Cod portocaliu de caniculă la Galaţi. 13 recomandări pentru a vă proteja sănătatea de efectele temperaturilor ridicate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timp de câteva zile temperaturile vor depasi 38-39 de grade. Foto: Adevărul
Timp de câteva zile temperaturile vor depasi 38-39 de grade. Foto: Adevărul

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări meteo de vreme caniculară pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării. Ministerul Sănătăţii, prin medicul Raed Arafat, pune la dispoziţia populaţiei câteva recomandări importante.

Judeţul Galaţi se află la marţi sub cod galben de caniculă, dar de miercuri intră sub cod portocaliu. Vremea va fi caniculară, cu temperaturi în jurul valorii de 39 de grade şi disconfort termic deosebit de accentuat, valul de căldură persistând şi pe parcursul zilei de joi.

„În acest context, secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, a emis o dispoziţie cu măsuri necesar a fi aplicate pentru combaterea efectelor temperaturilor ridicate şi recomandări privind protecţia populaţiei pe timpul caniculei”, a trasmis Prefectura Galaţi.

Ce recomandă Ministerul Sănătăţii

1 - Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil în zonele umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat  (magazine, spaţii publice);

2 - Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare şi efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;

3 - Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;

4 - Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici);

5 - Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat, insistând pe produsele cu valoare calorică mică;

6 - Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (carbogazoase) în cantitate mare;

7 - Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;

8 - Nu consumaţi alcool – vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;

9 - Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi) şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;

10 - Nu lăsaţi copiii sau animalele de companie singuri/singure în autoturisme;

11 - Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă;

12 - Continuaţi tratamentul prescris pentru diverse afecţiuni, dar este  indicat să se consulte medicul curant, în vederea unei eventuale adaptări a schemei terapeutice;

13 - Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă, se vor reduce intensitatea şi ritmul activităţilor fizice, se vor alterna efortul dinamic cu cel static şi perioadele de lucru cu cele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite