Iubitorii de teatru sunt invitaţi la premiera spectacolului ”Liselotte în mai” sâmbătă, în Curtea Interioară a Dramaticului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi invită publicul şi în acest weekend la spectacole în aer liber în Curtea Interioară din Domnească 59.

Sâmbătă, 5 septembrie 2020, la ora 21:00, are loc premiera spectacolului ”Liselotte în mai”, cu actorii Mihaela Lecca-Gorea şi Ionuţ Moldoveanu în distribuţie. Textul, semnat de dramaturgul ungur Zsolt Pozsgai, a fost montat de regizorul Cătălin Vasiliu. Scenografia a fost realizată de Daniel Divrician.

Mihaela Lecca-Gorea este interpreta personajului feminin – Liselotte, o femeie măcinată de singurătate care speră neîncetat că, într-o zi, va găsi un suflet care să îi fie alături. Această permanentă căutare o aduce pe Liselotte faţă în faţă cu tot soiul de pretendenţi, interpretaţi de Ionuţ Moldoveanu, şi o plasează în situaţii care, dacă nu ar fi comice, ar fi de-a dreptul dramatice.

„Liselotte în mai” este o comedie spumoasă, o comedie vie. O partitură excelentă pentru actriţă, o performanţă pentru actor, care interpretează mai multe roluri. Am ales să realizez trei montări paralele ale acestui text, cu trei perechi de actori diferite şi iată că, după Carmen Albu – Ciprian Braşoveanu şi Oana Preda – Răzvan Clopoţel, a venit rândul Mihaelei Lecca-Gorea şi al lui Ionuţ Moldoveanu să aibă marea întâlnire cu publicul.

A fost o călătorie interesantă, care a presupus un consum însemnat pentru întreaga echipă artistică, şi sper ca publicul să guste această experienţă şi să se bucure de ea”, declară regizorul Cătălin Vasiliu. Preţul biletului la premiera spectacolului ”Liselotte în mai”, cu Mihaela Lecca-Gorea şi Ionuţ Moldoveanu, este 25,20 de lei. Durata reprezentaţiei este de o oră şi jumătate.

Duminică, 6 septembrie 2020, la ora 21:00, pe scena în aer liber a Dramaticului se joacă spectacolul Romeo& Juliet – o parodie în trei episoade după piesa cu acelaşi titlu de William Shakespeare, care a avut premiera în luna august. Montarea îi aparţine regizorului Eugen Făt, iar scenografia poartă semnătura lui Daniel Divrician. 

Imagine indisponibilă

Scenă din spectacolul Romeo&Juliet FOTO Teatrul Dramatic ”Fani Tardini”

În distribuţie: Carmen Albu, Dan Căpăţână, Aureliu Bâtcă, Svetlana Friptu, Cristian Gheorghe, Răzvan Clopoţel, Tamara Constantinescu, Gabriel Constantinescu, Adelin Ilie. „Este o comedie spumoasă, un roller coaster care conduce spectatorul printr-un Babel dinamic, hiperbolizat cu foarte multe referinţe culturale la care cu siguranţă se va râde în hohote”, declară regizorul Eugen Făt. Preţul biletului este de 21 de lei. Durata reprezentaţiei este de o oră.

Biletele pot fi achiziţionate online de pe bilete.fanitardini.ro şi de la casa de bilete a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. Informaţii şi rezervări: 0758-049-850.

Calendarul spectacolelor în aer liber programate de Teatrul Dramatic „Fani Tardini” în Curtea Interioară din Domnească 59 poate fi consultat pe http://www.fanitardini.ro/program/.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite