Mărturia celebrei curtezane din oraşul medieval al sexului. Cum a sfârşit Veronica, prostituata cu fire de artistă
0Veronica Franco, una dintre cele mai cunoscute curtezane de odinioară, a trăit în Veneţia şi a fost autoarea unor mărturii impresionante despre viaţa de lux şi destinul tragic al prostituatelor din secolele trecute. Curtezana cu fire de artistă a sfârşit în mizerie, potrivit unor istorici, acuzată de vrăjitorie şi cu un trup slăbit de boli.
Curtezanele din Evul Mediu au jucat un rol important în societatea acelor vremuri. Deşi orice formă de activitate sexuală în afara căsătoriei era considerată un păcat de către biserică, prostituţia era tolerată, pentru că ar fi prevenit păcate mai mari, cum erau considerate violul, sodomia şi masturbarea. Unele documente arătau că prostituatele puteau combate răspândirea homosexualităţii şi actele de sodomie, care erau pedepsite cu moartea.
Un oraş renumit pentru curtezanele sale a fost Veneţia. La mijlocul secolului al XVI-lea, potrivit unor istorici, aproape 10 la sută din populaţia feminină a oraşului îl reprezentau curtezanele şi prostituatele. La sfârşitul secolului al XVI-lea, arată mărturiile vremii, curtezanele veneţiene locuiau în cartiere speciale şi li se ordona să stea la ferestre cu picioarele afară şi cu sânii goi, pentru a fi mai atractive pentru bărbaţi şi pentru a combate homosexualitatea. De asemenea, pentru că erau taxate, prostituatele erau considerate benefice pentru economia oraşului. Istoria curtezanelor veneţiene le prezintă împărţite în două categorii, una a celor „lumeşti”, mai apropiate de ideea de prostituţie, şi a celor de înaltă clasă, numite şi „curtezane cinstite” – tinerele care duceau o viaţă de lux, întreţinute de unul sau mai mulţi patroni.
Oraşul sexului
Unele dintre curtezanele veneţiene purtau haine din cele mai bune materiale şi deseori erau confundate cu femeile din înalta societate. Potrivit unor istorici, turiştii care vizitau Veneţia secolelor trecute erau buimăciţi de ce văd în oraş femei care purtau rochii din materiale preţioase, dar care le dezvăluiau părţile intime, uneori sânii, fără să îşi dea seama că în ciuda vieţii de lux acestea erau curtezane. Femeile atrăgeau repede atenţia asupra lor prin haine şi comportament, însă în ciuda statutului lor unele erau cunoscute pentru capacităţile lor intelectuale sau artistice şi pentru educaţia de înaltă clasă. „Cum altfel i-am putea distra pe bărbaţi dacă nu prin aspectul nostru plăcut, ţinuta impecabilă şi de lux. Desigur, se adaugă la toate acestea spiritul meu şi cunoaşterea scrierilor, dar cine ar asculta o femeie slab împodobită, indiferent de cât de luminoasă ar fi”, relata Veronica Franco (1546 - 1591), una dintre cele mai faimoase curtezane din secolele trecute. Veronica a fost fiica unei „curtezane oneste” din Veneţia, fiind educată de mama sa, care îşi dorea ca aceasta să se căsătorească bine.
Destinul fiicei unei curtezane oneste
Veronica Franco s-a căsătorit cu un medic înstărit, dar a ales să îşi părăsească soţul. Pentru a se susţine material, tânăra a început să lucreze ca prostituată „cinstită” pentru bărbaţii înstăriţi.
„Am fost căsătorită devreme, cu medicul Paolo Panizza, după ce mama mea a oferit o zestre adecvată pentru acest mariaj. Nu am avut copii cu soţul meu, de care m-am despărţit curând după căsătorie, pentru a-mi exercita profesia de curtezană. În al 18-lea an al vieţii mele, am rămas însărcinată cu unul dintre iubiţii mei, probabil Jacomo Baballi, dar niciodată nu am fost complet sigură. Aşa cum era obiceiul pentru femeile gravide, am scris primul meu testament, în octombrie 1564, deoarece se poate muri oricând în timpul naşterii. Am cerut ca Jacomo di Baballi, negustorul nobil din Ragusa să administreze cu grijă interesele financiare ale pruncului care urma să fie adus pe lume şi ca semn al iubirii mele i-am lăsat moştenire un diamant. Fiul meu Achille s-a năcut, iar eu m-am recuperat bine. Pe al doilea fiu l-am născut şase ani mai târziu. Tatăl lui este Andrea Ton, căsătorit cu aristocrata veneţiană Beatrice din Lezze. Am avut şase copii, dar patru dintre ei au murit, şi toate naşterile s-au petrecut în zilele de vineri”, relata Veronica Franco, potrivit site-ului feminist Project Continua.
Curtezana implicată în politică
Veronica Franco nu s-a limitat însă a rămâne doar curtezană, ci a devenit celebră pentru opera sa literară. Participa deseori la întâlnirile membrilor unui celebru cerc literar din Veneţia, a susţinut financiar editarea unor cărţi şi a fost autoarea a două volume de poezie. Porivit unor istorici, Veronica Franco ar fi avut drept client pe Henry al treilea, regele Franţei, căruia i s-ar fi prezentat cu un portret al său. Regelui i-ar fi scris şi două dintre poemele ei. „Poţi găsi numele meu în catalogul celor mai importante şi oneste curtezane din 1565. În acele vremuri am fost admirată, cadorisită şi lăudată de nobilii veneţieni şi chiar am făcut schimb de cadouri cu Majestatea Sa, regele Franţei, Henri III, în timp ce era în vizită la Veneţia în 1574”, mărturisea, într-o scrisoare păstrată de-a lungul secolelor şi publicată pe site-ul Project Continua. Veronica Franco ar fi reuşit să implice în viaţa politică a oraşului, iar în 1577 a propus autorităţilor înfiinţarea unei case de ajutor a săracilor, căruia urma să îi fie administrator. Multe dintre curtezanele acelei perioade au fost victime ale epidemiilor unor boli cu transmitere sexuală, ca sifilisul. De asemenea, unele dintre ele, cum a fost Veronica Franco, au fost acuzate de vrăjitorie. Potrivit unor istorici, curtezana a rămas în libertate, dar şi-a pierdut toate bunurile materiale. Mai târziu, binefăcătorul ei a murit, lăsând-o fără sprijin material, şi se presupune că ar fi murit săracă.
Îşi deplângea viaţa de curtezană
Într-una dintre scrisorile ei, curtezana afirma că nu există niciun destin strălucitor pentru o femeie ca ea. „Chiar şi atunci când soarta ar trebui să fie complet favorabilă şi blândă cu o femeie tânără, ea are o viaţă care întotdeauna se dovedeşte a fi o mizerie. Este un lucru cel mai nenorocit, contrar raţiunii umane, de a supune corpul şi munca la o sclavie terifiantă chiar şi numai la gândul de a trăi astfel. A te face pradă pentru atât de mulţi oameni, cu riscul de a fi dezbrăcată, jefuită şi chiar ucisă. Cu riscul ca un bărbat, într-o zi, să îţi poată smulge tot ce ai dobândit într-atât de mult timp, împreună cu aşa multe alte pericole de a fi rănită, lovită de bolile contagioase, să mănânci cu gura altuia să dormi cu ochii altuia, să te mişti după voia altuia, evident grăbindu-ţi naufragiul minţii şi al corpului, ce mai mare mizerie de atât poate fi? Ce bogăţie, ce lux, ce delicii pot compensa cu mult toate astea? Crede-mă, printre toate nenorocirile din lume, acest lucru este cel mai rău", relata Veronica Franco, potrivit site-ului feminist Project Continua.
Vă recomandăm şi:
Numeroase mărturii din secolele trecute oferă detalii despre modul de viaţă al tinerelor care deveneau prostituate în bordelurile din oraşele medievale, într-o vreme în care casele de toleranţă erau permise, însă prostituţia clandestină era aspru pedepsită.
Prostituţia era un fenomen greu de controlat în perioada interbelică şi în anii 1940, când activitatea caselor de toleranţă era interzisă sub sancţiuni aspre. O serie de documente păstrate la Arhivele Naţionale - Hunedoara şi numeroase relatări din presa vremii arată îngrijorarea autorităţilor faţă de numărul mare al tinerelor care îmbrăţişau depravarea din bordeluri.
Scenele erotice ilustrate în frescele din oraşul roman Pompeii, falusurile decorative de tip talisman, monedele antice care înfăţişau scene de sex, folosite la plata prostituatelor din bordelurile Romei şi sculpturile dedicate zeităţilor oferă informaţii preţioase despre dezinhibiţiile popoarelor antice europene
Se încarcă comentariile...
