? Dar când la 8 dimineaţa tragem clopotele în cartier, cum e cu „convingerile religioase” ale familiilor care locuiesc peste drum? Dar când facem procesiuni, dar când blocăm un oraş întreg cu sărbătorile noastre? Nu zic să nu mai tragem clopotele, zic să nu mai fim farisei.
Cine a comandat în aceste zile predicile ambiguu-miloase, vai, Dumnezeu să-i ierte, dar şi voi v-aţi căutat-o, măi băieţi? Cine l-a pus pe monahul nemţean (care, nu ştiu cum se face, apare de fiecare dată când e rost de scandal) să facă sinistra triere după păcate a morţilor de la Colectiv? Sub ce ascultare stă el? Cine a comandat leghioanelor anonime din bezna „blogosferei ortodoxe” să iasă la lumină şi să celebreze pedeapsa lui Dumnezeu pentru „sataniştii” din club?
Şi, în general, cine a comandat izolarea intelectuală şi lunga tăcere publică în care s-a închis în ultimii ani Patriarhia, iluzionându-se că trustul ei de presă ţine loc de comunicare cu societatea civilă?
Nu vă lăsaţi amăgiţi, mulţimea nu se răfuieşte cu noi pentru ceea ce s-a întâmplat la Colectiv. Ieşiţi din teoriile conspiraţiei, deschideţi ochii în realitatea din stradă. Timp de ani de zile, încetul cu încetul, picătură cu picătură, corupţia a copt în România ca un buboi imens, care acum s-a spart, iar mizeria a împroşcat şi în obrazul nostru, pentru că, de 25 de ani, în ciuda asigurărilor că nu facem politică, ne-am lăsat percepuţi ca părtaşi ai tuturor administraţiilor politice.
Ai unor politicieni cocoţaţi la putere pe sângele oamenilor din decembrie 89 şi pe banii securiştilor vechi şi noi. Am stat la hramuri alături de ei (când locul lor trebuia să fie în genunchi, în mulţime), iar ura cu care au fost priviţi aceştia s-a uitat în aceste zile cu aceiaşi ochi şi la noi. Cine ne-a oprit să denunţăm din cele mai înalte amvoane această infecţie, să-i facem responsabili pentru exodul românesc, pentru cea mai mare sărăcie din Europa şi pentru cea mai mică speranţă de viaţă, pentru una dintre cele mai înalte rate ale mortalităţii materne, pentru cea mai înaltă rată din UE a mortalităţii infantile? A, am făcut-o? Înseamnă că nu am făcut-o îndeajuns şi destul de limpede. Nu în pilde şi generalizări, ci arătând cu degetul spre portretele lor, aşa cum au făcut-o în alte timpuri Ioan Gură de Aur sau Antim Ivireanul, Nifon Patriarhul în vremea lui Radu cel Mare sau mitropolitul Gurie în vremea lui Carol al II-lea.
Dar, sigur, e mai uşor să ne închipuim că suntem atacaţi din afară, decât să luptăm cu propriile noastre slăbiciuni.
Am fost trimişi de Mântuitorul să scoatem demonii din oameni, dar ajungem adesea să-i stârnim noi înşine în ei prin purtările noastre. Când nu se suie ceva până la nasul nostru, am găsit explicaţia: sunt obraznici, nu ştiu cum stă treaba cu teologia. Noi suntem subtili, mistici, însuşi Dumnezeu ne dă like pe feisbuc, ei sunt proşti, manipulaţi, nu înţeleg nimic, nu ştiu ce e un trafalete, nu ştiu cum ar trebui să arate ora de religie, nu ştiu unde să se roage şi cum se fac pomenirile pentru morţi, nu ştiu câtă milostenie face Biserica. Banul e ochiul dracului numai când e al altuia, când e al nostru e bun şi sfinţit. La socotelile lor cu biserici şi spitale le răspundem cu aceleaşi socoteli, ca să le arătăm că greşesc, dar nu înţelegem un lucru: ei chiar nu au spitale, nu au medicamente, le pleacă pe aiurea doctorii, profesorii şi copiii. Când ne spun că vor ca statul să finanţeze nu construcţii de biserici, ci spitale şi şcoli, nu înseamnă că nu-şi doresc biserici. Asta înseamnă că s-au săturat de mizerie. Că îşi doresc să trăiască decent într-o ţară mai bună şi mai dreaptă.
Când ne-au spus că nu vor oră de religie, nu înseamnă că toţi au avut ceva cu Dumnezeu, ci că nu au vrut, pentru copiii lor, nici îndoctrinare, nici manualele alea tâmpite cu accidente de circulaţie şi ameninţări cu focul iadului. Oare nu noi le-am pus în braţe cărţile alea?
Când nu vor o biserică sub geam, nu înseamnă că se pun împotriva Ortodoxiei, ci că, pur şi simplu, ar vrea între blocuri un parc de joacă pentru copii. Iar dacă tu, ca preot, te duci şi-i dai în judecată, că doar e terenul tău, pe care ţi l-a dat un burtos de primar corupt, pe care ai să-l pui apoi în primele rânduri la slujbă, aduci o mie de demoni peste ei cu judecata ta. E chiar atât de greu de înţeles?
Şi da, maşinile preoţilor şi luxul bisericilor îi smintesc, pentru că asta e o lege a firii: acolo unde oamenii sunt săraci, bogăţia sminteşte chiar dacă ar fi dreaptă. De aia e banul ochiul dracului. De aia ni s-a spus să nu purtăm traistă şi să nu avem două haine. Măcar puţin ar vrea să vadă şi ei că Dumnezeu e la fel de necăjit, aşa cum s-a arătat Iisus între ei.
De fapt, chiar asta e: ar vrea să-l vadă cât de puţin pe Iisus în noi. Nu în biserici, nu în catedrale, nu în predici, ci în noi. Noi am fost trimişi să-i căutăm pe ei, nu ei pe noi. Să-i căutăm, nu să-i aşteptăm în biserici, nu să primim invitaţii. Să-i căutăm, or ce loc de găsire al lor este mai mare decât suferinţa. Dar la suferinţă te cobori cu iubire şi cu îmbrăţişare, nu cu lecţii de viaţă. Iisus nu a fost invitat nicăieri şi s-a dus şi acolo unde ştia că va fi alungat cu pietre. Măcar el era bătut pe nedrept, dar pe noi pietrele suferite ne-ar mai curăţa de păcate. Şi dacă, Doamne fereşte, va fi un cutremur, ce-o să facem? O să-i aşteptăm pe supravieţuitori să vină cu colivă la biserici?
Pavel spunea, „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”, dar Hristos nu mai trăieşte în mulţi dintre noi, asta e vestea cea mai proastă (ştiu bine că mă număr şi eu printre aceşti „noi”, aşa că-mi rog cititorii, cu tot respectul, să fiu scutit de complimentele care mi se tot fac pe feisbuc zilele astea). O să spuneţi că nici în mireni nu mai trăieşte. Aşa e, dar asta pentru că în primul rând nu trăieşte în noi. Pentru că lumina noastră nu mai luminează lumii. Iar cei mai mari nedreptăţiţi sunt sutele de preoţi anonimi, fără bloguri şi conturi de feisbuc şi pe care nu-i caută televiziunile, dar care îşi fac datoria cu umilinţă şi dragoste, ca însuşi Hristos. Ei împart cu noi pietrele şi huiduielile pe care trebuia să le încasăm numai noi.
Eu sunt naiv, am candorile mele tolstoiene şi, într-una din ele, mă întreb cum ar fi dacă în aceste momente în care ţara se cutremură din temelii, am ieşi înainte şi am spune simplu, am greşit, vă rugăm să ne iertaţi. Dacă nu ne mai puteţi iubi, măcar nu ne urâţi. Ştim ce avem de făcut de acum înainte. Cum ar fi? Uite cum ar fi, ne-o spune profetul Isaia: „Dacă vei face asta, lumina ta va răsări ca zorile. Pe vechile tale ruine se vor înălţa clădiri noi, vei ridica din nou temeliile străbune şi vei fi numit dregător de spărturi şi înnoitor de drumuri, ca ţara să poată fi locuită.”
UPDATE
Am o rugăminte importantă pentru cei care citesc şi distribuie acest articol. O rugăminte din suflet, ca la nişte prieteni care ştiu că mă cred şi mă înţeleg: ieşiţi la mitinguri, aş ieşi şi eu dacă aş fi cu voi, aşa cum am ieşit când eram în ţară, dar nu vă lăsaţi atraşi de cei câţiva care strigă împotriva Bisericii şi a Patriarhului ei. Biserica aceasta e locul unde v-aţi botezat copiii, unde v-aţi cununat, unde v-aţi înmormântat pe cei dragi. Nu este „emanaţia” nici a clasei politice, nici a parlamentului. Lăsaţi-ne pe noi, preoţii, să spunem ceea ce este de spus şi, mai ales, cum trebuie spus. E destul că ne-aţi bătut obrazul, am înţeles.
UPDATE 2
acum câteva minute: http://basilica.ro/cuvant-parintesc-si-prietenesc-pentru-tineri-110371.html. Citiţi, e pentru voi, vi se cere iertare. Şi să credeţi în candorile tolstoiene.
UPDATE 3
„Deci trebuie să facem Biserică, nu politică” – părintele Necula, https://www.youtube.com/watch?v=wI5bXl-leP0 . V-am zis: o să spunem tot noi ceea ce este de spus.“
Se încarcă comentariile...
