VIDEO Poliţiştii au fost acuzaţi că au bătut un hunedorean care i-a insultat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gavriluţ Diaconu i-a reclamat pe poliţişti. D.G.
Gavriluţ Diaconu i-a reclamat pe poliţişti. D.G.

Deşi nu a depus încă plângerea penală împotriva poliţiştilor, Gavriluţ Diaconu îi acuză pe aceştia că au reacţionat brutal la o glumă făcută pe seama lor.

Gavriluţ Diaconu (44 de ani), un hunedorean care vinde cartofi în Piaţa Obor, a povestit că a trecut prin momente de coşmar, după ce a luat la mişto un poliţist care venise la cumpărături în piaţă.

„Scandalul a început după ce am am făcut o glumă cu un poliţist venit să cumpere mere de la o altă tarabă. I-am spus: portocale nu cumperi, mă?”. S-a întors spre mine furios şi mi-a cerut să mă legitimez. Apoi şi-a chemat colegii în ajutor, iar aceştia au tăbărât pe mine şi m-au lovit. Am fost încătuşat şi dus la secţie pe nedrept, unde am fost ţinut mai multe ore, în cătuşe”, s-a plâns bărbatul.

Bărbatul s-a opus încătuşării
Purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspectorul principal Bogdan Niţu, a afirmat că poliţiştii au intervenit după ce hunedoreanul, aflatîn stare de ebrietate, i-a insultat.

"Bărbatul a fost sancţionat pentru sfidarea organelor legii, iar în acest caz s-a deschis un dosar penal, în care cercetările sunt efectuate de procurori. Ei vor stabili dacă poliţiştii au făcut abuz în exercitarea atribuţiilor lor", a precizat Niţu.

El a adăugat că în timpul în care agenţii de poliţie au încercat imobilizarea vânzătorului de cartofi un poliţist a fost rănit: agentul s-a tăiat din greşeală cu un cuţit.
 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite