Caz nemaiîntâlnit la Iaşi: o instituţie publică, executată silit cu 100 lei pe zi din cauza unor angajaţi leneşi. De şase ani, refuză să întocmească un document

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Iaşi este executată silit de către un ieşean stabilit în SUA. Costel Doroftei a obţinut daune de 100 de lei pe zi, timp de un an, după ce nu i s-a răspuns de către instituţie la o solicitare.

Ieşeanul Costel Doroftei a solicitat AJPIS Iaşi să îi recunoască statutul de deţinut politic. Bărbatul susţine că are, în acest sens, un dosar de peste 200 de file de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în care se arată că, în perioada comunistă, ar fi fost arestat politic.

Cererea ieşeanul a ajuns la AJPIS în 2008. “Precizăm că reclamantul avea nevoie de un simplu răspuns, fie el chiar şi de respingere a cererii, pentru ca astfel pe baza acestui răspuns, dacă era negativ, să poată solicita drepturile sale în instanţă”, spune avocatul Bogdan Muraru, apărătorul lui Doroftei.

Funcţionarii nu au remis însă niciun răspuns, motiv pentru care Doroftei a apelat la instanţă. “După o casare cu trimitere şi două recursuri, pârâta a fost obligată prin hotărâre irevocabilă să răspundă la cererea reclamantului, de acordare a drepturilor de fost deţinut politic. Atenţie pârâta a fost obligată doar să răspundă la cerere, nu a fost obligată să acorde drepturile de fost deţinut politic. Adică a fost obligată să răpundă dacă petentul are sau nu are dreptul de a beneficia de drepturile conferite de lege foştilor deţinuţi politici. Cu toate acestea, pârâta nu a răspuns”, a mai explicat Muraru.

Executare silită, începută în urmă cu câteva zile

Costel Doroftei a apelat la judecători pentru obţinerea unor daune morale, solicitând 100 de lei pe zi, timp de un an. În octombrie 2013, acţiunea ieşeanului a fost admisă de către judecători, AJPIS fiind obligată la plata sumei cerute de Doroftei.

Pe 21 februarie, executorii Dragoş Iovu şi Ioan Sârbu au somat AJPIS să plătească suma de 43.500 de lei, fiind incluse aici şi cheltuielile de executare. „O pagubă care putea fi evitată foarte uşor evitată prin întocmirea de către pârâtă a unui simplu răspuns, la cererea petentului. Răspuns care putea fi negativ sau pozitiv şi care în mod obişnuit putea fi întocmit în treizeci de minute.  Şi astfel putându-se evita o pagubă  creată bugetului de stat, care se ridică aproape la suma de 10.000 euro, cu tot cu cheltuielile de judecată şi executare silit”ă, a mai spus avocatul Muraru.

Reprezentanţii admit că au fost somaţi de executori să achite suma de 43.500, însă au precizat că lupta în instanţă continuă. “Doroftei Costel a solicitat în anul 2008 stabilirea calităţii de beneficiar al prevederilor Decretului – Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Atunci era Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială, apoi Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale şi nu Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. Comisia judeţeană Iaşi pentru aplicarea prevederilor Decretului – Lege  nr. 118/1990 a respins cererea sa, ca fiind nedovedită. De atunci Doroftei Costel ne cheamă în instanţele de judecată ieşene cu aceleaşi cereri sau cu solicitări colaterale. Ultimul dosar-Dosarul nr. 37297/245/2012 de la Judecătoria Iaşi-a avut ca obiect daune cominatorii transformare în daune compensatorii. Judecătoria Iaşi a respins toate cele 6 excepţii de procedură invocate de noi şi a admis cererea reclamantului. La cererea noastră de recurs din decembrie 2013, Tribunalul Iaşi a stabilit  judecarea recursului la data de 20.06.2014”, au transmis reprezentanţii instituţiei publice corespondentului “Adevărul”.

Stabilit în SUA

Costel Doroftei spune că nu statul român ar trebui să plătească pentru birocraţia din cazul său ci angajaţii cărora, spune el, le-a fost lene să îi dea un răspuns.

„Ei se joacă pe banii statului. Vorbim de birocraţie, de lene, de dezinteres. Ar trebui să plătească angajaţii de acolo, nu statul”, ne-a spus Doroftei.

Ieşeanul spune că deţine un dosar de peste 200 de pagini ce detaliază ororile la care a fost supus în perioada de dinainte de Revoluţie. La începutul anilor 80, ieşeanul [i-a manifestat interesul de a părăsi România. „În această perioadă am suferit şi o condamnare fiind închis în penitenciarul Galaţi, la secţia de deiţnuţi politici, unde urmărirea de către servicliu de securitate a continuat. Mai mult, datorită convingerilor mele, în repetate rânduri am fost închis la izolare în condiţii de nedescris, unde am fost bătut în repetate rânduri şi forţat să renunţ la cererea de plecare din ţară”, a spus Doroftei.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite