Şpaga a fugărit un investitor italian dintr-un sat sărac. Primarul i-a cerut 20.000 de euro, însă a scăpat de puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
constantin cibotaru

Primarul comunei ieşene Balş a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, de Curtea de Apel, după ce a fost găsit vinovat pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Constantin Cibotaru ar fi cerut şpagă de la reprezentantul unei firmei care intenţiona să lanseze o afacere în comuna sa.

Pe lângă pedeapsa principală primită de Cibotaru, judecătorii au mai decis să îi aplice acestuia şi o serie de interdicţii. Printre acestea se numără şi cea a ocupării unei funcţii pe care să fie ales, precum şi funcţia exercitată în atunci când a comis infracţiunea, respectiv cea de primar 

Constantin Cibotaru ar fi cerut 20.000 de euro de la reprezentanţii unei firme, promiţându-le acestora că va interveni pe lângă membrii Consiliului Local în vederea concesionării unei suprafeţe de teren. La sfârşitul lunii martie 2013, doi reprezentanţi ai societăţii comerciale (dintre care un cetăţean italian) s-au deplasat in comuna Balş, unde, la sediul primăriei, au discutat despre realizarea unei investiţii, cetăţeanul italian afirmând că intenţionează să construiască un depozit de cereale şi o fabrică de ulei.

La sfârşitul lunii mai 2013, inculpatul Cibotaru Constantin i-a adus la cunoştinţă martorului denunţător faptul că a identificat o suprafaţă de teren de un hectar, situată în apropierea unui drum care fusese recent asfaltat, care putea fi concesionată companiei investitoare.

Decizie definitivă

Cu aceasta ocazie, inculpatul a sugerat necesitatea remiterii unor foloase cu titlu de mită, subliniind că s-au făcut eforturi mari pentru asfaltarea acelui drum şi că nu oricine poate obţine teren în acea zonă, precum şi faptul că va fi greu (dar nu imposibil) să-i convingă pe membrii Consiliului Local Balş să aprobe concesionarea terenului.

În ziua de 26 iunie 2013, în cadrul unei întâlniri avute cu denunţătorul, inculpatul i-a solicitat acestuia, în scopul menţionat anterior, să transmită reprezentanţilor societăţii comerciale cererea sa de remitere a sumei de 20.000 euro, din care 5.000 euro, conform propunerii inculpatului, ar fi trebuit să-i revină denunţătorului.

În ziua de 13 august 2013, între inculpat şi denunţător a avut loc o întâlnire, la sediul Primăriei Comunei Balş, în cadrul căreia inculpatul a pretins suma de 20.000 de euro.

Investiţia nu a mai fost, în cele din urmă, realizată, neexistând aşadar condiţiile primirii efective a sumei de 20.000 euro, pretinse anterior. Decizia definitivă din acest caz urmează a fi luată de către judecătorii Curţii de Apel Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite