Iaşul ia modelul Bucureştiului? Transportul public ar putea fi blocat. 5.000 de angajaţi sunt aşteptaţi la proteste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest Iaşi / FOTO: Andrei Luca / Adevărul
Protest Iaşi / FOTO: Andrei Luca / Adevărul

Iaşul ar putea ajunge în situaţia Bucureştiului, transportul public putând fi blocat la fel ca metroul Bucureştean, în urmă cu circa o lună.

Angajaţii serviciilor publice din Iaşi au organizat luni dimineaţă un protest în faţa Primăriei, cerând votarea bugetului local. Aceştia spun că oraşul se poate bloca, dacă reprezentanţii Consiliului Local nu ajung la un acord pentru bugetul pe anul 2021. De altfel, ieşenii s-au trezit cu o surpriză în această dimineaţă, tramvaiele şi autobuzele fiind împânzite cu mesajul „„Stimaţi călători, din cauza neaprobării bugetului municipiului Iaşi, există riscul ca serviciul de transport public să se întrerupă”. 

„Protestăm pentru modul în care au tratat consilierii locali acest oraş. Practic au adus ruşinea asta, au atras ruşinea asupra oraşului prin acţiunea lor total inoportună. Pentru interese personale, de grup, au trântit bugetul oraşului, în condiţiile în care amendamentele propuse de ei au fost aprobate în cea mai mare parte. Deci, mandatul lor faţă de cei pe care îi reprezintă fusese îndeplinit. Şi-au trântit propriile proiecte. Suntem aici sindicate din toate societăţile aflate în subordinea Primăriei Iaşi, într-un număr care respectă condiţiile impuse din cauza pandemiei. Dacă până la sfârşitul de săptămână nu este votat bugetul, după sărbătorile de Paşti aici vor fi 5.000 de oameni şi vor bloca activitatea Primăriei. Asta înseamnă transport, poliţie locală, salubritate, energie, servicii comunitare, administraţie locală”, a declarat Sorin Turcu, preşedintele sindicatului din cadrul SACET Iaşi. 


Protestatarii spun că banii actuali vor ajunge doar pentru următoarele 30 de zile, după care oraşul s-ar putea bloca.

„Va duce la imposibilitatea bugetului în companii din subordinea Primăriei. Fără finanţare nu putem funcţiona. Nicio companie nu poate funcţiona fără finanţare. Sunt bani pentru maxim o lună. Fără bani nu putem scoate autobuzele pe stradă, nu putem face curăţenie în oraş, nu putem cumpăra păcură, cărbune.Astea vor fi efectele”, a mai spus Sorin Turcu. 

Protestul de pe Bulevardul „Ştefan cel Mare” a durat circa 60 de minute, iar primarul Mihai Chirica a ieşit în faţa Primăriei, pentru a discuta cu manifestanţii. Vă reamintim că proiectul de buget al municipiului Iaşi a fost respins de plenul Consiliului Local, consilierii fiind nemulţumiţi de proiectele propuse. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Tânăr de 37 de ani, mort la o partidă de călărie. „Viaţa e un cadou“

Traian Băsescu: „Vladimir Putin vrea să ajungă la gurile Dunării, nu am dubii”

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite