Judeţul în care oamenii sfidează dezastrele: doar 18% dintre locuinţe au încheiate asigurări obligatorii
0Galaţiul are aproape 180.000 de locuinţe pentru care nu există contracte de asigurare obligatorii prin lege şi se situează sub media pe ţară din acest punct de vedere. Judeţele în care situaţia asigurării locuinţelor este şi mai proastă decât la Galaţi sunt Olt, Mehedinţi şi Gorj
În ciuda faptului că în ultimii ani judeţul Galaţi a fost lovit de câteva episoade grave de inundaţii, dar şi cutremure locale şi alunecări de teren, locuitorii judeţului nu pare deloc convinşi că trebuie să-şi facă asigurări obligatorii pentru locuinţe, continuând să sfideze prevederile legale chiar şi acum, la opt ani distanţă de la introducerea obligativităţii.
Procentul locuinţelor asigurate împotriva dezastrelor naturale în judeţul Galaţi era la sfârşitul lunii octombrie de doar 18,15%, fiind sub media naţională de 18,9%. Din păcate, sunt asigurate numai 42.273 din cele aproximativ 230.000 de locuinţe existente în judeţul Galaţi, restul de aproape 180.000 fiind la mâna hazardului.
Interesant este că în cursul lui 2017 la Galaţi au fost plătite totuşi cele mai mari daune din România ca efect al asigurărilor pentru locuinţe: 422.014 lei. Urmează judeţele Vâlcea (304.773 lei), Vrancea (289.538 lei) şi Caraş-Severin (244.767 lei). Potrivit datelor oficiale, la nivel naţional s-a ajuns, la sfârşitul lunii octombrie, la un număr de 1.678.816 poliţe PAD (Poliţa de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale) în vigoare, cu 1,08% mai mult decât în luna precedentă. În acest moment, gradul de cuprindere în asigurarea obligatorie a locuinţelor la nivelul României este de 18,9%. Creşterile cele mai importante ale subscrierilor au fost înregistrate în Ilfov (1,01%) şi în Braşov (0,9%).
Cele mai asigurate zone, în acest moment, sunt Bucureşti, cu un grad de acoperire de 38,29%, Ilfov, cu 34,14% şi judeţul Timiş, cu 29,36%. La polul opus în ceea ce priveşte gradul de protecţie prin asigurare, se află judeţele Olt, Mehedinţi şi Gorj.
În ceea ce priveşte daunele plătite în luna octombrie, acestea au fost în valoare de 343.539 lei, cu 48,7% mai mari decât în luna septembrie. Cea mai mare parte a despăgubirilor a fost acordată în baza dosarelor deschise pentru daune produse de alunecări de teren, iar judeţele în care s-au înregistrat au fost Vrancea, Vâlcea, Argeş şi Buzău.
Au fost achitate şi daune produse de inundaţii în judeţele Vrancea, Vâlcea, Argeş, Vaslui, Buzău, Prahova, Ilfov, Caraş-Severin, Harghita, Galaţi, Suceava, Timiş, Teleorman, Bihor, Hunedoara, Tulcea, Maramureş, Alba şi Bacău. De asemenea, au fost plătite şi dosare pentru urmări ale cutremurelor de intensitate mică în Vaslui, Buzău şi Galaţi.
Sistemul de asigurare obligatorie a locuinţelor (PAID) acoperă doar trei riscuri de bază specifice României: cutremur, inundaţii şi alunecări de teren.