Ce spectacole se pun în scenă în acest weekend la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard”
0Cele două spectacole, de sâmbătă şi duminică, încep la ora 18,00 şi poartă amprenta dragostei şi nostalgiei vremurilor de odinioară. Preţul unui bilet este de 21,6 lei. Pensionarii, elevii şi studenţii au reducere 50%.
În acest weekend, Teatrul Naţional de Operă şi Operetă vă provoacă să ieşiţi din acel „iureş spre nicăieri” pe care îl parcurgeţi zilnic, pentru a vă aduce aminte de dragoste.
Sâmbătă, 20 octombrie, la ora 18,00, vă propunem să nu ne mai grăbim şi să stăm puţin la taclale ca în vremurile tihnite de demult, savurând pe îndelete poveştile personajelor imaginate de scenaristul şi regizorul Octavian Jighirgiu în spectacolul de revistă „Amor cu parfum de altădată”.
„Păţaniile protagoniştilor, asezonate cu sonorităţi din perioada interbelică şi îmbrăcate în haine vintage, redeschid pentru un ceas şi jumătate o fereastră spre aroma trecutului. Umorul, filtrat prin culori sepia, completează – alături de dansurile specifice perioadei – tabloul unei epoci cu un parfum aparte”, spune regizorul.
În spectacol, alături de orchestra de revistă condusă de dirijorul Nicolae Mantu şi de baletul teatrului excepţional în coregrafia imaginată de Edi Stancu, îi veţi putea urmări pe soliştii şi actorii: MARIANA PISICĂ, CRISTINA VASOPOL, CRISTINA IONAŞCU - debut, IONUŢ NEGRIŞANU, VALENTIN VASOPOL, ADRIAN MĂRGINEAN - debut, PAUL BUŢA, VIORICA MĂRĂNDICI, MITICĂ BELCIUGAN, FLORENTINA ANDRONIC - debut.
Tot despre dragoste şi piedicile din calea împlinirii ei puse de diferenţe de tradiţii şi prejudecăţi, aflăm şi din povestea de iubire dintre Prinţul Sou Chong, ambasador al Chinei la Viena şi frumoasa Liza, fiica feldmareşalului Ferdinand Lichtenfels, în spectacolul cu operetă Ţara surâsului de Franz Lehár, programat duminică, 21 octombrie de la ora 18,00.
Într-o primă versiune datată în 1923, „Ţara surâsului” s-a numit „Die gelbe Jacke” (> germ.: „Haina galbenă”), iar premiera de pe scena de la Theater an der Wien a fost un eşec mai ales din cauza libretului. Compozitorul a cerut refacerea textului, a adăugat câteva numere muzicale noi, revizuind totodată şi o parte din orchestraţie. Pentru redarea atmosferei sonore din îndepărtata Chină, a apelat uneori la gama pentatonică, utilizând şi instrumente muzicale specifice, precum gongul, tam-tam-ul şi clopoţeii.
În această formă nouă opereta a căpătat titlul „Ţara surasului”, bucurându-se de un adevărat triumf la premiera berlineză din 1929, spectacolul în care rolul Sou Chong a fost interpretat de tenorul Richard Tauber. Cele mai populare numere muzicale au fost preluate în repertoriul de concert al marilor solişti de operă.
Între acestea se află Valsul Lisei, duetul ceaiului (Bei einem Tee en deux), duetele comice Mi-Gustav, ariile lui Sou Chong, celebră devenind cea din actul al II-lea (Dein ist mein ganzes Herz).
Deosebit de populară, opereta a fost înregistrată pe disc cu distribuţii excepţionale (versiunea integrală editată de Casa de discuri Angel Records cu Nicolai Gedda, Elisabeth Schwartzkopf, Erika Koth, Erik Kunz, în rolurile principale, cu concursul Orchestrei Philharmonia din Londra, dirijor Otto Ackermann) şi a inspirat câţiva producători de film.
Liricul gălăţean vă propune versiunea locală semnată de regizorul Adrian Mărginean în coordonarea muzicală a maestrului Eugen Dan Drăgoi sub bagheta căruia vor evolua soliştii FLORIN BOBEI, ADELINA DIACONU, TUDOREL STATE, ADINA LAZĂR, DOMINIC CRISTEA, ADRIAN MĂRGINEAN, LĂCRĂMIOARA CRIHANĂ - debut, VIORICA MĂRĂNDICI, DANIEL NISTOR, ŞTEFANIA STAMATE, LENUŢA BERCARU, MARIA ORZAN, MIRELA STOICA, OVIDIU GHIOC, COSTEL DONOSE, orchestra, corul şi baletul teatrului.