FOTO Undă verde pentru cel mai mare proiect al Moldovei pe bani europeni. Drum refăcut cu 73 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul Iaşi-Suceava FOTO CJ Iaşi
Drumul Iaşi-Suceava FOTO CJ Iaşi

Ministrul Rovana Plumb este aşteptat luni, la Iaşi, pentru a semna contractul de finanţare pentru modernizarea „Axa rutieră strategică 1 Iaşi – Suceava“ aprobat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

După ani de aşteptări şi proiecte întoarse din drum, luni, va fi demarată oficial prima investiţie de refacere a infrastructurii rutiere pe fonduri europene nerambursabile, din Programul Operaţional Regional 2014-2020. Astfel, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, va da parafa finală pentru demararea proiectului de 74 milioane de euro. Din această sumă, 58 de milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile. Suma pe care trebuie să o asigure solicitanţii, consiliile judeţene din Iaşi şi Suceava, este de 6 milioane de euro, reprezentând 2% din valoarea cheltuielilor eligibile şi neeligibile.

„Acesta este cel mai important proiect de infrastructură rutieră pentru care s-au prevăzut bani în actuala etapă prin Programul Operaţional  Regional. După  finalizarea investiţiei, 22 de comune şi oraşe din judetele Iaşi şi Suceava vor fi conectate la reţeaua trans-europeană de transport (TEN-T)“, au transmis reprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi.
Proiectul prevede reabilitarea a aproape 170 kilometri de drum de pe teritoriul celor două judeţe, din care 92 km în judeţul Iaşi. Documentaţia pentru „Regiunea Nord-Est-Axa Rutieră Strategică 1 Iaşi-Suceava” a fost depusă în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 Axa prioritară 6 - Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, Prioritatea de investiţii 6.1 – Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T.

Concret, în judeţul Iaşi vor fi modernizaţi 91,7 kilometri de drum judeţean, iar în Suceava, alţi 75,8 kilometri.

Drumul Iaşi-Suceava FOTO CJ Iaşi



Potrivit proiectului, modernizarea drumurilor judeţene se va face pe traseul Iaşi - Gropniţa - Coarnele Caprei - Belceşti - Scobinţi - Lespezi - Budeni - Dolhasca - Liteni - Udeşti - Bosanci - Ipoteşti - Suceava - Moara - Liteni - Zahareşti - Stroieşti - Vâlcele - Costâna - Dărmăneşti – DN2.

Drumul Iaşi-Suceava FOTO CJ Iaşi

Pe raza judeţului Suceava au fost propuse pentru modernizare următoarele tronsoane: DJ 208 din limita judeţului Iaşi – Budeni – Dolhasca (6,8 kilometri), DJ 208A Suceava – Ipoteşti – Bosanci – Udeşti – Liteni – Dolhasca (39,4 kilometri), DJ 209C Suceava – Frumoasa – Liteni (8 kilometri) şi DJ 209D Liteni – Stroieşti – Costâna – Dărmăneşti (21,5 kilometri).

* FOTO Consiliului Judeţean Iaşi

Citeşte şi:

Măsuri dure cerute de SIF Moldova din cauza tranzacţiilor suspecte de la o firmă din grupul controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza

Soarta unui proiect european eşuat din start. Cum s-au cheltuit 4 milioane de euro pentru o clădire din Iaşi în care bate vântul


 

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite