UPDATE, ora 12.55: Oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi au anunţat că vor face propria anchetă cu privire la incidentul de la Târgu Frumos penru a stabili "dacă există o vinovăţie a celor care conduc liceul". "Există o anchetă a şcolii, despre care nu ne putem pronunţa. Inspectoratul a fost anunţat despre incident abia în această dimineaţă (duminică, 3 februarie - n.r.) La nivelul IŞJ va fi demarată o anchetă administrativă, care vizează conducerea şcolii. Vom stabili dacă există o vinovăţie în acest caz a celor care conduc această unitate. Situaţia este gravă, pentru că în incinta unei şcoli se petrec astfel de fapte", a declarat, pentru Mediafax, Camelia Gavrilă, şefa IŞJ Iaşi. Gavrilă a adăugat că "este necesară o grijă mare faţă de educaţia sexuală în şcoli, lucru care revine diriginţilor şi profesorilor".

UPDATE, ora 11.55: Poliţia s-a autosesizat în acest caz şi a început o anchetă. Cei doi adolescenţi, care au 14 şi 15 ani, ar putea fi acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri şi întreţinere de relaţii sexuale cu un minor.

Conducerea Liceului "Ion Neculce" din Târgu Frumos, judeţul Iaşi, a declanşat o anchetă internă după ce doi elevi de clasa a IX-a de la unitatea de învăţământ, un băiat şi o fată, au fost filmaţi în timp ce întreţineau relaţii sexuale în toaleta şcolii, imaginile fiind postate pe internet.

"Nici nu ştim dacă incidentul s-a petrecut acolo sau nu, în primul rând se va analiza această chestiune. La nivelul şcolii s-a declanşat o anchetă care se află în derulare. Dacă s-a întâmplat aşa ceva este foarte grav şi vor fi luate măsurile de rigoare", a declarat pentru Mediafax Sabina Manea, purtătorul de cuvânt la Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

Directorul Liceului "Ion Neculce", Emilia Talpalaru, a confirmat însă că incidentul a avut loc în toaleta instituţiei de învăţământ pe care o conduce în cursul zilei de vineri, 1 februarie. Conducerea şcolii a fost anunţată chiar despre acest caz de către paznicul unităţii de învăţământ.

"Este un incident neplăcut. Am audiat copiii, au fost anunţate familiile, iar în funcţie de rezultatul anchetei vom stabili ce măsuri vom aplica", a spus Emilia Talpalaru.

Filmuleţul a fost postat pe site-ul marlani.ro de către un necunoscut:

Directorul liceului a spus că nu au mai existat astfel de incidente în unitatea de învăţământ.