FOTO Mii de gălăţeni au participat la slujba de Înviere. Sute de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali au asigurat menţinerea liniştii publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca în fiecare an, gălăţenii au participat în număr mare la slujbele religioase oficiate la biserici în noaptea de Înviere. Cei mai mulţi credincioşi au mers la Catedrala Arhiepiscopală pentru a lua lumină sfântă.

Gălăţenii au venit în număr mare la slujba de Înviere pentru a lua lumină, dar şi pască. Mulţi au preferat să plece imediat după miezul nopţii, dar alţii au stat la slujbă, care a durat până la patru dimineaţa.

”Aşa fac de când sunt mic. Cred că e mai mult decât a lua lumină, este şi o purificare a sufletului şi corpului”, ne-a declarat un gălăţean. Mulţi gălăţeni au mers de la slujbă  la cimitir, unde au aprins lumânări pentru cei morţi şi au dat de pomană.

În noaptea de Înviere, poliţiştii locali au asigurat ordinea şi liniştea publică la 28 biserici şi capele de pe raza municipiului Galaţi. Au acţionat 92 de poliţişti locali, de la secţiile de Ordine Publică, Serviciul Siguranţă Rutieră şi Serviciul de Intervenţie Rapidă, cărora li s-au alăturat alte câteva sute de poliţişti şi jandarmi.

”La nivelul Poliţiei Locale Galaţi, au fost constituite dispozitive de ordine publică, siguranţă rutieră şi control comerţ”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Locale Galaţi.

Oamenii legii au urmărit combaterea şi prevenirea consumului de băuturi alcoolice în imediata apropiere a lăcaşurilor de cult, cât şi pe căile de acces care duc spre acestea, supravegherea grupurilor de persoane care tulbură ordinea şi liniştea publică sau care se dedau la activităţi ce pot provoca dezordine, dar şi înlăturarea persoanelor aflate în stare de ebrietate, conform Legii 61/1991.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite