Secretul ucigaşului emo, care şi-a omorât iubita de 15 ani după o seară de dragoste. Detaliile ascunse ale crimei pasionale săvârşite cu o violenţă extremă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amănunte înfiorătoare, ascunse până în prezent, au ieşit la iveală la opt ani de la cea mai crimă comisă de un adolescent din Hunedoara. În iulie 2008, Lucian Hoară şi-a ucis fosta iubită dintr-un motiv pe care l-a ţinut sub tăcere. Hoară a fost eliberat în urmă cu doi ani şi a încercat să îşi refacă viaţa după şase ani petrecuţi în detenţie, în timp ce foştii apropiaţi ai victimei sale au rămas îndureraţi pentru întreaga viaţă.

Lucian Hoară (24 de ani), autorul crimei care a cutremurat o ţară întreagă, a petrecut şase ani în detenţie şi încearcă să îşi refacă viaţa, după ispăşirea condamnării primite pentru uciderea fostei iubite, în vârstă de 15 ani. Declara în urmă cu un an că „s-a pus pus în pielea celor care au suferit de pe urma crimei din anul 2008, o crimă pe care a mărturisit-o şi a regretat-o”.

În iulie 2008, Lucian Hoară, atunci în vârstă de 16 ani, i-a tăiat gâtul fostei sale prietene, Oana, în vârstă de 15 ani. A comis crima în apartamentul în care locuia, în Hunedoara. Orbit de furie, susţineau anchetatorii, i-a tăiat gâtul adolescentei cu care se certase. Apoi i-a acoperit faţa victimei cu o pernă. În apartament se mai afla un prieten al criminalului, poreclit "Fantomă", care a anunţat crima, în timp ce Hoară plecase din locuinţă Adolescentul a fost reţinut la scurt timp şi trimis în închisoare, pentru omor. A executat două treimi din pedeapsă, iar în 2014 a fost eliberat condiţionat.

O lăsase însărcinată, susţin anchetatorii
Detalii ţinute sub tăcere ies la iveală după opt ani de la crima care a cutremurat întreaga comunitate din Hunedoara. Între Lucian Hoară şi eleva pe care a ucis-o au existat relaţii de prietenie timp de doi ani, perioadă în care au avut şi relaţii intime, arătau anchetatorii. „Cei doi s-au despărţit, probabil şi din cauză că victima a rămas însărcinată şi a făcut întrerupere de sarcină”, se arată în dosar.

Prin luna mai  2008, Oana s-a împrietenit cu un alt adolescent, însă a continuat să păstreze legătura cu Lucian Hoară, prin Internet.

„În data de 29 iulie 2008 cei doi s-au întâlnit la inculpat acasă, unde era prezent şi un prieten al lui Lucian Hoară. La un moment dat inculpatul şi victima s-au retras într-o altă cameră, unde au întreţinut relaţii sexuale (fapt confirmat de examenele de laborator care au evidenţiat prezenţa spermatozoizilor în conţinutul vaginal), apoi fără nicio explicaţie Lucian Hoară a luat un cuţit folosit în bucătărie şi i-a tăiat gâtul victimei - vena jugulară, astfel cum declară însuşi minorul inculpat. Conform declaraţiilor sale, în timp ce victima se zbătea, el i-a acoperit faţa cu mâinile pentru a nu striga  şi după ce a constatat că victima a murit, a părăsit locuinţa fără să spună ceva prietenului său din cealaltă cameră”, se arată în dosarul crimei.

S-a prelevat de „dreptul la tăcere”
Constatarea medico-legală efectuată victimei ucise a concluzionat că moartea ei a fost de natură violentă, find cauzată de o hemoragie externă consecutivă unei plăgi tăiate a venei jugulare externe stângi.

„Inculpatul la  vârsta de doar  16 ani a comis un omor printr-o violenţă extremă,  asupra unei tinere de doar 15 ani, după ce a întreţinut raport sexual cu aceasta. Prin săvârşirea infracţiunii s-a adus atingere nu doar vieţii victimei, ci  şi familiei ei. Relevantă este şi modalitatea de comitere a faptei care dovedeşte nu doar un comportament de o extremă violenţă, dar şi indiferenţă faţă de viaţa victimei, în contextul în care s-a dovedit că minorul a abandonat victima cu o totală indiferenţă, plimbându-se prin oraş”, se arată în dosar.

Audiat fiind în faza de urmărire penală Lucian Hoară a recunoscut faptele, pentru ca în faţa judecătorului de fond să se prevaleze de „dreptul la tăcere”  Lucian Hoară nu avea antecedente penale şi a colaborat cu organele de anchetă penală. Prezenta o inteligenţă la nivel mediu inferior (QI  90) şi  avea carenţe de ordin social şi educaţional, mai arătau anchetatorii.

Nu şi-a putut explica omorul
Magistraţii au pus în discuţia schimbarea încadrării juridice a crimei pentru care Lucian Hoară a fost trimis în judecată în infracţiunea de omor calificat. „S-a apreciat că nu se poate reţine premeditatea. Aceasta deoarece, s-a dovedit că fapta a fost comisă spontan şi nu după o chibzuire şi o pregătire de natură a înlesnii săvârşirea infracţiunii”, se arată în dosar. Acuzatorii susţineau că fapta de omor a fost comisă din răzbunare, Hoară fiind conştient de tot ceea ce face. „Nu se poate reţine că inculpatul minor a săvârşit omorul cu premeditate, intervalul de timp scurs fiind insuficient pentru pregătirea omorului şi exclude ipoteza că ar fi mediat cu privire la săvârşirea faptei. Curtea nu poate împărtăşii opinia părţilor civile că inculpatul a comis fapta din răzbunare, ci a fost o acţiune spontană pe care inculpatul nu şi-a putut-o explica”, se arată în dosar.

Criminalul a fost evaluat psihiatric, în timpul procesului, iar în raportul de expertiză s-a stabilit că „avea tendinţa de a acumula şi descărca în mod exhibiţionist o tensiune agresivă, fără nici un mecanism de control, neinteresat de modul în care acţiunea lui îi afectează pe ceilalţi şi că era preocupat de a manipula şi domina obiecte din mediu, fără a exista un ataşament intens la un anumit obiect investit”, arătaui anchetatorii. Vecinii săi susţineau că Hoară era un adept al satanismului, iar porecla după care îl strigau apropiaţii şi cea folosită de el pe Internet era Mammon, numele unui demon. În faţa anchetatorilor şi apoi a magistraţilor tânărul a recunoscut fapta. Tânărul este eliberat de doi ani din închisoare.

image
image
image

Vă recomandăm şi:

Secretul înfiorător al celor mai odioşi ucigaşi de copii: au batjocorit un elev de 6 ani şi i-au ascuns cadavrul două luni, dar o copilă le-a scăpat miraculos

Doi criminali speră să scape din închisoare după violarea şi uciderea unui copil de 6 ani. Victima a fost sugrumată, iar cadavrul i-a fost ascuns în albia unui râu. Totul a fost dezvăluit după ce unul dintre ucigaşi a mai violat o copilă, de 7 ani, şi a sugrumat-o cu o curea, aruncând-o apoi într-un bazin. Fata a supravieţuit miraculos.

Cererea şocantă a ucigaşului condamnat la 27 de ani de închisoare după violarea şi asasinarea unei femei. De ce vrea tânărul deshumarea cadavrului

David Andronic, tânărul condamnat la 27 de ani de închisoare pentru violarea şi uciderea unei femei, într-un lan de porumb, a cerut în instanţă deshumarea cadavrului. El susţine că nu este vinovat de crimă şi poate demonstra acest lucru, la trei ani după comiterea ei.

Planul secret al uciderii elevei de 17 ani al cărei cadavru a fost tranşat şi aruncat în Mureş. Cum a procedat Aurel Enea, criminalul sadic care a negat totul

Detalii înfiorătoare ies la iveală la aproape un deceniu de la uciderea unei adolescente de 17 ani, din Petroşani, al cărui cadavru a fost tranşat şi ascuns şi din care doar câteva bucăţi au mai fost găsite. Planul secret al crimei, conceput de Aurel Enea, arată cum a premeditat acesta tragedia, crezând că va reuşi să ascundă toate urmele.

Detaliile crimei înfiorătoare comise de trei adolescenţi: femeia batjocorită şi ucisă în centrul Devei a implorat în faţa camerelor video după ajutor

Trei adolescenţi vor face între 10 ani şi 15 ani de închisoare, după ce în luna august a anului trecut au violat şi au ucis în bătaie, în centrul Devei, o femeie fără adăpost. Minorii au supus victima unor chinuri îngrozitoare, iar scenele cumplite au fost înregistrate, minute în şir, de camerele de supraveghere din centrul Devei. În ci

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite