Cum a rămas capitala celei mai sărace regiuni din ţară fără jumătate din banii europeni pentru dezvoltare urbană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Modernizarea pietonalului Ştefan cel Mare din Iaşi, făcut cu bani europeni prin POR FOTO Arhivă
Modernizarea pietonalului Ştefan cel Mare din Iaşi, făcut cu bani europeni prin POR FOTO Arhivă

Una dintre cele mai aşteptate linii de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 este cea legată de dezvoltare urbană. Dacă în fostul exerciţiu financiar, Iaşiul, ca unul din cei opt poli de creştere din ţară, a avut repartizate fără competiţie peste 110 milioane de euro, în noul exerciţiu financiar sumele s-au înjumătăţit.

Cele şase municipii capitale de judeţ din Regiunea de Nord-Est vor avea la dispoziţie peste 220 de milioane de euro, fonduri nerambursabile alocate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 pe axa 4, destinată dezvoltării urbane. Deşi încă nu s-a dat undă verde la depunerea documentaţiilor pe această linie de finanţare atât din cauză că lipseşte ghidul de finanţare, cât şi din cauză că autorităţile publice nu au finalizat strategiile de dezvoltare, fără de care nu pot fi accesate sumele, oficialii ADR Nord-Est au anunţat cum s-au repartizat sumele de pe această axă. 

Astfel, Iaşiul va primit cea mai mare parte, respectiv 58,3 milioane de euro. Deşi este cea mai mare sumă pe această axă, fondurile sunt la jumătate faţă de perioada anterioară de finanţare, când Iaşiul ca pol de creştere a primit peste 110 milioane de euro, fonduri nerambursabile. Din aceste sume s-au realizate proiecte de infrastructură majore precum pasajul rutier Mihai Eminescu, asfaltări pe mai multe axe de transport din oraş, dar şi investiţii contestate precum modernizarea pietonalului Ştefan cel Mare ori managementul traficului din Iaşi, care a costat în jur de 17 milioane de euro. 

În topul sumelor ce vor reveni reşedinţelor din judeţ din Regiunea de Nord-Est, pe locul secund se află Bacău, cu 40,8 milioane de euro, fonduri nerambursabile. La nivelul judeţelor Botoşani, Neamţ şi Suceava, sumele sunt relativ similare, respectiv 32,7, 32 şi 31,9 milioane de euro. Cele mai mici sume vor ajunge la Vaslui, peste 27 de milioane de euro. Pe axa 4 vor fi finanţate investiţiile în transportul ecologic, în educaţie şi amenajarea de spaţii verzi.

„Sumele au fost repartizate ţinând cont de mai mulţi indicatori. Pe proiectele de pe axa 4, contribuţia beneficiarului este de 2%“, a transmis Vasile Asandei, directorul ADR Nord-Est. Acesta a mai precizat că titulatura de „pol de creştere“, de care a beneficiat Iaşiul, a fost importantă în repartizarea sumelor doar în exerciţiul financiar 2007-2013, iar în noul exerciţiu 2014-2020, „conceptul s-a extins la toate municipiile reşedinţă de judeţ“. 

Oficialii agenţiei au recunoscut întârzierea în derularea proiectelor pe programele derulate cu fonduri europene, dar cauzele ar fi diverse, de la aprobarea cu întârziere a bugetului Uniunii Europene până la programul online de depunere a documentaţiilor. „Este foarte important ca ceea ce facem acum să facem bine. Presiunea timpului este una reală, dar la fel şi cea a calităţii proiectelor, pentru că altfel riscăm penalizări la decontare. Evaluarea unui proiect este cel mai important nivel din viaţa lui ulterioară“, a transmis directorul ADR Nord-Est. 

Acesta a mai punctat că accentul şi finanţarea nu se mai pun pe proiectele de infrastructură, ci pe investiţii integrate care fac parte din strategii de dezvoltare asumate de comunitate. 

Potrivit celor mai recente date Eurostat, Regiunea de Nord-Est este cea mai săracă din România şi a cincea cea mai săracă din Uniunea Europeană. 

Citeşte şi:

Industria care produce anual în Iaşi câte o „fabrică fără fum“. Care sunt punctele forte şi pericolele din acest domeniu

Aeroportul din România care a ajuns de la 73.000 de pasageri anual la 76.000 de clienţi într-o singură lună. Este a doua cea mai importantă creştere din Europa

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite