Familia deputatei Carmen Hărău îşi va construi un hotel cu vedere la Castelul Corvinilor. Zona industrială a intrat în ecologizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au demarat lucrările de amenajare a terenului viitoarei investiţii. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Au demarat lucrările de amenajare a terenului viitoarei investiţii. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Au început lucrările de amenajare a terenului pe care va fi construit primul hotel din vecinătatea Castelului Corvinilor. Acesta va fi ridicat de familia parlamentarei Carmen Hărău.

Lucrările de ecologizare a fostei zone industriale din vecinătatea Castelului Corvinilor, pe care în trecut se afla gara mocăniţei şi o staţie de funiculare, au demarat. În apropiere de castel va fi construit un hotel, iar proprietarii noii investiţiei sunt familia parlamentarei Carmen Hărău.

Lucian Hărău, soţul deputatei din Hunedoara şi cel care va construi hotelul, prin firma sa Micro Mega, a precizat recent că noul hotel va avea circa 30 de camere, demisol, parter şi două etaje, cu vedere spre Castelul Corvinilor. Deocamdată se lucrează la amenajarea terenului, ocupat de rămpşiţele industriale şi ruine din beton armat îngropate sub dărâmături. Aflat în faza de proiectare, imobilul a stârnit dezbateri în rândul hunedorenilor, motivul principal este învecinarea viitoarei construcţii cu Castelul Corvinilor.

Castelul Corvinilor din Hunedoara a devenit în ultimii ani unul dintre principalele obiective turistice pentru străinii care ajung Transilvania. Popularitatea monumentului istoric a făcut ca anul trecut Primăria Hunedoara să obţină venituri de aproape un milion de euro numai din taxele de vizitare. Castelul medieval este înconjurat, în mare parte, de fostele construcţii industriale ale platformei siderurgice din Hunedoara, dar datorită afluxului de turişti, soarta zonei s-ar putea schimba radical în următorii ani.

hotel hunedoara

În jurul Castelului Corvinilor, primele construcţii industriale au apărut la sfârşitul secolului al nouăsprezecelea, o dată cu înfiinţarea Uzinelor de fier ale Hunedoarei. În anii 1950, sub regimul comunist, împrejurimile monumentului istoric au fost transformate aproape în întregime într-o zonă siderurgică, în care gradul de poluare era ridicat. Castelul din Hunedoara a fost înconjurat în acest timp de funiculare care transportau minereu spre combinat din Teliuc şi Ghelari, de linii ferate înguste pe care erau aduse materialele de construcţii din exploatările de talc şi dolomită din Ţinutul Pădurenilor, secţii uzinale şi siderurgice, furnale şi coşuri de fum. În următorii ani, întreaga zonă a centrului vechi din jurul castelului va fi restaurată, susţin autorităţile locale.

hotel carmen harau

Vă recomandăm şi:

Legendele necruţătoarei Elisabeta Szilagyi, soţia lui Ioan de Hunedoara şi mama regelui Matia Corvin al Ungariei

Elisabeta Szilagyi a ajuncat un rol important în cucerirea tronului Ungariei de către fiul ei Matia Corvin şi a contribuit la ascensiunea nobiliară a lui Ioan de Hunedoara. Totuşi, mai multe legende o înfăţişează într-o lumină nefavorabilă.

Ioan de Hunedoara înfruntătorul de păgâni şi Matia Corvin, regele cu mândria neînfrânată. Cum îi descria Nicolae Iorga pe cei doi eroi ai Hunedoarei

Nicolae Iorga a lăsat posterităţii unele dintre cele mai memorabile descrieri ale lui Ioan de Hunedoara şi ale lui Matia Corvin. Istoricul i-a prezentat pe voievodul Ioan de Hunedoara şi pe fiul său ajuns pe tronul Ungariei într-o carte publicată în 1906, cu titlul „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească”, în care a relatat despre Hunedoara şi eroii ei.

Secretele Castelului Corvinilor. Zece lucruri mai puţin cunoscute despre monumentul fascinant al Hunedoarei

Castelul Corvinilor din Hunedoara are o istorie de peste şase secole, iar în prezent este unul dintre cele mai vizitate monumente din România. Turiştii din toate colţurile lumii i-au trecut pragul şi au rămas impresionaţi de frumuseţea şi de legendele care circulă pe seama lui, însă multe dintre secretele fortăreţei au rămas necunoscute publicului larg.

Matia Corvin, regele maghiar care l-a ţinut prizonier pe Ţepeş. Zece lucruri mai puţin ştiute despre fiul lui Ioan de Hunedoara: cine l-a otrăvit

Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la vârsta de 15 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490. A fost una dintre marile personalităţi din istoria Transilvaniei şi a Europei, deşi cercetătorii români nu l-au privit, în general, cu aceeaşi fascinaţie şi simpatie cu care este privit tatăl său.

Ioan de Hunedoara, „atletul lui Hristos”. Zece lucruri mai puţin ştiute despre voievod. „Lumea nu a mai cunoscut vreodată un asemenea om”

Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creştină de invaziile otomanilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite