Loteria Bonurilor Fiscale: aproape 200 de hunedoreni au revendicat câştiguri
0Loteria bonurilor fiscale a fost cu noroc pentru aproape 200 de hunedoreni. Cei mai mulţi dintre cei au revendicat câştiguri sunt localnici din Peroşani. Şi în Deva, peste 60 de oameni s-au adresat Administraţiei Judeţeană Finanţelor Publice cu bonurile declarate câştigătoare.
Administraţia Judeţeană Finanţelor Publice Hunedoara a informat că peste 180 de hunedoreni au revendicat până în această după amiază câştiguri la Loteria bonurilor fiscale.
Astfel, potrivit Elenei Tric, reprezentanta instituţiei, din cele 181 bonuri câştigătoare, 61 au fost depuse de locuitori ai municipiului Deva, 20 au fost revendicate la sediul Serviciului Fiscal din Hunedoara, 66 în Petroşani, 10 în Orăştie, 11 în Brad şi 13 în Haţeg.
Revendicarea premiilor la Loteria Bonurilor Fiscale se face prin depunerea bonului fiscal câştigător - în original - la orice unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, alături de copia actului de identitate sau a paşaportului titularului bonului şi de o cerere al cărei model şi conţinut a fost aprobat prin Ordinul MFP nr. 417/2015.
Prima extragere la Loteria Bonurilor Fiscale a avut loc pe data de 13 aprilie şi au fost luate în considerare bonuri pentru cumpărături plătite cu cardul, bonuri de masă şi numerar. Fondul de premiere alocat extragerii ocazionale din data de 13 aprilie 2015 este de 1.000.000 lei. Loteria Bonurilor Fiscale va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni - pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, de Sărbători.
Vă recomandăm şi:
Angajaţii ANAF din toată ţara au raportat astăzi, 15 aprilie, numărul total de bonuri câştigătoare depuse la agenţiile din teritoriu.
Câştigători Loteria Bonurilor Fiscale: peste 4.200 de norocoşi
Un număr de 4.245 de persoane a depus marţi, 14 aprilie, şi miercuri, 15 aprilie, cereri de revendicare a premiilor la Loteria bonurilor fiscale, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
Un arădean a strâns peste 1.500 de bonuri, iar 23 dintre acestea sunt printre cele câştigătoare la Loteria Bonurilor Fiscale. Acesta nu ştie cât va încasa, dar este decis să doneze o parte din câştig.