Misoginismul revoltător al unui fondator al Academiei Române. A stârnit urale şi aplauze la Ateneu jignind grav femeile
0„Cum am putea într-adevăr să încredinţăm soarta popoarelor pe mâna unor fiinţe a căror capacitate craniană este cu zece la sută mai mică?”, rostea Titu Maiorescu în anul 1882, într-o conferinţă susţinută la Ateneul Român.
Biografia eminentului filosof, critic literar şi om politic Titu Maiorescu nu cuprinde doar aspecte entuziasmante, care să demonstreze geniul academicianului. În viaţa lui Maiorescu există şi numeroase episoade controversate, unele de natură să stârnească indignare chiar şi în zilele noastre, mai libertine, dar cu atât mai mult în vremurile conservatoare în care savantul a trăit.
Dincolo de aventurile amoroase care au au declanşat scandaluri colosale sau de faptul că a avut o relaţie bizară atât cu sora lui, Emilia, cât şi cu cei doi copii, Liviu şi Livia, Maiorescu s-a dovedit şi una dintre cele mai misogine personalităţi importante din istoria românilor.
Rămâne antologic discursul rostit de acesta în anul 1882, la Ateneul Român, în care, printre numeroasele afirmaţii pertinente despre evoluţia civilizaţiei, strecoară şi câteva pasaje realmente revoltătoare, prin care femeile sunt reduse de acesta la condiţia de fiinţe inferioare.
„Cum am putea într-adevăr să încredinţăm soarta popoarelor pe mâna unor fiinţe a căror capacitate craniană este cu zece la sută mai mică? Abia ajung astăzi creierii cei mai dezvoltaţi pentru a putea conduce o naţiune pe calea progresului şi prosperităţii materiale... Din 1.000 de căpăţâni măsurate a rezultat 1.410 grame greutate mijlocie la bărbat şi numai 1.250 la femei“, concuzionează academicianul în aplauzele şi uralele asistenţei formate, evident, din bărbaţi.
Discursul capătă apoi o turnură analitică, dar fals atropologică, în sensul că Maiorescu încearcă să explice faptul că femeile n-au nicio vină că au capacitatea craniană mai mică şi că acest lucru este un efect al administrării „tiranice” a societăţii de către bărbaţi.
„Cu cât înaintăm însă în civilizaţiune, cu atât rolul bărbatului devine mai greu, cu atât el trebuie să-şi muncească mai mult creierul ca să poată cuceri un loc în economia socială şi să fie în stare a-şi asigura existenţa şi viitorul familiei sale. El trebuie să mişte cultura, el să conducă sau să susţină statul, el să facă a înflori artele, el trebuie să lărgească câmpul ideilor, să înlesnească bunul trăi al omenirii prin descoperiri şi perfecţionări zilnice, aduse în sfera practică a vieţii, pe când femeia e redusă la un rol cu mult mai mărginit în mişcarea societăţilor culte. De aici, nici îndoială, diferenţa craniană“, a spus Maiorescu, care la acea vreme avea 42 de ani, deci misoginismul lui virulent nu poate fi pus nici măcar pe seama păcatelor tinereţii.
Interesant este că falsa teorie antropologică a lui Titu Maiorescu a fost ulterior demontată de mai mulţi savanţi, însă cea mai frumoasă replică este dată de o femeie specială: Sofia Nădejde.
„Dacă inteligenţa e funcţia materiei cenuşii, atunci nu se poate trage nicio concluzie pe baza greutăţii creierelor, căci ar trebui avută în vedere greutatea materiei cenuşii. Dar greutatea nu e cea mai potrivită măsură: calitatea materiei cenuşii, numărul celulelor şi al polilor acestora şi ramificaţiile lor ar trebui să fie măsura inteligenţei”, scria Sofia Nădejde, în replică la teoria criticului Maiorescu.
„Dacă privim comparativ cavitatea creierului oamenilor primitivi şi pe cea a creierului omului modern, constatăm o scădere de capacitate şi volum, atât la bărbaţi, cât şi la femei. Ceea ce înseamnă fie că şi bărbatul regresează odată cu femeia, fie că un volum mai mic indică o evoluţie. Dacă e să judecăm inteligenţa după greutatea creierului, atunci ar trebui să spunem că unele păsări care au un creier mai greu raportat cu trupul, sunt mai inteligente ca omul”, continua acesta.
De atfel, polemica celor doi a împărţit societatea în două tabere: susţinătorii criticului, în majoritatea lor bărbaţi, şi cei ai Sofiei Nădejde, în majoritate, femei.
Despre Titu Maiorescu
Titu Maiorescu (numele său complet era Titu Liviu Maiorescu) s-a născut la Craiova, la 15 februarie 1840. A murit pe 18 iunie 1917, la Bucureşti, la vârsta de 77 de ani, măcinat de boală, dar prolific în ale scrisului până-n ultima clipă.
A fost academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof (doctor în filosofie la Sorbona), profesor (la Universitatea din Iaşi), politician şi scriitor român, mason (în Loja Steaua României). A fost prim-ministru al României între 1912 şi 1914, ministru de interne, deputat, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârşitului secolului al XIX-lea şi începutului secolului XX.
Cunoaşte la vârsta tinereţii o ascensiune vertiginoasă, greu sau aproape imposibil de conceput mai târziu: profesor universitar la 22 de ani, decan la 23 şi rector la aceeaşi vârstă, academician (membru al Academiei Române) la 27 de ani, deputat la 30, ministru la 34 de ani.
Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza junimismului politic şi „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici.
Se încarcă comentariile...
