Planuri pentru Sarmizegetusa Regia. Cât va costa construcţia unui lapidarium în capitala dacilor
0Primi paşi pentru conservarea vestigiilor antice ale aşezării dacice Sarmizegetusa Regia vizează construcţia unui lapidarium.
Consiliul Judeţean Hunedoara intenţionează să amenajeze un lapidarium în Sarmizegetusa Regia.
Documentaţia Tehnică de Avizare a Lucrărilor (DALI) şi indicatorii tehnico-economici ai investiţiei sunt supuşi aprobării în şedinţa de joi, 7 noiembrie, a CJ Hunedoara. Investiţia în noul lapidarium a fost estimată la peste 11 milioane de lei (inclusiv TVA), iar durata de realizare a fost estimată la 48 de luni.
Potrivit DALI-ului realizat de Institul Naţional al Patrimoniului, noul lapidarium va avea o suprafaţă construită de 45,5 metri pătraţi şi o înălţime maximă de 3,35 metri. Va mai fi construită o platformă pentru zidul fortificaţiei de 22,5 metri pătraţi, cu o înălţime maximă de 90 centimetri.
Investiţia va fi realizată din fonduri europene, din bugetul CJ Hunedoara sau din alte surse pentru care proiectul devine eligibil.
Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO, se numără printre cele mai importante obiective turistice din România. Vechea capitală a Daciei pre-romane, înfiinţată în urmă cu peste două milenii, se află în Munţii Orăştiei, la poalele Vârfului Godeanu (1.656 metri), considerat de unii dintre istorici „muntele sfânt al dacilor“. În Sarmizegetusa Regia, călătorii găsesc urmele unei aşezări urbane înfloritoare din Epoca Fierului, în jurul căreia au fost ridicate celelalte cetăţi dacice, care aveau în special rol de apărare. Sarmizegetusa Regia a fost devastată la sfârşitul războaielor de cucerire a Daciei.
Vă recomandăm să citiţi şi: