Amantă de poliţist, răzbunare tăioasă după ce agentul i-a promis că-şi lasă nevasta şi nu s-a ţinut de cuvânt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amanta poliţistului s-a simţit trădată şi a făcut plângere penală
Amanta poliţistului s-a simţit trădată şi a făcut plângere penală

Un agent din municipiul Iaşi este cercetat pentru hărţuire după ce şi-ar fi terorizat amanta, supărat că aceasta nu a mai dorit să continue relaţia extraconjugală.

Petru C., angajat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi, a fost chemat în judecată de o femeie cu care a avut o relaţie extraconjugală, fiind acuzat că ar fi hărţuit-o.

Amanta poliţistului, Loredana A. (37 de ani), a cerut Judecătoriei instituirea unui ordin de protecţie împotriva agentului. Cererea a fost formulată la finele lunii trecute, însă respinsă de Judecătorie, care, deşi a admis unele dintre susţinerile femeii, a considerat că acestea nu sunt suficiente pentru a-l obliga pe poliţist să stea departe de amanta sa. Deşi a contestat decizia primei instanţe, Loredana A. şi-a retras plângerea acum două zile, potrivit Ziarului de Iaşi.

Poliţistul este cercetat însă pe latură penală chiar de colegii săi, într-un dosar de hărţuire ce conţine acuzaţii similare.

Potrivit datelor din dosar, Loredana A. este mama unui copil şi a avut o relaţie amoroasă cu poliţistul începând cu ianuarie 2017, fără a locui însă împreună. Din toamna anului trecut, supărată de modul în care se comportă poliţistul, Loredana a refuzat să mai continue relaţia, cu atât mai mult cu cât agentul i-ar fi spus că va divorţa, însă nu s-a ţinut de cuvânt.

Apărarea poliţistului

Amanta a acuzat că, după ce s-a despărţit de poliţist, acesta ar fi „urmărit-o cu insistenţă“, i-ar fi trimis nenumărate mesaje, ar fi mers la ea la serviciu. Femeia a invocat că poliţistul ar fi venit la ea la muncă în uniformă, uneori cu arma afişată ostentativ, ceea ce i-ar fi produs o stare de teamă. Mai mult, a precizat avocata Loredanei, aceasta ar fi fost nevoită să demisioneze din cauza vizitelor amantului său. Argumentele femeii nu au fost însă suficiente pentru ca judecătorii să instituie ordinul de protecţie.

„Există certitu­dinea unor neînţe­legeri între părţi legate de statutul de persoană căsătorită a pârâtului şi de refuzul reclamantei de a continua relaţia în acest context, însă sub nicio formă nu poate fi reţinut că există o stare de pericol reală“, au explicat magistraţii Judecătoriei Iaşi, potrivit unor documente obţinute de „Ziarul de Iaşi“.

„Concluzia instanţei este că în speţa de faţă ar fi exagerat ca în lipsa unor probe pertinente şi concludente să conferim titlul de victimă unei persoane adulte de 37 ani şi titlul de agresor unei persoane care întâmplător este şi poliţist, pentru dorinţa pârâtului de a continua relaţia amoroasă în condiţiile în care, după separare, părţile au menţinut comunicarea unul cu celălalt“, au mai explicat Judecătorii ieşeni.

La proces, judecătorii au ascultat un material audio din care a reieşit că poliţistul şi-a cerut scuze de la amanta sa, spunând că nu are nimic cu ea. De altfel, avocatul agentului de Poliţie a arătat „nu s-a făcut dovada că pârâtul (poliţistul) ar fi ameninţat-o în vreun fel pe reclamantă“. Avocatul Robert Huc a mai arătat că acţiunea femeii „reprezintă o răzbunare a reclamantei faţă de pârât motivat de faptul că acesta nu a finalizat procesul de divorţ“.

Petru C. este cercetat şi de colegii săi pentru hărţuire, ca urmare a unei plângeri depuse de Loredana A. Investigaţia este supravegheată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite