Alegeri prezidenţiale 2014. Candidatul ACL Klaus Iohannis, miting electoral la Galaţi: „Independenţa justiţiei nu trebuie povestită, ci garantată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis, se află vineri la Galaţi. El a vizitat platforma combinatului ArcelorMittal, iar apoi a participat la un miting electoral, la Casa de Cultură din oraş.

Alături de Iohannis au fost prezenţi la Galaţi liderii ACL Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu, Cezar Preda, Mihai Voicu, Răducu Filipescu, Alina Gorghiu şi Dan Motreanu.

„Preşedintele trebuie să garanteze că întreg cadrul care permite o dezvoltare sănătoasă este acolo şi este stabil - statul de drept, independenţa justiţiei, acestea nu trebuie povestite, ci garantate de preşedinte“, a spus Klaus Iohannis.

El a adăugat că, potrivit înţelegerii din ACL, dacă va ajunge preşedinte al României, prim—ministru va fi Cătălin Predoiu. „Nu asta este noutatea, ci noutatea este că nu va fi unul stăpân şi altul executant, ci amândoi vor fi în serviciul public, vor lucra împreună pentru a găsi cele mai bune soluţii. Acesta este lucrul care ne-a lipsit cel mai mult - colaborarea, nu coabitarea“, a mai spus Iohannis.

Klaus Iohannis s-a mai aflat în judeţul Galaţi şi în campania electorală dedicată primului tur al prezidenţialelor. La Tecuci, au fost prezenţi mii de susţinători.

În judeţul Galaţi, în primul tur, Klaus Iohannis a obţinut 63.543 de voturi, adică 24,97%.

Vă mai recomandăm:

Alegeri prezidenţiale 2014. Cerinţele Monicăi Macovei pentru a-l susţine pe Iohannis în turul II

Monica Macovei, candidat independent la alegerile prezidenţiale, îi transmite candidatului ACL,, Klaus Iohannis condiţiile în care îl va susţine în turul II al alegerilor prezidenţiale.

Alegeri prezidenţiale 2014.Klaus Iohannis acceptă condiţiile Monicăi Macovei. „Victor Ponta este un pericol pentru democraţia din România“

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a anunţat, joi, că va semna scrisoarea Monicăi Macovei, în care aceasta şi-a prezentat condiţiile pe care Iohannis ar trebui să le îndeplinească pentru a avea parte de susţinerea ei în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite