Se pregăteşte o nouă sluţire a Falezei Dunării de la Galaţi: 25 de coteţe vor răsări pe malul fluviului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria municipiului Galaţi a demarat deja procedurile de licitaţie pentru cele 25 de amplasamente de câte cinci metri pătraţi fiecare, termenul limită de depunere a plicurilor cu ofertele fiind 26 aprilie 2018. Societatea civilă şi gălăţenii protestează faţă de decizia autorităţilor.

Presiunile permanente făcute de tot felul de patroni (cu spate politic, evident) pentru a obţine autorizaţii în scopul de a „popula” malul Dunării, în zona Falezei, cu tot felul de coteţe pentru comerţ, a izbândit.

După ce, timp de trei decenii, primarii Eugen Durbacă, Dumitru Nicolae şi Marius Stan au rezistat „tentaţiei”, primarul Ionuţ Pucheanu a decis că zona de promenadă a gălăţenilor – în fapt, cel mai cunoscut obiectiv al oraşului la nivel naţional – vor fi amplasate 25 de chioşcuri a câte 5 metri pătraţi fiecare, în care se vor desfăşura activităţi comerciale diverse.

De altfel, Primăria municipiului Galaţi organizează deja o licitaţie publică în acest sens, fără să fie existat în prealabil niciun fel de dezbatere publică, deşi consultarea publicului era absolut obligatorie având în vedere faptul că zona este de maxim interes public şi este şi un muzeu în aer liber unic în România (muzeul sculpturilor în metal).

„Scopul atribuirii de licenţe de ocupare pentru aceste amplasamente îl reprezintă atragerea de noi venituri la bugetul local al municipiului Galaţi şi în vederea asigurării unor servicii complete pentru cetăţenii din municipiul Galaţi prin amplasarea de construcţii provizorii”, se afirmă în documentaţia aferentă anunţului de licitaţie.

Documentaţia de participare se poate solicita şi obţine de la sediul Primăriei municipiului Galaţi, Compartimentul „Autorizaţii, licenţe”, preţul caietului de sarcini fiind de 30 de lei.

Termenul limită pentru solicitarea de clarificări cu privire la procedura licitaţiei este de 25 aprilie 2018 şi data limită de depunere a plicurilor este 26 aprilie 2018, ora 14.00. Pentru participarea la licitaţie, persoanele interesate trebuie să depună plicuri sigilate cu documentele de calificare, în conformitate cu documentaţia de participare.

Data şi locul în care se va desfăşura şedinţa publică de licitaţie este 27 aprilie 2018, ora 10.00, la sediul Primăriei municipiului Galaţi.

Vestea a stârnit deja proteste virulente în spaţiul virtual, iar asociaţiile neguvernamentale au început să ia atitudine.

„Asociaţia Galaţi, oraşul meu se poziţionează împotriva amplasării chioşcurilor pe faleză, ocupării spaţiilor verzi şi obturării vizibilităţii spre Dunăre, transformării unui loc de promenadă si linişte într-unul chicios, de prost gust. Susţinem consolidarea, modernizarea falezei, construirea unor esplanade, cu terase civilizate, cu belvedere la Dunăre. Nu putem să ne intoarcem la anii 90, când Galaţiul s-a umplut de chioşcuri şi garaje de care nu mai scăpăm nici acum. Totodată, milităm pentru restaurarea sculpturilor într-o manieră profesionistă, asigurarea iluminării acestora”, a spus Bogdan Brânzan, reprezentantul amintitei entităţi.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite