Un echipaj SMURD a fost implicat într-un accident rutier în intersecţie: două femei şi un paramedic au fost răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident rutier grav s-a petrecut într-o intersecţie din zona centrală a municipiului Deva, un echipaj SMURD aflat în misiune şi un autoturism s-au ciocnit, două persoane fiind rănite.

Accidentul rutier s-a petrecut sâmbătă după-amiază în intersecţia de la Deva Mall. Şoferul unui autoturism nu a acordat prioritate de trecere unei autospeciale SMURD, care se deplasa la o intervenţie şi avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.

Cele două maşini s-au ciocnit în intersecţie, iar o femeie din autoturism a fost rănită. „Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea uşoară a trei persoane, respectiv a unei tinere de 19 ani, din municipiul Deva, pasageră în autoturism, a unui bărbat de 50 de ani, paramedic din ambulanţă (pasager), precum şi a femeii de 33 de ani, pieton”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

O anchetă are loc pentru a se stabili împrejurările în care s-a petrecut accidentul rutier, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

În jurul orei 16:10, potrivit poliţiştilor, un tânăr de 19 ani, din Deva, care conducea un autoturism pe Bulevardul Iuliu Maniu la intersecţia cu Bulevardul Decebal nu a acordat prioritate de trecere unei ambulanţe în misiune, al cărei conducător auto a intrat in intersecţie pe culoarea roşie a semaforului electric, dar cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe scuarul din intersecţie, unde a acroşat o femeie de 33 de ani, care aştepta să traverseze strada, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara. 


Vă recomandăm şi:

Ancheta morţii stranii a lui Darius Şendroiu. Cine l-a împuşcat pe tânărul afacerist: au fost găsite două gloanţe

Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg efectuează cercetări în dosarul penal înregistrat după uciderea lui Darius Şendroiu, în timpul unei partide de vânătoare din Munţii Orăştiei. Rezultatele expertizei balistice solicitate în cauză vor stabili cine poate fi suspectat de uciderea tânărului. De la faţa locului au fost ridicate armele vânătorilor, dar şi două tuburi de cartuşe goale.

Moartea stranie a tânărului Darius Şendroiu. A fost împuşcat la vânătoare, în Munţii Orăştiei, de poliţistul aflat cu el

Scene stranii s-au petrecut la o vânătoare în Munţii Orăştiei. Darius Şendroiu, un tânăr a fost împuşcat de un alt vânător, Horaţiu Onescu, şef de post al comunei Boşorod. Victima a murit. Potrivit poliţiştilor, a fost deschis un dosar pentru ucidere din culpă.

Soarta groaznică a Alexandrei David, eleva tranşată de un criminal sadic. De ce a fost înfometată crunt înainte de a fi omorâtă

Cea mai înfiorătoare crimă petrecută în ultimul deceniu în Hunedoara a avut loc în decembrie 2007: Alexandra David, o adolescentă din Petroşani, a fost ucisă, iar cadavrul ei a fost ciopârţit în mai multe bucăţi şi aruncat în apele Mureşului. Criminalul a fost găsit, însă nu a recunoscut vreodată comiterea atrocităţilor.


 

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite