Fetiţa cu picioarele strivite de remorca unui tractor a suferit o amputaţie chirurgicală. Membrul stâng nu i-a mai putut fi salvat de o infecţie cu fungi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefania a fost accidentată pe o stradă din localitatea Valu lui Traian din judeţul Constanţa FOTO Adevărul
Ştefania a fost accidentată pe o stradă din localitatea Valu lui Traian din judeţul Constanţa FOTO Adevărul

Pediatrii ieşeni i-au amputat piciorul stâng fetiţei din judeţul Constanţa care a ajuns la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” cu membrele strivite.

Ştefania L., fetiţa de şase ani din judeţul Constanţa care a fost mutilată de remorca unui tractor care s-a desprins în mers, a suferit în cursul după-amiezii de vineri, 9 septembrie, o amputaţie chirurgicală a piciorului stâng.

Pediatrii ieşeni au explicat că intervenţia a fost necesară din cauză că membrul fetiţei fusese grav afectat de ciuperca Aspergillus.

Cu toate că spitalul primise de la Ministerul Sănătăţii antibioticul Amfotericină B, pe care îl solicitase pentru a opri infecţia, chirurgii au decis amputarea piciorului întrucât viaţa fetiţei era în pericol.

Managerul Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, dr. Radu Terinte, a apreciat că timpul pe care fetiţa l-a petrecut pe avion, pe durata transportului către Iaşi, nu ar fi favorizat infecţia. Potrivit medicului, aceasta a fost determinată strict de ciuperca depusă în plăgi după ce rănile au intrat în contact cu praful de pe stradă.

„Echipa medicală a decis să amputeze piciorul pacientei pentru că infecţia îi punea viaţa în pericol. Toţi produşii aceştia toxici se puteau transmite în corp şi, având în vedere că în noaptea anterioră fetiţa a respirat doar cu un plămân, riscurile erau prea mari. S-a considerat că viaţa copilei este mai importantă”, a spus dr. Radu Terinte, managerul Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.


Potrivit managerului, antibioticul cerut de la MS a sosit în spital în termen de 24 de ore după ce medicii au identificat infecţia.

„Medicamentul a ajuns, i s-a administrat, dar infecţia a scăpat de sub control şi îi ameninţa viaţa. Saturaţia de oxigen scăzuse foarte mult, riscam să o pierdem, iar atunci i s-a făcut amputaţia”, a mai subliniat dr. Radu Terinte.

În prezent, starea copilei este gravă, dar stabilă. Conform medicilor, Ştefania a fost detubată şi a început să mănânce.

Fetiţa a trecut peste patru intervenţii majore, două de salvare a picioarelor, una de reconstrucţie a membrului stâng, cel care a fost cel mai afectat de traumă, şi una de amputaţie. Managerul spitlaului ieşean a precizat că în perioada următoare, pacienta va fi operată iar la piciorul drept.
 

Citeşte şi:

De ce a fost plimbată o fetiţă timp de nouă ore cu piciorul amputat în pungă: bâlbâielile medicilor

Minune în cazul fetiţei cu picioarele strivite: Ştefania a fost detubată şi a reuşit să vorbească cu mama sa

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite