Fişe medicale eliberate pe ochi frumoşi de angajaţii unei clinici medicale, cu complicitatea unor medici, pentru obţinerea permisului  auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: www.protv.ro
Foto: www.protv.ro

Poliţiştii au efectuat şase percheziţii în Bucureşti şi Galaţi, la punctele de lucru ale unei clinici medicale, după ce anchetatorii au descoperit că angajaţii acesteia au eliberat fişe medicale necesare obţinerii sau reînnoirii permisului de conducere, atestând, în mod nereal, că solicitanţii sunt apţi din punct de vedere medical pentru a conduce autovehicule.

Joi, 11 iunie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Galaţi, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Sector 3 Bucureşti, au efectuat 6 percheziţii, pe raza municipiilor Bucureşti şi Galaţi, la punctele de lucru ale unei clinici medicale, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

”Din cercetări, au rezultat indicii cu privire la faptul că angajaţi ai acestei clinici ar fi întocmit şi eliberat fişe medicale necesare obţinerii sau reînnoirii permisului de conducere, la solicitarea persoanelor fizice, fără verificarea efectivă a stării de sănătate, atestând, în mod nereal, că acestea sunt apte din punct de vedere medical pentru a conduce autovehicule. Această activitate s-ar fi desfăşurat cu acceptul medicilor specialişti, angajaţi ai clinicii şi ale căror parafe sunt aplicate pe fişele medicale în cauză”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Cu ocazia percheziţiilor, au fost puse în executare şi două mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la sediul Poliţiei pentru audieri. Faţă de acestea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru lămurirea tuturor aspectelor ce ţin de comiterea faptelor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite