Ce vârstă are teiul lui Eminescu, arborele-simbol al poetului. Specialiştii indică o speranţă de viaţă de 100 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teiul lui Eminescu ar avea o vârstă de aproape jumătate de mileniu
Teiul lui Eminescu ar avea o vârstă de aproape jumătate de mileniu

Arborele despre care se spune că l-a inspirat pe marele poet Mihai Eminescu poate fi admirat în Parcul Copou din Iaşi şi este declarat monument al naturii.

Teiul lui Eminescu este de abia pe locul şapte în topul celor mai bătrâni arbori din judeţul Iaşi. Arborele a fost plantat, potrivit unei datări realizate de Agenţia pentru Protecţia Mediului, în vremea domnitorului Alexandru Lăpuşneanu. Anul exact ar fi 1556, ceea ce face ca arborele să aibă vârsta de 458 de ani, potrivit estimărilor specialiştilor.

O mărturie recentă a lui Mandache Leocov, fostul director al Grădinii Botanice din Iaşi şi unul dintre cei mai importanţi specialişti în dendrologie din istoria României, relevă că Teiul lui Eminescu avea o statură impunătoare încă din vremea amenajării Parcului Copou.

În 1833, Gheorghe Asachi a proiectat şi a pus în practică şi celebrul Parc Copou din Iaşi. Teiul, care avea să-şi câştige peste jumătate de secol supranumele de "al lui Eminescu", ajunsese deja la o vârstă respectabilă şi se ridica impunător în mijlocul pârloagei pe care enciclopedistul moldovean îşi propusese s-o reamenajeze.

"Teiul nu se potrivea cu planurile lui Asachi, nu intra pe axa principală pe care o proiectase. Dar l-a văzut atât de frumos, încât a hotărât să-l păstreze. Putem spune că Gheorghe Asachi este părintele teilor din Iaşi", spunea Mandache Leocov. Acesta mai menţiona că arborele, sub care poetul naţional Mihai Eminescu obişnuia să mediteze în vremea şederii la Iaşi, ar mai putea rezista încă 50-100 de ani. Cel mai bătrân arbore din Iaşi este tot un tei, care se află în curtea Mănăstirii Bârnova. Copacul are vârsta de 674 de ani.
 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite