Cum îi mângâia călugărul Arsenie Boca pe suferinzi: „pârjolul dragostei arde puterile răului şi ne curăţeşte viaţa“
0
Suferinţa curăţeşte trupul şi arde puterile răului, afirma duhovnicul Arsenie Boca, într-una din învăţăturile sale. În scrierile sale, călugărul a acordat o mare atenţie suferinţei, încercând să le explice oamenilor de ce aceasta nu este o pedeapsă.
Arsenie Boca este considerat unul dintre marii duhovnici ai românilor, iar viaţa şi învăţăturile sale l-au transformat într-un personaj emblematic. Iată ce afirma călugărul despre suferinţă, în volumul „Cărarea împărăţiei”.
Suferinţa aduce strălucire
„Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe şi numai la atâtea daruri ajungem, prin câtă suferinţă putem răzbi cu bucurie. Numai atâta bine putem face, câtă suferinţă putem ridica de pe el. Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni, câtă amărăciune putem bea în locul celor ce vrem să-i mângâiem. Atâta strălucire va arăta iubirea de Dumnezeu şi de oameni în noi, sau atât de puternice vor fi mila şi adevărul în noi, câtă văpaie de ură înfruntăm bucuroşi pentru Dumnezeu şi oameni”.
Suferinţa curăţeşte viaţa
“Dacă simţim suferinţa fără asemănare a lui Dumnezeu, cea din iubirea de oameni, aceasta curăţeşte şi viaţa noastră; căci acesta-i focul azvrlit de Dumnezeu pe pământ. Pârjolul dragostei, care aprinde lumea, arde puterile răului şi străluceşte cu lumină dumnezeiască pe smeriţii săi următori".
Suferinţa trebuie mărturisită
„Să nu uităm însă că una e lupta şi suferinţa omului mărturisit şi alta e suferinţa omului nemărturisit. Unul este luminat la minte, liniştit şi câştigă din nou nevinovăţia. Celălalt este întunecat, îndărătnic şi mai rău se afundă. Unul este ascultător de duhovnic, asta-i uşurează răbdarea, celălalt nu ascultă de nimeni, ceea ce-i face îndreptarea cu neputinţă”.
Nu fericiţi pe cei care nu au necazuri
„Dumnezeu ne ajută pe toţi, dar nu toţi primesc purtarea sa de grijă. Nouă, toate necazurile ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Aşa se face că sunt păcătoşi care nu au necazuri. Pe aceştia i-a lepădat ‚Dumnezeu. Căci ştiindu-le firea, precum că nu au leac şi nu pricep nimic din ocârmurirea sa, îi lasă în păcatele lor. Aceştia sunt cei despre care zice David că n-au nicio suferinţă până la moarte şi sunt plini de sănătate; cu oamenii la osteneli nu iau parte şi nu sunt supuşi la bătăi precum ceilalţi oameni. Râd de toată lumea şi grăiesc de sus. Iată, necredincioii huzuresc în lumea aceasta şi îşi adună bogăţii”. Nu fericiţi pe cei care nu au necazuri în lumea aceasta, căci cunoscându-i Dumnezeu că n-au minte să-i înţeleagă căile, nu le mai rânduieşte o îndreptare prin încercări în lumea aceasta, ci osânda în cealaltă”
„Răbdarea răului sau umilinţa este cea mai uriaşă putere asupra răului în lumea aceasta”, mai scria duhovnicul, în volumul „Cărarea împărăţiei”.
Povestea ceşcuţei cu ceai
Una dintre cele mai cunoscute pilde ale călugărului Arsenie Boca despre suferinţă este cea a ceşcuţei de ceai. Iată povestirea spusă de părintele Arsenie Boca:
„O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversări de la căsătorie. Şi soţiei şi soţului le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, obiecte ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat: „Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!”.
În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească:
‒ Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: „Încă nu!”. Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Opreşte! Ameţesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: „Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat, până a obţinut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură! Am strigat, am bătut şi am izbit uşa... „Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: „Încă nu”.
Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! „Ei, aşa este mult mai bine”, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează!”, am strigat. El doar a dat din cap şi a spus: „Încă nu!”
Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns... eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi El m-a scos afară şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat şi am aşteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”.
O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă şi a spus: „Acum uită-te la tine!”. Şi m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu... Este frumoasă. Sunt frumoasă!” El mi-a vorbit blând: „Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald şi neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.
Morala povestirii este următoarea, arăta duhovnicul Arsenie Boca:
„Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta şi sfânta Sa voie. Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când lumea îţi pare că se învârteşte necontrolat; când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşază-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu Olarul”.
Vă recomandăm şi:
Mănăstirea Prislop a fost vizitată în fiecare din ultimele weekend-uri de peste 30.000 de oameni, iar duminică, de Sărbătoarea Floriilor, numărul pelerinilor a fost impresionant. Mulţi dintre cei care ajung la mănăstirea din Ţara Haţegului au dezvoltat obiceiuri mai puţin obişnuite, unele chiar deranjante, cum este cel al aruncării banilor în apele Prislopului.
Mănăstirea Prislop atrage zilnic mii de credincioşi din toate zonele ţării. În ultimii ani, numărul pelerinilor şi al turiştilor care vin la mormântul părintelui Arsenie Boca a crescut exponenţial, iar fenomenul a schimbat perspectiva din care este privit lăcaşul religios, a cărei imagine pare mult schimbată faţă de vremurile în care nu era atât de cunoscut.
Părintele Arsenie Boca a schimbat soarta satelor apropiate Mănăstirii Prislop
Două sate hunedorene, Silvaşu de Sus şi Silvaşu de Jos, aflate în vecinătatea Mănăstirii Prislop, au renăscut economic în ultimii ani datorită popularităţii locului unde este înmormântat părintele Arsenie Boca.
În ciuda ploii şi a vremii posomorâte, mii de pelerini au venit în această dimineaţă la Prislop, pentru a sărbători 103 ani de la naşterea duhovnicului Arsenie Boca. Locul de veci al fostului stareţ al mănăstirii a devenit un loc de pelerinaj pentru creştinii din întreaga ţară.
Se încarcă comentariile...
