Consiliul Judeţean Hunedoara renunţă la asocierile cu cluburile sportive. Banii vor fi acordaţi pe criterii de performanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clubul FC Hunedoara. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Clubul FC Hunedoara. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Consiliul Judeţean Hunedoara se retrage din asocierile cu cluburile sportive din judeţul Hunedoara. Adrian David, preşedintele instituţiei, susţine că asociaţiile sportive vor primi în continuare finanţări de la Consiliul Judeţean Hunedoara, pe măsura proiectelor şi a performanţei.

Consiliul Judeţean Hunedoara va supune dezbaterii trei proiecte de hotărâre ce vizează renunţarea la calitatea de membru asociat în cluburile sportive Asociaţia „Fotbal Club Autobergamo” Deva, Asociaţia „Clubul Sportiv Fotbal Club Hunedoara” şi Federaţia Română de Judo  - Sport Club Municipal Deva. „Legislaţia în vederea sportului în România este, din punctul meu de vedere, incompletă. Şi există riscul ca banii pe care noi îi alocăm acestor asociaţii să fie interpretaţi ca finanţare ilegală şi să trebuiască să fie returnaţi sau să declanşeze apoi inclusiv proceduri penale asupra unor funcţionari din Consiliul Judeţean Hunedoara”, a afirmat Adrian David, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.

Adrian David susţine că încă de anul trecut Consiliul Judeţean a intenţionat schimbarea procedurilor prin care se atribuie fonduri asociaţiilor sportive. Legea permite instituţiilor statului să finanţeze performanţa în sport, a afirmat acesta. „Performanţa este stabilită şi de rezultatele obţinute, dar atunci când suntem la începutul unei competiţii şi doar ne asumăm anumite performanţe, care urmează să fie îndeplinite, trebuie să mai avem un indicator. Iar din punctul meu de vedere, cea mai bună soluţie ca performanţa în sport să fie finanţată în condiţiile legii actuale, care este incompletă, este concursul de proiecte. Consiliul Judeţean Hunedoara va sprijini performanţa în sport, în baza Legii 350/2005, privind finanţările nerambursabile, indiferent de numele asociaţiilor sportive”, a precizat Adrian David.

Alin Barna, preşedintele Clubului Sportiv FC Hunedoara, club care a beneficiat anul trecut de o cotizaţie de până la 600.000 de lei de la Consiliul Judeţean Hunedoara, susţine că va încerca să convingă Consiliul Judeţean Hunedoara că rămânerea a instituţiei va aduce un beneficiu de imagine acesteia. Alin Barna a precizat că asociaţia sportivă va depune până la 15 martie un proiect prin care va solicita finanţare Consiliului Judeţean Hunedoara, pe Legea 350/2005, pentru sprijinirea activităţii clubului. CS FC Hunedoara va fi sprijinit în acest an, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat de Consiliul Local Hunedoara, cu 800.000 de le bugetul local al Hunedoarei. Alin Barna a afirmat zilele trecute, că alţi aproape 200.000 de lei care ajung în bugetul asociaţiei sportive provin din sponsorizări şi donaţii.


Vă recomandăm şi:

Imagini rare cu Luceştii: acum 30 de ani, tatăl şi fiul erau împreună pe banca de rezerve a echipei Corvinul Hunedoara

În 1983, Mircea Lucescu îşi petrecea ultimele săptămâni la conducerea echipei FC Corvinul Hunedoara, înainte de a prelua echipa naţională a României. Fiul său, Răzvan, era doar un puşti de 14 ani, care îi împărtăşea pasiunea pentru fotbal.

VIDEO Mircea Lucescu: primii ani de antrenorat la Corvinul Hunedoara şi un interviu de poveste, din 1981

În anul 1981, Mircea Lucescu locuia în Hunedoara şi antrena echipa Corvinul din localitate, prima din viaţa sa, club cu care a reuşit nu doar promovarea în prima ligă de fotbal, dar şi cele mai mari performanţe care au rămas în istoria clubului.

FOTO Ce dezvăluiau cele mai admirate imagini din istoria echipei Corvinul

Un stadion arhiplin, cu tribune care vibrau la fiecare fază din meciurile echipei favorite şi „explodau” la fiecare gol al gazdelor, contaminând cu bucurie împrejurimile arenei. Un public energic, care ocupa stadionul cu câteva ore înaintea meciurilor, unul pentru care fotbaliştii intraţi pe teren deveneau şi luptători din primul până în ultimul minut, iar adversarilor le era aproape imposibil să obţină victoria. Într-un cuvânt: Corvinul.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite