Barbariile Răscoalei lui Horea. Sentinţa care arată de ce a fost batjocorit trupul lui Crişan, la trei zile după moarte
0Crişan, omul care i-a îndemnat pe moţi să se răscoale împotriva nobililor pentru a-şi cere drepturile, în toamna târzie a anului 1784, a avut o soartă neobişnuită. Crişan s-a spânzurat în temniţa în care fusese aruncat în aşteptarea pedepsei, însă cei care l-au judecat nu s-au împăcat cu moartea lui. Sentinţa arată cum a fost batjocorit trupul liderului moţilor.
Răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan în toamna târzie a anului 1784 a marcat un moment crucial în istoria poporului român, iar mărturiile despre împrejurările în care s-au petrecut continuă să stârnească numeroase controverse. Prin amploarea şi violenţa lor, dar şi prin modul în care au fost reprimate, revoltele ţărănimii iobage au stârnit un adevărat cutremur, potrivit unor istorici, în comunităţile din Transilvania sfârşitului secolului al XVIII-lea.
În iarna anului 1784, când cetele de răsculaţi s-au împrăştiat, Crişan, Horea şi Cloşca, liderii iobagilor, s-au refugiat în munţi. Au fost prinşi, după ce au fost trădaţi. „Pe Horea şi Cloşca i-au frânt cu roata de vii luni şi apoi i-au tăiat în patru şi i-au trimis în toate părţile. Capul lui Cloşca l-au adus aici în piaţă, tocmai când treceam, îl ţineau fipt într-o ţeapă aproape de carul meu. Şi eu m-am uitat bine la el, dar n-am văzut nicicând şi nici nu mi-am închipuit să pot vedea aşa ceva fără oroare”, scria contele Samuil Teleki, în martie 1785, într-o scrisoare citată de istoricul David Prodan.
Un destin neobişnuit a avut Crişan, pe numele său real Marcu Giurgiu. A fost prins în 30 ianuarie 1785, într-o casă din satul Mogoş, după ce timp de mai multe săptămâni se ascunsese, deghizat, prin satele şi pădurile din Apuseni. Adus la Abrud şi apoi închis la Alba Iulia, Crişan a fost supus unui interogatoriu în care a relatat despre împrejurările răscoalei. A recunoscut că a fost cel care, purtând crucea, i-a mobilizat pe iobagi să se răscoale împotriva nobililor. A declarat că nu a ucis şi nu a jefuit pe nimeni, însă mulţimea care l-a urmat de la început nu a mai putut fi stăpânită, după primele conflicte izbucnite în satul Curechiu.
Crişan nu a mai aşteptat pedeapsa, ci s-a spânzurat în închisoare, în 13 februarie 1785. Moartea sa nu i-a oprit pe oamenii legii să îl condamne, chiar a doua zi. În sentinţa păstrată în arhive şi publicată de istorici, i-au fost enumerate faptele. „Sentinţă. În urma ordinului onorabilei comisiuni cesaro-regale instituite din partea majestăţii sale pentru cercetarea si înfrânarea turburărilor ivite între ţăranii din marele principat al Transilvaniei, s-a pronunţat la data mai jos însemnată următoarea sentinţă, în contra unui făcător de rele, care a fost supus cercetării dimpreună cu alţi capi ai revoluţiunii, anume în contra lui George Crişan, din comuna Cărpiniş, în comitatul Albei, în etate de 52 de ani, de religiune veche si iobag al fiscului, ale cărui crime s-au constatat prin depoziţiile martorilor juraţi, dar care mai înainte de a i se pronunţa sentinţa s-a sinucis în închisoare. George Crişan, cu ocazia unui târg de ţară din comuna Brad, a avut înţelegeri secrete cu poporul care se adunase acolo, apoi a invitat pe oameni să se adune la biserica din Mesteacăn, ca să ia o hotărâre definitivă, spunându-le să comunice aceasta şi acelora care n-au fost prezenţi la târg. (…) În noaptea dintâi, dânsul a rămas cu poporul în Curechi, şi aici a permis oamenilor să ucidă pe doi funcţionari si pe doi gornici, dintre slujbaşii şi servitorii comitatului, care după cum le-a fost datoria si funcţia, voiau să-i împiedice în drumul lor. (…) Apoi a înduplecat poporul să pătrundă cu dânsul tot mai adânc în ţară, să ucidă toţi magnaţii, toţi nobilii si toţi iobagii unguri, să le prade şi să le devasteze toate averile”, se arată în sentinţa publicată de istoricul David Prodan, în volumul Răscoala lui Horea.
L-au acuzat că a fost necruţător
Autorităţile l-au acuzat că a comis faptele în modul cel mai crâncen şi neuman, în comunele Crişcior, Brad, Ribiţa, Câmpeni si în alte locuri, se arăta în sentinţa semnată de contele Antoniu Jancovich. Nobilii au decis să treacă peste faptul că iobagul s-a sinucis şi să îi batjocorească trupul, pentru a da un exemplu celor care aveau de gând să nu se supună autorităţilor.
„Cu toate că asupra sa, dacă nu se sustrăgea de la pedeapsă prin sinucidere, i s-ar fi aplicat o pedeapsă cu mult mai severă şi mai evidentă, totuşi, pentru a da o icoană şi un exemplu de oroarea acestei pedepse, cadavrul acestui criminal să fie târât la locul de supliciu şi acolo, în conformitate cu Codul criminal carolin si terezian, articol despre ofensarea majestăţii civile, despre rebeliune si articolul despre pedepse în general, gâdele să-i taie capul si să-i despice corpul în patru bucăţi, capul să i se pună în ţeapă la locul domiciliului său în Cărpiniş, iar celelalte patru bucăţi pe roate, anume, o parte de sus a corpului la Abrud, o parte din jos la Bucium, în comitatul Albei de jos, a doua parte de sus la Brad şi a doua parte de jos la Mihăileni în comitatul Hunedoarei. Această sentinţă s-a pronunţat la Alba Iulia, în 14 februarie 1785, pentru dânsul ca o pedeapsă binemeritată, iar pentru alţii asemenea lui ca să le fie de exemplu si de oroare”, se arăta în sentinţa dată de conte, prezentată în volumul istoricului David Prodan. Sentinţa a fost executată peste două zile.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Răscoala din toamna anului 1784, condusă de Horea, a avut ecouri în Europa sfârşitului secolului al XVIII, iar martiriul lui Horea l-a transformat într-un personaj legendar. Mărturiile vremii prezintă numeroase controverse privind modul s-au desfăşurat evenimentele şi despre atrocităţile comise de cei implicaţi în răscoală.
Răscoala condusă de Gheorghe Doja, revoltele moţilor din Transilvania, conduşi de Horea, Revoluţia de la 1848 – 1849, în care s-a remarcat, ca lider al românilor Avram Iancu se numără printre cele mai sângeroase mişcări de protest din istoria românilor. Revoltele au dus însă la atrocităţi cumplite, potrivit relatărilor vremii.
Femeile şi copii nu au scăpat de furia răsculaţilor, în timpul revoltelor cumplite din toamna anului 1784, din Transilvania. Mai multe mărturii culese de istoricul David Prodan, în volumul Răscoala lui Horea, vorbesc despre atrocităţi de nedescris comise de participanţii la revolte.
Se încarcă comentariile...
