Staţiunea Straja va primi un ajutor de opt milioane de lei după doi ani de aşteptare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia locală din Lupeni va primi primi peste opt milioane de lei pentru acoperirea unei tranşe din datoriile pe care le are în urma investiţiilor în staţiunea montană Straja. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, Mirela Matichescu. În ultimii doi ani, primăria din Lupeni nu a mai primit fonduri de la statul român pentru Straja.

Investiţiile în domeniul schiabil Straja, din Valea Jiului, nu au mai fost finanţate de statul român de aproximativ doi ani, iar administraţia locală din Lupeni, implicată în proiectul Straja, a ajuns să acumuleze datorii de peste 50 de milioane de lei pentru lucrările efectuate de firmele private.

Sumele datorate constructorilor din Straja de Primăria Lupeni şi statul român nu au mai fost acoperite. Miercuri, reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Turism au precizat că în perioada următoare vor fi alocate fonduri pentru Straja.

„Vrem să găsim resurse pentru a finaliza proiectele începute de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Anunţ, în premieră, că după o perioadă de doi ani în care nu s-au mai alocat fonduri pentru aceste proiecte s-au găsit resurse şi în următoarele două săptămâni va fi alocată suma de 8.320.000 de lei către Consiliul Local Lupeni. E vorba de o primă tranşă din totalul ce înseamnă 52 milioane de lei, datorii pe care Autoritatea le înregistrează către Consiliul Local Lupeni”, a declarat Mirela Matichescu, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, la Petroşani.

Numai telegondola din Straja a costat circa opt milioane de euro, iar cea mai mare parte a fondurilor nu au fost achitate către constructori. Din cauza datoriilor acumulate, Primăria Lupeni a fost la un pas de faliment. Problemele financiare continuă să apese însă asupra administraţiei locale din Valea Jiului.


Vă recomandăm şi:

Staţiunea Straja a fost lăsată fără curent din cauza datoriilor. Cabanierii sunt nevoiţi să se descurce pe cont propriu

Aproape 200 de cabane, vile şi pensiuni din Staţiunea Straja au rămas astăzi fără curent electric, după ce furnizorul de electricitate din staţiunea a oprit alimentarea cu energie electrică. Motivul îl reprezintă datoriile pe care firma care administrează telegondola le are la furnizor.

FOTO Straja şi Parâng au renăscut din zăpadă. Un sezon turistic aproape "la pământ" e salvat de ultimele ninsori

Sezonul turistic în cele două staţiuni montane din Valea Jiului a fost la un pas de a fi compromis, din cauza pierderilor cauzate de lipsa zăpezii, totuşi ultimele ninsori au ridicat moralul celor care muncesc în Straja şi Parâng.

FOTO Valea Jiului iese din sărăcie ajutată de turiştii de sezon

Staţiunile de schi înfiinţate în una din zonele defavorizate ale judeţului Hunedoara sunt marea speranţă a localnicilor, care în ultimele decenii au trăit aproape numai de pe urma mineritului.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite