Soarta neaşteptată a spărgătorului de la Castelul Corvinilor, acuzat că a furat peste 175.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriel Gal a fost acuzat că a jefuit casieria Castelului Corvinilor, de unde ar fi furat peste 175.000 de lei, bani care, în cea mai mare parte, au rămas nerecuperaţi.

Marţi, Gabriel Gal, tânărul judecat pentru spargerea de la Castelul Corvinilor, va fi chemat din nou în faţa instanţei Judecătoriei Hunedoara.

La sfârşitul lunii decembrie 2017, în timp ce bărbatul aştepta pronunţarea sentinţei, magistraţii au decis repunerea cauzei pe rol şi reluarea cercetării judecătoreşti.

Tânărul a fost acuzat că în noaptea de 1 spre 2 mai 2017, a pătruns în incinta Castelului Corvinilor unde, „folosindu-se de o bucată de material pentru a nu lăsa urme, a forţat geamul mobil al casei de bilete, situată imediat în partea dreaptă a uşii principale de acces în castel, în tunelul ce face legătura spre curtea interioară a castelului, care s-a spart, apoi a introdus mâna şi a deschis sistemul de închidere funcţional tip yală al uşii şi a pătruns în interior de unde a sustras cutia din carton în care se afla suma de 175.531 lei, proveniţi din vânzarea biletelor în perioada 28 aprilie 2017 – 2 mai 2017 şi a părăsit locul faptei”, arată anchetatorii în dosar.

Ar fi dat mită unui medic

Gabriel Gal s-a accidentat la escaladarea zidurilor monumentului istoric, fracturându-şi piciorul după ce a sărit de pe metereze, informau anchetatorii. În aceeaşi noapte a fost preluat de o ambulanţă, din zona Castelului Corvinilor, şi transportat la spital. Ulterior a fost operat, având dublă fractură la gleznă. La momentul preluării sale de către ambulanţă, avea asupra lui circa 1.800 de lei. Nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, afirmând la spital că a fost victima unei încăierări şi nu a căderii de la înălţime. Pe lângă furtul a peste 175.000 de lei din vistieria Castelului Corvinilor, a mai fost acuzat de o  infracţiune. „Procurorul a disjuns cauza sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită, constând in aceea că inculpatul a dat suma de 4.000 lei medicului în vederea operaţiei la picior, prin intermediul asistentei”, arătau anchetatorii.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Primul ambasador al SUA care a vizitat Hunedoara în comunism: americanul plimbat prin castel şi combinat a rămas uimit de sporul populaţiei

În martie 1972, la un deceniu după ce primise vizita liderului URSS Nikita Hruşciov, oraşul Hunedoara a fost gazdă, pentru o zi, a ambasadorului american Leonard Carpenter Meeker (1916 – 2014). Autorităţile locale s-au mobilizat pentru a-i face vizita cât mai plăcută.

Castelul Corvinilor va fi reabilitat cu cinci milioane de euro. Contractul a fost semnat de Ministerul Dezvoltării

Aproape cinci milioane de euro vor fi investiţi în reabilitarea Castelului Corvinilor. Contractul privind reabilitarea realizată cu fonduri de la Uniunea Europeană a fost semnat de minister.

Spargere la Castelul Corvinilor: hoţii au furat încasările după cel mai aglomerat sfârşit de săptămână

Castelul Corvinilor a fost jefuit: persoane necunoscute au furat circa 170.000 de lei, banii proveniţi din încasarea taxelor de intrare, din mini-vacanţa de 1 Mai.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite