Primii suspecţi după tragedia din Mina Lupeni, în care doi ortaci au murit şi al treilea a fost rănit de surparea galeriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scoaterea uneia dintre victime din Mina Lupeni. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Scoaterea uneia dintre victime din Mina Lupeni. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Procurorii au pus sub învinuire trei persoane cu funcţii de răspundere din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, în dosarul tragediei de la Mina Lupeni,  în care doi mineri au murit, iar un al treilea a fost rănit în urma unei surpări.

Cosmin Lucian Chiuzan, directorul Direcţiei Miniere din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, Daniel Dumitru Brânzan, directorul Minei Lupeni, şi Cristian Giani Baleia, fost inginer şef Producţie la Mina Lupeni au fost puşi sub învinuire de procurori pentru tragedia din 5 octombrie 2017, petrecută în Mina Lupeni.

„Sunt cercetaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 349 al.1 din Codul Penal, care se referă la neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, şi ucidere din culpă – prevăzută de art 192 al 2 şi 3 din Codul Penal”, au informat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani.

În februarie, Complexul Energetic Hunedoara a primit cinci sancţiuni în valoare totală de 31.000 de lei, după tragedia petrecută în 5 octombrie 2017 în subteranele Exploatării Miniere Lupeni. Sancţiunile au fost aplicate pentru modalitatea de proiectare a locului de muncă, care a fost neconformă, pentru nerespectarea metodologiei de exploatare, precum şi pentru neîntreţinerea echipamentelor tehnice la nivel corespunzător, informa Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara.

În 5 octombrie 2017, trei mineri cu vârste între 39 şi 43 de ani au fost blocaţi de o acumulare de minereu pe o lungime de aproximativ 20 de metri, la peste 400 de metri adâncime în Mina Lupeni. Iuliu Lucian Codlean (39 de ani) a murit strivit de tavanul galeriei în care muncea. Trupul său a fost scos a doua dimineaţă, din mina de cărbune, la aproape 15 ore de la momentul accidentului. Ionel Florin Suciu (44 de ani), a murit în Spitalul Floreasa, unde a fost adus cu trupul zdrobit de tavanul prăbuşit peste el. Al treilea ortac blocat în subteran a fost rănit, iar un alt miner a reuşit să se salveze în momentul prăbuşirii, scăpând cu o rană uşoară.

„Au fost identificate patru cauze principale care au concurat sinergic la producerea respectivului eveniment. Cauzele principale, conform expertizei tehnice sunt: 1) starea de tensiune excesivă, dezvoltată asupra preabatajului Panou 7C; 2) prezenţa faliei direcţionale care a intersectat preabatajul; 3) efectul undelor seismice generate de explozii asupra stabilităţii faliei; 4) susţinerea abatajului a fost incapabilă să preia sarcina dinamică produsă la surparea cărbunelui şi a rocilor din acoperiş”, informa Adrian Bozdog, şeful ITM Hunedoara. Ancheta penală cu privire la tragedie este efectuată de Parchetul de pe langă Judecătoria Petroşani.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Scene dramatice la Mina Lupeni: „Minerii blocaţi în galeria surpată se aud strigând şi bătând în metale”. Salvatorii au ajuns la primii doi mineri blocaţi

VIDEO Accident la Mina Lupeni. Un miner a murit, alţi doi sunt răniţi, unul grav. Operaţiunea de salvare a durat peste 15 ore

VIDEO Cine este minerul mort în galeria din Lupeni: Iuliu Codlean avea trei copii. „Vestea că a plecat din viaţa noastră ne-a şocat. Cuvintele sunt de prisos”

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite