Desfrâurile mortale din oraşele secolului al XVIII-lea: „În fiecare casă întâlneşti chipuri ale jalei şi nenorocirii, care îşi târăsc anevoie trupul slăbit“

Desfrâurile mortale din oraşele secolului al XVIII-lea: „În fiecare casă întâlneşti chipuri ale jalei şi nenorocirii, care îşi târăsc anevoie trupul slăbit“

Atmosferă de epocă în casa de toleranţă IMAGINE din filmul „L'Apollonide (Souvenirs de la maison close)“

O serie de relatări despre viaţa românilor din oraşe, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, ofereau detalii înfiorătoare despre mulţimea prostituatelor şi a celor contaminaţi de acestea cu boli venerice. Oraşe ca Iaşi sau Bucureşti erau declarate „morminte timpurii ale străinilor“, cei care cădeau pradă desfrâurilor, ademeniţi la fiecare pas.

La 24 noiembrie 1794, mitropolitul şi boierii Epitropiei de Obşte prezentau un raport către domnitorul Alexandru Moruzi, în care se plângeau de numeroasele prostituate din oraşele Ţării Româneşti. Reprezentanţii Clerului solicitau domnitorului o lege care să interzică femeilor să se angajeze în cârciumi.

„Aici, în pământul acesta cu o mare slobozenie se obişnuieşte păcatul curviei, cel care este mai mare decât celelalte păcate, şi fără de voia lor, care păcat se înteţeşte şi se înmulţeşte din vin, pentru că vinul ia mintea omului şi el nu mai ştie ce face, şi înteţeşte năravul lor ca să facă cu mai multă pornire, dintr-o urmare a slobozeniei ce o au muierile de vând vin pe la cârciume şi cu felurimi îndeamnă oamenii la curvii şi la băuturi, care amândouă unindu-se, curvia şi beţia, turbează minţile omeneşti şi aprinzînd simţurile lor cu văpaia vinului nu ştiu ce mai fac.

Şi orice părere îi vine în cuget şi în vederea cea întunecoasă se pornesc la tot felul de fapte rele: curvii peste măsură, ucideri şi multe alte asemenea”, scria mitropolitul în cererea adresată domnitorului Alexandru Moruzi, potrivit autorilor volumului Medicina şi farmacia în trecutul românesc, vol II, 1775-1834, de Pompei Samarian.  

Beţia şi curvia, mortale
Femeile dădeau năvală în cârciumile transformate în case de toleranţă, afirmau feţele bisericeşti. „Atât din neveste cât şi din fete sănătoase, zdravene, care sunt vrednice de slujbă şi de muncă, în loc să se puie la stăpâni cu simbrie sau îmbrăcăminte, ori cum vor putea să ajungă după starea fiecăreia, ele, lăsând toate acelea ce ar fi spre folosul lor, dau năvală pe la cârciume, obişnuind desfătări în beţii şi curvii şi de a lor bunăvoinţă îşi ponosluesc numele, îşi vatămă sufletul, îşi bolnăvesc trupurile şi rămân slute şi pocite”, afirma mitropolitul.

Spitalele erau ocupate de tinere cu boli venerice. „Cea mai multă adunare de patimi la spital numai de fete şi muieri betejite din curvii este şi, deosebit că nu-şi aduc moarte numai lor, ci prelesnind şi în bărbaţi, cărora la unii se pricinuesc şi spargeri de case, pe aceştia îi betejesc, îi sărăcesc, rămânând secaţi”, se arăta în scrisoarea Mitropoliei. Domnitorul Alexandru Moruzi a încercat să interzică angajarea femeilor în cârciumi.

Numeroase femei din Bucureşti „au căzut în fapte necuvincioase şi primesc la dânsele adunări de oameni tineri de-i sting cu cheltuiala”, potrivit cronicarilor de la începutul secolului XIX. "Cosmopolitismul vieţii de oraş şi mirajul care atrăgea spre capitalä toate elementele rele femenine, mai ales în vreme de război şi ocupaţiuni sträine, au fäcut în acest timp, sä înflorească prostituţia, responsabilă pentru focarele de boli venerice, înregistrate în Ţările Române", scria medicul Pompei Samarian, în volumul Medicina şi farmacia în trecutul românesc, vol II, 1775-1834.

Focarele de boli venerice erau de nestăvilit
Doctorul Andreas Wolff relata, în 1803, despre situaţia dramatică din oraşele Moldovei. „De mai mulţi ani încoace suferă acest popor foarte mult de pe urma sifilisului, care boală are urmări grave asupra generaţiilor viitoare. Vasul acestei Pandore s-a deschis mai larg în oraşe şi târguri decât la ţară. Mamele din familii înalte şi mijlocii nu-şi alăptează copiii, ci numai cu doici, care, aproape toate, sunt infectate de veninul veneric. O pornire a comunităţii, o grijă de a stăvili întrucâtva acest rău atât de stricăcios, nu se poate găsi. Zgârcenia generală opreşte măsuri poliţieneşti binefăcătoare împotriva acestui duşman care nimiceşte în secret. Nimeni nu se interesează decât numai în cazuri individuale, ca să fie tratat de medic ori şarlatan. Dar în interesul general, ca să extirpe acest venin contagios, spre binele poporului, nu avea nimeni grijă”, scria medicul Wolff, citat de autorii volumului Medicina şi farmacia în trecutul românesc, vol II, 1775-1834, de Pompei Samarian.  

Sărutările pe gură interzise
Medicul afirma că locuitorii ţării erau prea puţin interesaţi să respecte sfaturile pe care le oferea pentru a-i feri de boli.

„O mulţime de coconaşi, dorind a duce o viaţă plină de desfătări, mi-au cerut sfaturi şi mijloace prezervative pentru a se deda liniştiţi exceselor. Sfatul meu era abstinenţă strictă, spunându-le că nu există alt prezervativ mai sigur decât acesta. Chiar bărbaţilor de la cârma ţării le dădeam acest sfat, care pentru binele tineretului nu ar fi fost prea greu de executat. În anul 1795 am adus la cunoştinţa Mitropolitului această tristă stare, explicându-i că şi cel mai modest se poate infecta, când consumă sfânta cină, dacă nenorocul aduce pe cineva să bea din paharul din care a băut un veneric. Sărutările pe gură şi pe mâini astăzi nu mai pot fi atât de sigure ca pe timpuri”, scria Wolff.

În schimb, potrivit doctorului, mulţi localnici credeau că actele homosexuale îi fereau de boli. „Pederastia, care de numai câţiva ani a fost introdusă aici din Constantinopol, nu apăra contra boalei venerice, cum cred homosexualii. Această pasiune aduce sclavilor ei denaturaţi acelaşi potop de mizerii şi boli venerice”, relata Pompei Samarian, citându-l pe Wolff.

Chipurile jalei şi ale nenorocirii
Ernst Dobel, un alt călător german care a vizitat Iaşii la începutul secolului XIX, relata următoarele:

„Capitala Moldovei este tot atât de vestită prin bogăţiile pe care activitatea comercială a locuitorilor au acumulat-o acolo, pe cât este de defăimată datorită desfrâului care stăpâneşte întreaga populaţie, fără ruşine, fără nicio mască, ca şi când ar fi prima din toate virtuţile. Iaşi este mormântul timpuriu al tuturor străinilor, mai ales al germanilor. Leafa îmbelşugată dată meseriaşului îl scuteşte de orice grijă pentru trai, vinul minunat şi ieftin îl face beţiv, frecventarea liberă, nesupravegheată de poliţie, a sexului celuilalt, îi corupe moravurile şi îl duce pe făgaşul desfârului, suferind de boli dezgustătoare, apropiindu-l de pieire. Aproape în fiecare casă, pe fiecare stradă întâlneşti asemenea chipuri rătăcitoare ale jalei şi nenorocirii, care îşi târăsc anevoie trupul slăbit”. Autorul se declara îngrozit de cele văzute în hanurile şi cîrciumile din capitala Moldovei, potrivit autorilor cărţii „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea".


Vă recomandăm şi:

Afacerile cu sex din perioada interbelică: orgiile cu muncitoare, „codoşlâcul“ din Petroşani şi celebra Mameluţa, femeia care şi-a transformat casa în bordel

Prostituţia era un fenomen greu de controlat în perioada interbelică şi în anii 1940, când activitatea caselor de toleranţă era interzisă sub sancţiuni aspre. O serie de documente păstrate la Arhivele Naţionale - Hunedoara şi numeroase relatări din presa vremii arată îngrijorarea autorităţilor faţă de numărul mare al tinerelor care îmbrăţişau depravarea din bordeluri.

Oraşele sexului din trecutul României. Mărturiile şocante ale străinilor despre prostituate: „Înfiorat, aş fi părăsit îndată această Sodoma“

Mai multe oraşe din Transilvania, Moldova şi Ţara Românească erau descrise în culori sumbre de către călătorii străini din secolele trecute, care le considerau locuri ale depravării, unde numărul prostituatelor era impresionant, iar femeile uşoare aduceau adevărate nenorociri.

Imaginile rare ale unei vizite regale în Hunedoara interbelică. Regele Carol al II-lea şi fiul Mihai, la Castelul Corvinilor şi la Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Regele Carol al doilea şi fiul său Mihai, cel care avea să îi urmeze la tron, au vizitat Hunedoara în toamna anului 1934. Castelul Corvinilor şi Ulpia Traiana Sarmizegetuza au fost locurile de interes pentru familia regală, întâmpinată de un număr impresionant de localnici.

Avram Iancu, 10 mituri despre „crăişorul munţilor”: iubita unguroaică, luptele moţilor, depresia şi refuzul împăratului

Avram Iancu este unul dintre eroii de referinţă ai românilor. Conducătorul moţilor din timpul mişcărilor revoluţionare din anii 1848 şi 1849 a rămas în istorie ca un simbol al patriotismului şi al jertfei pentru libertate. O serie de lucruri au rămas însă mai puţin cunoscute publicului care se raportează astfel la eroul naţional.

citeste totul despre: