Un bărbat a fost salvat din apartamentul mistuit de flăcări. Întregul bloc a fost evacuat de pompieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victima a fost transportată la spital. FOTO: ARHIVĂ.
Victima a fost transportată la spital. FOTO: ARHIVĂ.

Pompierii au salvat viaţa unui bărbat de 55 de ani, al cărui apartament din Vulcan a fost mistuit de flăcări. Victima a fost găsită prăbuşită, în stare de inconştienţă, în locuinţa în care se manifesta incendiul.

Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan au fost evacuaţi în această dimineaţă, în urma unui incendiu care a cuprins un apartament de la etajul patru al imobilului. Şase echipaje de pompieri au intervenit pentru a opri incendiul. Pompierii au spart uşa locuinţei în flăcări, iar în interior au descoperit un bărbat prăbuşit, în stare de inconştienţă.

„Bărbatul, în vrstă de 55 de ani, a fost scos din apartament de pompieri şi predat echipajului cu medic al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care i-a aplicat oxigenoterapie şi l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Petroşani”, a informat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Potrivit pompierilor. incendiul ameninţa să se extindă la acoperişul din lemn al imobilului şi de aici, la celelalte apartamente situate la acelaşi etaj. A fost stins înainte de a pune în pericol siguranţa celorlalţi locatari.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Omor calificat, încadrarea juridică pentru mama criminală, acuzată că şi-a ucis trei copii în flăcări. Alina Ardelean a fost trimisă în faţa instanţei

Alina Ardelean, mama celor trei copii ucişi în incendiul care le-a cuprins locuinţa din Uricani, a fost reţinută de procurori şi trimisă în faţa instanţei Tribunalului Hunedoara, cu propunere de arestare preventivă, pentru infracţiunea de omor calificat.

Copiii morţi în incendiul provocat de mama - criminală au fost înmormântaţi. Femeia a fost huiduită şi aproape linşată  la căpătâiul celor trei prunci ucişi

Cei trei copii cu vârste între un an şi 10 ani, care au murit în urma incendiului ce le-a cuprins apartamentul, în timp ce mama acestora îi încuiase în locuinţă şi ieşise la cumpărături, au fost înmormântaţi astăzi în Uricani. Femeia a venit, din spital, să îşi conducă pruncii pe ultimul drum, însă la groapă a fost aproape linşată de rude.

Blestemul femeii care şi-a pierdut trei copii într-un incendiu: alţi doi prunci i-au fost ucişi în urmă cu 12 ani

Un incendiu devastator a cuprins în această dimineaţă locuinţa unei femei din Uricani, iar trei dintre cei patru copii ai săi, cu vârste între un an şi 10 ani, au murit. În urmă cu 12 ani, alţi doi copii ai femeii au fost ucişi de fostul concubin al acesteia.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite