Treptele romane, poarta spre adâncurile pline de aur. Secretul minei care rezistă de aproape două milenii VIDEO
0
În Munţii Metaliferi, unde toate exploatările miniere au fost închise până la sfârşitul anilor 2000, s-a păstrat intactă şi poate fi vizitată una dintre cele mai vechi galerii miniere antice de pe teritoriul României, Treptele romane.
La intrarea în municipiul Brad dinspre Deva, un drum local se desprinde ca o mică ramură din şoseaua Deva – Brad (DN 76) şi se strecoară 7 – 8 kilometri pe valea pârâului Musariu, printre versanţii abrupţi, acoperiţi de păduri, spre o destinaţie care poate părea multor călători o posibilă fundătură.
Drumul traversează satul Ruda, un fost centru minier unde trăiesc câteva zeci de familii, şi urcă lin printre coastele dealurilor împădurite, pe care apar, risipite, alte gospodării seculare ale moţilor.
Povestea „aurului negru“ care a schimbat Valea Jiului. Cum a fost colonizat ţinutul sălbatic al momârlanilor VIDEO
Autorităţile din Brad i-au dat traseului numele de „drumul aurului”, în dorinţa de a beneficia de potenţialul turistic al zonei, bogată în vestigii istorice miniere. Cel mai popular loc de pe „Drumul Aurului” este Treptele Romane, una dintre puţinele mine antice păstrate în condiţii bune pe teritoriul României. Accesul în galeria înfiinţată în urmă cu aproape două milenii este posibil prin uşa de fier a unui un mic foişor, pe care tronează inscripţia Treptele Romane şi indicatorul de monument istoric.
În mina Treptele Romane. Video: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Galeria nu are paznic, iar lacătul porţii sale a dispărut de câţiva ani, astfel că turiştii dornici de aventură pot coborî câteva zeci de metri, până când întunericul şi umezeala pun complet stăpânire pe mină, iar aerul devine greu respirabil.
Totuşi, datorită rocilor dure şi a îndemânării cu care a fost săpată, mina a reuşit să reziste aproape două milenii.
Treptele Romane – poarta spre adâncurile pline de aur
Galeria şi-a primit numele de la faptul că la capătul celor aproape 200 de metri ai săi mai pot fi văzute scări dăltuite în piatră, specifice minelor din vremea romanilor, urme intacte ale exploatărilor antice.
De la capătul treptelor, în trecut, alte tuneluri miniere formau un labirint subteran uriaş şi neregulat, pe care oamenii l-au săpat în căutarea filoanelor de aur. Până la începutul secolului XX, galeriile romane din Munţii Apuseni, inclusiv Treptele Romane, încă mai erau folosite ca intrări în adâncurile minelor de aur. Cele mai faimoase se găseau la Roşia Montană şi au fost descrise de scriitorul Geo Bogza în volumul „Ţări de piatră, de foc şi de pământ” (1939).
„Trecem printr-o galerie de romani. E dreaptă, cu pereţi regulaţi ca ai unui coridor. Urmele de ciocan care se văd pe stâncă sunt de acum două mii de ani. La capul acestei galerii din nou începe haosul. O galerie porneşte în jos, alta pleacă la stânga. Pe oricare din ele ai porni e sigur că peste câteva zeci de metri o nouă scorbură va complica drumul. Dacă apuci pe acesta şi din ea vor pomi nenumărate galerii, în toate părţile, în sus, în jos, la dreapta, la stânga. Acest haotic interior de catedrală nu e natural, a fost săpat de oameni centimetru cu centimetru. Se mai zăresc pe pereţi urmele schelelor cu care s-au căţărat după aur. O vână de aur. Oamenii îi iau urma şi n-o mai lasă, merg după ea în sus sau în jos, până în inima pământului”, scria Geo Bogza.
Treptele Romane. ADEVĂRUL
În vremea în care ţinutul aurului din Dacia se afla sub ocupaţia romană, la Roma erau trimise anual peste 5.000 de kilograme de aur, potrivit unor istorici. Romanii au adus în Dacia sistemul exploatării prin galerii, folosind o tehnică avansată de consolidare a acestora, prin stâlpi înfipţi în pământ. Tunelurile aveau, de obicei, trepte tăiate în stâncă şi erau lungi de câteva sute de metri. Erau strâmte, iar înălţimea lor nu depăşea un metru, ceea ce, potrivit arheologilor, arăta că aici lucrau în special sclavi de statură medie şi culcaţi. Mineritul era rudimentar şi istovitor.
„Băieţi încă nedezvoltaţi în vârstă sunt siliţi să râcăie prin băi în săpăturile făcute în stâncă, să culeagă cu sârguinţă micile bucăţi de piatră şi să le aducă afară din baie. După aceştia, bărbaţi trecui de 30 de ani iau o anumită cantitate de bucăţele, le sfarmă cu ciocane de fier până ce piatra e redusă la mărimea boabelor de mazăre. Adusă în starea aceasta, femeile şi bătrânii iau piatra şi o duc la piuă (şteampuri). Păşesc apoi doi sau trei la sul (fus) şi învârtesc până ce au măcinat măsura primită şi au făcut-o subţire ca făina de grâu. În fine, oameni pricepuţi iau piatra măcinată spre a o supune ultimei operaţiuni. O freacă anume pe o scândură lată şi ceva înclinată, în timp ce varsă pe ea apă. Pământul se descompune în apă şi pluteşte peste scândura plecată. Aurul însă, din cauza greutăţii, rămâne îndărăt”, scria publicistul Ion Rusu Abrudeanu, citându-l pe istoricul grec Diodor.
În mina de aur. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Până în urmă cu aproape un deceniu, Treptele Romane ajunseseră un loc aproape uitat, inaccesibil din cauza drumului forestier greu şi necunoscut călătorilor din afara zonei. Din 2015, foişorul galeriei a fost renovat, iar drumul a fost asflatat, astfel că locul a devenit treptat o atracţie turistică. Intrarea în galerie a fost însă oprită, din motive de siguranţă. „Acest monument istoric nu este amenajat ca fiind accesibil publicului larg, având în vedere că în galerie nu este asigurat aerajul, iar astăzi, în România, condiţiile de vizitare a unei mine sunt foarte delicate. Galeria nu are a doua cale de acces”, informa Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.
În vecinătatea galeriei Treptele Romane, alte locuri au păstrat vestigii ce amintesc de primele exploatări miniere de pe teritoriul României. La Ruda a fost descoperită o necropolă antică, cu peste 120 de morminte de incineraţie, aparţinând populaţiei ilire, de colonişti aduşi să muncească în minele de aur. „Ruda a fost pe vremea romanilor un remarcabil centru minier, cum dovedesc diferite rămăşiţe şi pietre cu inscripţii romane. Urme clare şi vizibile de exploatări romane în minele de la Ruda s-au găsit şi în mina din masivul Barza Ruda, anume în cele două galerii paralele numite azi Sofia şi Mihail, unde câteva trepte romane, artistic săpate, sunt fără îndoială operă romană“, scria istoricul Ion Rusu Abrudeanu. Exploatările miniere din zonă au fost închise la mijlocul anilor 2000, iar odată cu ele a pierit şi o parte din istoria antică a acestor locuri.
Aur scos din zona bradului. Foto: ADEVĂRUL
Povestea Drumului Aurului
„Drumul Aurului”, un circuit turistic de 10 kilometri care include galeria Treptele romane, Biserica Ruda 12 Apostoli, fosta exploatare auriferă Gurabarza şi Muzeul Aurului, a fost plănuit de autorităţile din Brad ca un circuit turistic dedicat celor care vor să cunoască istoria ţinutului.
Traseul porneşte de la intrarea în Brad, dinspre Deva (pe DN 76), pe valea pârâului Musariu până la locul de popas Treptele Romane. De la galeria antică turiştii mai urcă un kilometru, pe lângă alte guri de mină şi halde de steril, ascunse de pădure, la al doilea reper al zonei: Biserica Ruda 12 Apostoli, clădită pentru mineri la începutul secolului XX.
De aici, un urcuş abrupt urmat de o coborâre sinuoasă îi aduc pe călători în satul Gurabarza, locul uneia dintre cele mai mari exploatări de aur din România, închisă în 2006 şi ruinată definitiv. La Gurabarza urmau, potrivit planurilor municipalităţii din Brad, să fie amenajate o galerie minieră şi mai multe abataje pe care grupurile de turiştisă le poată vizita în siguranţă, cu un trenuleţ, însă proiectul a fost abandonat.
„Drumul aurului” coboară apoi prin vechile colonii muncitoreşti din Crişcior, traversează satul şi intră în Brad, unde cel mai valoros reper al istoriei mineritului a rămas Muzeul Aurului. Este unic în Europa şi păstrează peste 1.000 de exponate din aur care cântăresc aproape cinci kilograme, dar şi metale preţioase ca silvanitul şi nagyagytul, descoperite pentru prima dată în lume în zăcăminte din Munţii Apuseni.
Gara din Brad, veche de 125 de ani, se află şi ea pe lista obiectivelor turistice ale traseului, la fel şi calea ferată minieră Brad – Crişcior, ambele monumente istorice.
Mina Gurabarza, din vecinătatea Treptelor Romane. ADEVĂRUL
Metaliferii ascund zăcăminte bogate de metale preţioase
În Munţii Metaliferi, zăcămintele bogate în metale preţioase au fost exploatate din cele mai vechi timpuri. Începând din Evul Mediu, în ţinutul greu accesibil, familiile minerilor au fondat o mulţime de sate care gravitau în jurul minelor de aur, argint şi alte metale preţioase şi rare.
Din secolul al XVIII-lea, comorile din adâncuri au făcut faimoase peste hotarele Transilvaniei localităţi miniere ca Abrud, Roşia Montană, Cărpiniş, Câmpeni, Bistra, Bucium, Nojag (Săcărâmb), Certej, Măguta Topliţa, Fizeşti, Băiţa, Hărţăgani, Câinelu, Ruda, Porcurea, Almaşu Mare, Poiana, Stănija, După Piatră şi altele. Cele mai multe dintre marile zăcăminte din Munţii Metaliferi au fost exploatate aproape neîntrerupt de peste două secole. Întâi prin metode arhaice: mii de gropi erau săpate de localnici în căutarea bulgărilor de metale preţioase, iar nisipul râurilor de munte era cernut, măcinat şi spălat pentru a putea fi culese din el grăunţele de aur virgin.
Biserica minerilor, din vecinătatea treptelor Romane. ADEVĂRUL
Galeriile miniere au început să se extindă la sute de metri adâncime, spre măruntaiele pământului, formând uriaşe labirinturi subterane. Unele mine s-au dezvoltat, în jurul lor fiind construite topitorii, uzine de preparare, mori de măcinare, ateliere metalurgice. Toate au început să fie închise definitiv de la sfârşitul anilor ´90, iar un deceniu mai târziu nicio veche exploatare minieră din ţinutul metaliferilor nu mai funcţiona.
Ultimele mine de aur au fost închise la mijlocul anilor 2.000, unele după mai mult de două secole de la înfiinţare. În satele din munţi unde întreaga comunitate şi-a legat existenţa de activitatea minieră, s-au mai păstrat doar vestigii ale vechilor exploatări: guri de mină, ruine industriale, clădiri demolate parţial sau devastate după ce au fost părăsite, biserici ridicate în vecinătatea unor vechi mine de aur pentru susţinerea spirituală a muncitorilor greu încercaţi, halde de steril de minereu auro-argintifer care cu timpul au fost înghiţite de vegetaţie, gospodării pline de unelte arhaice de minerit care pot deveni oricând parte a unui muzeu al aurului, monumente ridicate în cinstea băieşilor (minerilor) şi cimitire ale comunităţilor de diferite naţionalităţi care populau în trecut aşezările. În prezent, mai multe perimetre miniere au fost concesionate în zonă, pentru a fi înfiinţate noi exploatări.
Se încarcă comentariile...
