Trei spărgători de biserici au fost reţinuţi de poliţişti, după ce au jefuit o catedrală din Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Catedrala din Hunedoara. Foto: ADEVĂRUL
Catedrala din Hunedoara. Foto: ADEVĂRUL

Poliţiştii au reţinut trei bărbaţi, dintre care doi recidivişti, acuzaţi că au dat o spargere la o catedrală din Hunedoara.

Trei bărbaţi, cu vârste între 28 de ani şi 38 de ani, au fost reţinuţi de poliţişti, după ce au dat o spargere la Catedrala Eroilor din Hunedoara. Doi dintre ei sunt recidivişti şi fuseseră eliberaţi recent din penitenciar.

Biserică de la marginea Devei, prădată. Hoţii au spart cutia milei şi au luat cei 50 de lei din pangar

Alun, „satul de marmură” unic în lume, iese din izolare. Noul drum prin pădure spre cătunul din munţi VIDEO

Cel mai izolat sat din văile pădurenilor ascunde o „comoară” uitată în mijlocul sălbăticiei VIDEO

Spargerea reclamată a avut loc în 10 ianuarie, iar cei trei ar fi intrat prin efracţie în interiorul bisericii, de unde au luar circa 500 de lei, aflaţi în cutia milei.

„Din cercetările penale rezultă faptul că aceştia ar mai fi participat şi la alte furturi comise pe raza localităţilor Hunedoara, Simeria şi  Alba Iulia. Presupuşii autori ai acestor infracţiuni au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca, în data de 7 februarie 2022, să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

În 2021 şi Catedrala ortodoxă „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Centrul Vechi al municipiului Hunedoara a fost prădată de hoţi. Cutia milei şi sertarele în care erau păstraţi banii proveniţi din vânzarea de lumânări au fost răvăşite.

Recent, o biserică din satul Cristur a fost, de asemenea, ţinta spărgătorilor.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Satul arhaic din Ţinutul Pădurenilor, înghiţit de pădure şi ţinut în viaţă de o mână de oameni. Este una dintre cele mai pitoreşti aşezări din Hunedoara VIDEO

Splendoarea costumelor populare din Ţinutul Pădurenilor: portul este unic în România FOTO

Alun, satul de marmură pustiu. Secretele oazei de linişte din Ţinutul Pădurenilor VIDEO

„Paznicul” viaductului neclintit de pe calea ferată dispărută a Hunedoarei, cu o istorie de 120 de ani VIDEO

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite