Fonduri pentru expediţia Alexandrei Marcu pe vulcanul Ojos del Salado

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii judeţeni din Hunedoara au alocat suma de 10.000 de lei pentru a finanţa expediţia plănuită de alpinista Alexandra Marcu (16 ani) şi tatăl ei, pe vulcanul Ojos del Salado, din Chile, inclus în circuitul celor mai înalţi 7 vulcani de pe fiecare continent.

Alpinista Alexandra Marcu şi tatăl ei plănuiesc ca în luna decembrie să plece în Chile, pentru a urca pe cel mai înalt vulcan din America de Sud, muntele Ojos del Salado (6879 de metri).

Expediţia Alexandrei va fi sprijinită şi de autorităţile judeţene, care au aprobat alocarea sumei de 10.000 de lei, pentru acoperirea unor costuri legate de transport, cazare şi masă, taxe, medicamente şi materiale sanitare, vitamine şi susţinătoare de efort. Costurile totale ale expediţiei sunt estimate la 6.000 de euro.

Alexandra Marcu se va afla la cea de-a şasea ascensiune din Circuitul celor 7 vulcani, în care sunt incluşi cele mai înalte vârfuri vulcanice de pe fiecare continent. Alexandra Marcu, elevă la Colegiul Naţional „Decebal” din Deva, a primit în luna iunie titlul de „Exploratorul anului 2013”, din partea Societăţii Naţionale de Geografie.

Alexandra a fost recompensată astfel pentru performanţele ei: în ultimii patru ani ea a cucerit cinci dintre cei mai înalţi munţi ai lumii: Mont Blanc (Franţa), Uhuru-Kilimanjaro (Tanzania), Kazbek (Georgia), Damavand (Iran) şi Giluwe (Oceania şi Australia).


Vă recomandăm şi:

Alexandra Marcu a fost premianta hunedorenilor. Gestul care a impresionat-o pe tânăra alpinistă

Alexandra Marcu, eleva de 16 ani care a cucerit cei mai înalţi vulcani de pe patru continente, a fost răsplătită, simbolic, de comunitatea din care face parte.

O tânără de 16 ani „îmblânzeşte“ vulcanii: Alexandra Marcu a cucerit cei mai înalţi munţi de pe patru continente

Alpinista Alexandra Marcu s-a întors la sfârşitul lunii iulie dintr-o expediţie în Iran, unde a cucerit vulcanul Damavand (5.671 de metri), alături de tatăl ei. În ultimii doi ani, tânăra a mai urcat pe trei astfel de munţi.

VIDEO Alexandra Marcu s-a întors din Papua Noua Guinee. Eleva din Deva a urcat pe cel mai înalt vulcan al Oceaniei

FOTO VIDEO Cei mai frumoşi români: Alexandra Marcu a dus tricolorul pe cei mai înalţi vulcani ai lumii

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite