Nimfele, zeităţile erotice care au stârnit patimi strămoşilor noştri. Secretul adânc al fiinţelor seducătoare din Antichitate

Nimfele, zeităţile erotice care au stârnit patimi strămoşilor noştri. Secretul adânc al fiinţelor seducătoare din Antichitate

Nimfe.

Nimfele erau considerate genii ale naturii, tinere şi frumoase, care locuiau în grote, pe vârfuri de munte, în păduri şi în ape şi făceau parte, de cele mai multe ori, din alaiul unor zei. Grecia antică a dat cele mai multe relatări despre nimfe, dar cultul semi-zeităţilor a ajuns şi în ţinuturile strămoşilor noştri. În mitologa română roluri asemănătoare le erau date Sânzienelor, Ielelor şi Rusaliilor.

O mulţime de legende izvorâte din mitologia antică au în prim-plan nimfele, divinităţi populare despre care grecii credeau că sunt fiice ale lui Zeus şi ale zeităţilor apelor, însă cultul lor s-a răspândit dincolo de graniţele Eladei.

Potrivit autorilor antici, numărul nimfelor era nesfârşit. Unele, numite menade, făceau parte din alaiul Dionis, venerat de greci şi de traci ca zeu al agriculturii, petrecerilor şi beţiei. Numele menadelor se traduce în „aiurite” sau exaltate, iar în reprezentările artistice erau înfăţişate în stare de extaz. Menadele participau la orgii şi la vânători rituale, dezmembrând animale, bărbaţi şi copii. Atunci îmbrăcau piei de cerbi şi purtau cununi de iederă şi toiage, aratau legendele zeului Dionis.

Legendele nimfelor

Una dintre cele mai renumite mituri despre nimfe îl are în prim plan pe zeul Pan şi pe nimfele pe care acesta le hăituia. Una dintre ele a fost nimfa Syrinx din apele Arcadiei. Pan a întâlnit-o într-o zi în care se întorcea de la vânătoare. A urmărit-o, pentru că nimfa nu dorea să accepte dragostea zeului cu o înfăţişare ciudată, jumătate om şi jumătate animal. Nimfa a reuşit să scape de Pan, refugiindu-se la surorile ei, care au transformat-o într-o trestie. Când vântul sufla prin stuf, producea o melodie jalnică. Pentru că nu a putut-o identifica pe nimfa preschimbată, zeul a smuls un mănunchi din stuf, l-a tăiat în mai multe bucăţi şi şi-a confecţionat un instrument muzical, căruia i-a dat numee iubitei sale Syrinx.

Echo, o altă nimfă din mitologia greacă, a fost vestită pentru muzica şi dansurile ei, dar şi pentru faptul că dispreţuia iubirea oricărui om. Echo l-a înfuriat pe Pan, iar acesta le-a ordonat apropiaţilor săi să o ucidă, potrivit unor legende populare. Echo a fost spulberată, iar bucăţile din ea au fost împrăştiate pe tot pământul. Zeiţa Pământului a primit bucăţile din nimfa a cărui voce se repeta în ultimele silabe. Există numeroase variante ale poveştii nimfei de la al cărui nume provine cuvântul ecou. Una din ele spune că Hera, soţia lui Zeus, a pedepsit-o pe Echo, luându-i glasul, lăsând-o să scoată numai sunete scurte.

O altă nimfă care a dat stârnit imaginaia autorilor antici a fost Galatea, care se îndrăgostise de un tânăr păstor pe nume Acis, fermecată de cântecul lui. Un ciclop s-a răzbunat pe tânăr, zdrobindu-I trupul cu o stâncă, iar unui alt zeu i s-a făcut milă de nimfa care îşi plângea iubitului, şi a transformat picăturile de sânge a lui Acis într-un râu care curge în mare.

Autorii antici au clasificat nimfele în mai multe categorii: oceanide (ale oceanelor), nereide (ale mărilor) şi naiade (ale râurilor şi apelor dulci). Cele din urmă erau recunoscute pentru frumuseţea lor şi dragostea pe care le-o purtau muritorilor, iar legendele spuneau că dacă râurile secau, nimfele care le patronau mureau. Oreadele locuiau în munţi şi văi, iar driadele în păduri.

Mituri autohtone

În mitologia românească, personificări asemănătoare nimfelor au fost drăgaicele, sânzienele, ielele şi rusaliile. Drăgaica este o divinitate protectoare a lanurilor inspicate de grâu şi a femeilor măritate, sinonimă cu Sânziana, Dârdaica, Împărăteasa, Stăpâna Surorilor, Regina Holdelor, Mireasa, afirma profesorul Ion Ghinoiu, în Dicţionarul de Mitologie Română (Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013).

„În obiceiurile, credinţele şi folclorul românesc, Drăgaica păstrează amintirea Marii zeiţe neolitice, divinitate lunară, echinocţială şi agrară, identificată cu Diana şi Iuno în Panteonul roman şi cu Hera şi Artemis în Panteonul grec. În ziua solstiţiului de vară Drăgaica ar umbla pe Pământ sau ar pluti prin aer, se desfată, cântă şi dansează peste câmpuri şi păduri împreună cu alaiul său nupţial. Când i se nesocoteşte însă ziua, Drăgaica stârneşte vârtejuri şi vijelii, aduce grindină, ia oamenii pe sus şi îi îmbolnăveşte, lasă florile fără leac şi miros”, informează autorul Dicţionarului de Mitologie Română.

Sânzienele, "nimfele strămoşilor noştri"

Sânzienele sunt zeiţe fecioare care apar noaptea în cete, de obicei în număr fără soţ. Ele ar fi zâne sfinte sau fecioare frumoase răpite de smei şi ţinute în palate ferecate, ascunse prin păduri neumblate de picior de om.

„În noaptea de Sânziene (23-24 iunie), în timp ce umblă pe Pământ sau plutesc prin aer, cântă şi dansează, împart rod holdelor şi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, stropesc cu leac şi miros florile, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor, apără semănăturile de grindină şi vijelii”, scrie profesorul Ion Ghinoiu, în Dicţionarul de Mitologie Română (Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013).

Ielele, duhurile rele ale românilor

Ielele (rusaliile) sunt reprezentări mitice feminine care apar noaptea, înainte de cântatul cocoşilor, în perioada cuprinsă între Paşte şi Rusalii. Sunt spirite rebele ale morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Şoimari şi au petrecut Paştele cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în Iăcaşele lor subpământene. Şi ielele apar în cete, la fel ca sânzienele.

„Locuinţa lor s-ar afla prin codrii neumblaţi şi neatinşi de topor şi de picior de om, prin văzduh, pe câmpii, pe ostroave pustii, pe ape mari. Ele pot fi văzute pe timp de noapte, plutind şi fâlfâind prin aer, pe la fântâni, prin pomi, pe sub streşinile caselor. Umblă însoţite de lăutari (fluieraşi, cimpoieri), sună din clopoţei, bat din tobe şi trâmbiţe, joacă (hora, brâul etc.), întind mese pe iarbă verde, beau, petrec”, scrie etnologul Ion Ghinoiu.

Despre rusalii, potrivit mitologiei populare, dacă se întâmpla să fie văzute sau auzite de cineva, acela nu trebuie să se mişte sau să le vorbească. „Pe unde joacă, pământul rămâne ars şi bătătorit, iarba înnegreşte sau încetează să mai crească. Rusaliile pedepsesc oamenii făcători de rele, pe cei care nu le respectă zilele, care dorm noaptea pe sub pomi sau care ies noaptea la fântână să aducă apă prin ridicarea acestora pe sus, în vârtejuri, prin pocire şi sluţite”, afirma autorul Dicţionarului de mitologie română.

Vă recomandăm şi:

De ce nu le era dacilor teamă de moarte. Povestea lui Zamolxis, zeul care i-a făcut pe geto-daci să se creadă nemuritori

Cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci. Astfel erau caracterizaţi geţii de istoricul grec Herodot, cel care a oferit primele descrieri elaborate ale popoarelor care în urmă cu aproape două milenii şi jumătate ocupau ţinuturile actualei Românii. Tot Herodot îi prezenta pe strămoşii geţi (daci) drept oameni care se credeau nemuritori, iar aceast lucru i se datora zeului lor, Zamolxis.

Fabuloasa comoară a regelui Decebal, ascunsă în apele Sargeţiei. Cât adevăr este în povestea descoperirii ei

Comorile ascunse de regele Decebal, înainte ca romanii să fi pus stăpânire peste cetăţile sale, au stârnit fascinaţia istoricilor. Cele mai importante relatări despre desoperirile întâmplătoare ale aurului dacilor provin din urmă cu aproape cinci secole. Se spune că atunci un tezaur impresionant de monede şi piese antice din aur a fost găsit de câţiva pescari, în albia râului Strei.

Agatârşii, tribul misterios al Daciei în care nevestele erau împărţite frăţeşte. Bărbaţii se împodobeau cu aur, îşi tatuau chipul şi mădularele

Agatârşii au locuit pe actualul teritoriu al Transilvaniei în urmă cu 2.500 de ani, potrivit istoricilor, iar autorii antici au descris obiceiurile neobişnuite ai celor consideraţi strămoşi ai dacilor. Agatârşii, tatuaţi, vopsiţi şi împodobiţi cu aur, îşi luau mai multe neveste pe care le împărţeau între ei, îşi cântau legile şi îi venerau pe Apollo şi Dionis.

citeste totul despre: